International Tobacco SRL marchează 20 de ani de la restartul și rebrandingul fabricii de tutun din Orhei

05 Nov. 2025, 13:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Nov. 2025, 13:46 // Actual //  bani.md

International Tobacco SRL, la 7 noiembrie curent, marchează 20 de ani de la restartul și rebrandingul fabricii de tutun din Orhei. Potrivit conducerii companiei, 7 noiembrie 2025 e ziua în care celebrează oamenii care au transformat o fabrică într-un simbol al responsabilității și perseverenței.

Fabrica de tutun din Orhei are o istorie care trece dincolo de generații. După rebrandingul din 2005, compania a intrat într-o nouă etapă, una a transformării, investițiilor și performanței. În fiecare an, International Tobacco contribuie cu peste 325 milioane lei în taxe și impozite, fiind printre cei mai mari contribuabili ai Republicii Moldova.

„Sunt două decenii de muncă, investiții, modernizare și încredere în forțele proprii. Suntem mândri că nu doar creăm locuri de muncă, dar și contribuim la dezvoltarea țării prin impozitele achitate. Este expresia solidarității noastre cu statul Republica Moldova”, afirmă Serghei Omelico, Administratorul International Tobacco SRL.

E de menționat că, în ultimii ani, compania a investit peste 40 milioane lei în echipamente moderne și dezvoltarea continuă a fabricii.

Astăzi, International Tobacco înseamnă 80 de angajați, o echipă unită, parteneriate solide (inclusiv cu AGOS Green – cel mai mare producător de materie primă din țară) și o tradiție care continuă.

21 Sept. 2026, 16:16
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
21 Sept. 2026, 16:16 // Actual //  Ursu Victor

Guvernul pregătește o reorganizare a Autorității Aeronautice Civile (AAC), însă documentele proiectului conțin o neconcordanță cu privire la numărul de angajați ai instituției și impactul financiar al modificărilor propuse.

Potrivit proiectului de hotărâre, efectivul-limită al AAC urmează să crească de la 93 la 96 de unități de personal.

În nota de fundamentare se menționează însă că implementarea proiectului nu necesită alocarea unor resurse financiare suplimentare de la bugetul de stat, iar reorganizarea ar urma să includă modificarea unor subdiviziuni și crearea unui serviciu nou de informare și comunicare cu mass-media.

Ministerul Finanțelor a atras atenția, în procesul de avizare, că majorarea efectivului de la 93 la 96 de angajați presupunea crearea a trei funcții noi și genera cheltuieli suplimentare. Impactul financiar anual fusese estimat la 986,8 mii de lei, dintre care 959 mii de lei pentru fondul de salarizare și 27,8 mii de lei pentru contribuțiile sociale achitate de angajator.

Totodată, Ministerul Finanțelor a remarcat că AAC avea deja posturi vacante. La 30 aprilie 2026, din cele 93 de funcții aprobate, nouă erau neocupate.

În urma observațiilor, autorul proiectului a indicat în sinteza avizelor că propunerea de suplimentare a efectivului-limită cu trei unități de personal a fost exclusă.

Cu toate acestea, în textul proiectului de hotărâre analizat rămâne prevăzută înlocuirea cifrei „93” cu „96”, ceea ce creează o neconcordanță între forma proiectului și răspunsurile oferite în procesul de avizare.

Într-un aviz ulterior, Ministerul Finanțelor a reiterat problema și a menționat că, la 31 mai 2026, AAC avea 93 de funcții aprobate, dintre care 84 ocupate și nouă vacante, rata de încadrare fiind de 90,3%. Ministerul a arătat că nu rezultă clar în ce măsură necesarul de personal nu putea fi acoperit din posturile vacante deja existente.

Proiectul mai extinde atribuțiile AAC în domeniul securității informațiilor cu impact asupra siguranței aviației civile. Autoritatea ar urma să desfășoare activități de certificare, supraveghere și verificare a conformității privind managementul riscurilor de securitate informațională.

De asemenea, este prevăzută crearea unui Serviciu de informare și comunicare cu mass-media, subordonat direct directorului AAC. Acesta ar urma să gestioneze comunicatele de presă, relațiile cu presa, paginile oficiale de social media, conferințele și comunicarea în situații de criză.