Vești bune pentru agricultori! Vor primi subvenții chiar dacă au datorii

01 Nov. 2022, 11:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Nov. 2022, 11:00 // Actual //  bani.md

Agricultorii care au datorii la plata taxelor la stat vor primi subvenții, potrivit deciziei Comisiei Situații Excepționale.

„Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură aprobă cererea de acordare a subvenției a solicitantului care, la data depunerii, are restanțe la achitarea impozitelor și taxelor față de bugetul public național, cu condiția stingerii acestora nu mai târziu de autorizarea plăților. Prezenta derogare nu se aplică entităților aflate în procedură de insolvabilitate sau procedură de dizolvare cu lichidare”, se spune în decizia CSE.

CSE spune că prin derogare de la Regulamentul privind condițiile, ordinea si procedura de acordare a mijloacelor Fondului National de Dezvoltare a Agriculturii, termenul general de depunere a dosarelor de subvenționare se extinde pană la 4 noiembrie 2022.

Ultimele date ale AIPA relevă că până pe 27 octombrie 2022 au fost depuse 7.569 de dosare pentru obţinerea subvențiilor în sumă de 1,3 miliarde de lei. În acelaşi timp, au fost autorizate spre plată 1.726 de dosare în sumă 289,4 milioane lei. Adică, până acum, doar unul din patru dosare depuse a fost autorizat de AIPA spre plată.

15 Oct. 2026, 14:45
 // Categoria: Politic // Autor:  Catalina Boico
15 Oct. 2026, 14:45 // Politic //  Catalina Boico

Autoritățile vor intensifica lupta cu site-urile ilegale de jocuri de noroc, în special cele cu rădăcini în Rusia. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan la ședința de joi a Guvernului în contextul aprobării taxei de viciu pentru sector.

„În paralel, și asta cred că e provocarea de partea noastră, trebuie să combatem toate site-urile ilegale care operează fără licență. Multe din ele sunt rusești, apropo, n-o să le numesc, ca să nu le fac reclamă. Noi le închidem unul, apare altul. E și responsabilitatea noastră acolo, pe de o parte, am crescut taxele, dar trebuie și să combatem site-urile ilegale care operează pe teritoriul Moldovei. Aici se face foarte mult lucru, și cu Banca Națională pentru a bloca canalul ăsta de bani și cu STISC pentru a bloca accesul la ele”, spune Tofan.

Executivul propune Parlamentului să aprobe o taxă de 6% pe mizele depuse de persoanele fizice care participă la jocuri de noroc și un alt impozit, de 25% din venitul brut al Loteriei Naționale a Moldovei sau a partenerului său.

Anterior, prim-ministrul a anunțat că Guvernul ar putea reexamina și restricțiile privind publicitatea jocurilor de noroc legale. Tofan a menționat în mod special situația Loteriei Naționale, care e într-o poziție dezavantajoasă în raport cu platformele străine, care continuă să investească în promovare și să atragă jucători din Republica Moldova.

„Loteria Națională acum am limitat-o foarte mult la publicitate și a fost o intenție bună, […] dar am pus-o într-o situație în care ei nu pot lucra de la egal la egal cu jucătorii din alte țări care investesc în reclamă și fac ce vor”, a explicat Tofan.

Premierul consideră că soluția trebuie să reprezinte un compromis între o taxare mai mare a sectorului și crearea unor condiții în care operatorii legali să poată concura cu piața gri.