Sala cu Orgă prezintă Festivalul Internațional „J.S. BACH”, ediția XI

02 Nov. 2022, 10:08
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
02 Nov. 2022, 10:08 // Actual //  MD Bani

În perioada 10-17 noiembrie, 2022, Sala cu Orgă anunță o nouă ediție a Festivalul Internațional de Muzică „J.S. Bach” – un eveniment care de mai bine de un deceniu vine să-l celebreze pe cel mai renumit compozitor din toate timpurile.

Programul celei de-a XI-a ediții va cuprinde 4 concerte de o înaltă ținută artistică, cu implicarea unor artiști valoroși din Germania, Spania, Elveția, România și Republica Moldova.

Deschiderea festivalului va avea loc pe data de 10 noiembrie, cu un concert întitulat „Bach și Cellissimo”, prezentat de Orchestra Națională de Cameră, condusă de maestrul Cristian Florea, avându-l ca solist pe tânărul și talentatul violoncelist german – Florian Schmidt-Bartha. În program vor răsuna creații de J.S.Bach, L. Alexandra, G. Ligeti și R. Schumann.

Ca toate geniile umanității, Bach se ridică deasupra epocii sale, creația sa depășind timpul și spațiul. În acest context se înscrie tradiția festivalului de a prezenta muzica lui Bach fie prin prisma altor genuri, precum jazz-ul, fie prin intermediul aranjamentelor pentru unele instrumente care nu existau pe vremea marelui compozitor. Pentru anul 2022, s-a optat pentru un duet de pianiști din Spania – Alexis Delgado și Iñaki Salvador, care s-au reunit pentru a crea un program de improvizații Bach în stil jazz, cu elemente de bossa nova sau ragtime.  Acest concert – „Johann Sebastian JAZZ” va fi prezentat pe 12 noiembrie.

Un festival Bach nu poate avea loc fără un concert de orgă. Astfel, pe 15 noiembrie, festivalul va continua cu un recital de orgă, susținut de unul dintre organiștii de top din Elveția – Benjamin Righetti, organist titular al Catedralei  „Saint-François” din Lausanne, compozitor, profesor universitar (clasa orgă) la Universitatea de Muzică din Lausanne. Muzicianul va prezenta un program din lucrări pentru orgă de Bach și creații proprii.

Festivalul va culmina în data de 17 noiembrie, tradițional, cu un concert grandios, „Universul Bach”, în realizarea căruia vor fi antrenate toate forțele artistice ale Sălii cu Orgă – Orchestra Națională de Cameră, condusă de maestrul Cristian Florea, Corul Național de Cameră, condus de Ilona Stepan, organista Anna Strezeva, precum și soliști vocali: Tatiana Costiuc, soprano; Mihaela Ișpan /România, alto; Viktar Navitski, tenor și Alexei Botnarciuc, bas. Vor fi interpretate  două creații vocal-simfonice – „Stabat Mater” de Josef Rheinberger, în premieră la Chișinău, și Cantata „Herz und Mund und Tat und Leben” de J.S. Bach. De asemenea, va fi prezentată Simfonia în D-major de Johann Christian Bach, fiul marelui compozitor.

O noutate a ediției curente constă în amplasarea unui ecran LED pe frontispiciul clădirii Sălii cu Orgă, pe care vor fi transmise în direct concertele de la deschiderea și închiderea festivalului. Este o modalitate de a împărtăși sărbătoarea muzicii cu chișinăuienii și oaspeții Capitalei aflați în preajma Sălii cu Orgă, precum și o oportunitate de a promova și a face cunoscută publicului larg activitatea Sălii cu Orgă.

Începutul concertelor – la 18:30. Biletele sunt disponibile la casa de bilete a Sălii cu Orgă și online –www.iticket.md. Prețul unui bilet variază de la 80 la 200 lei.

Organizatorii festivalului sunt Sala cu Orgă și Fundația Culturală „J.S. Bach”. Parteneri: Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare în R. Moldova, Goethe-Zentrum Chișinău, Ambasada Spaniei la București, Primăria Municipiului Chișinău, Vinăria Purcari. Parteneri media: TVR Moldova, realitatea.md, Rlive.md, TV21, Moldova.org , Diez.

P.

23 Sept. 2026, 16:45
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Sept. 2026, 16:45 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Energocom a depus astăzi la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o cerere privind ajustarea prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale anumitor categorii de consumatori finali. Solicitarea vine pe fondul scumpirii puternice a gazelor pe piața europeană și al acumulării unor devieri tarifare negative.

Potrivit companiei, documentul depus reprezintă deocamdată o propunere tarifară, iar decizia privind aprobarea, modificarea sau respingerea acesteia aparține exclusiv ANRE, după examinarea calculelor și documentelor justificative.

Energocom explică necesitatea revizuirii prețurilor prin creșterea costurilor de achiziție a gazelor. De la precedenta solicitare de ajustare, depusă la 15 iulie 2026, prețurile de pe piața europeană a gazelor au crescut cu 42,15%.

Compania pune această evoluție pe seama intensificării tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu, reducerii livrărilor de gaz natural lichefiat, nivelului scăzut al stocurilor europene, concurenței cu piețele asiatice pentru volumele disponibile și incertitudinilor privind aprovizionarea în sezonul rece.

La stabilirea prețurilor reglementate aflate în prezent în vigoare, pentru perioada august–decembrie 2026 a fost luat în calcul un preț mediu de achiziție de aproximativ 56,25 euro/MWh. Între timp, cotațiile europene de referință TTF au depășit pragul de 75 euro/MWh.

Diferența înseamnă că Energocom ajunge să cumpere gazele la prețuri mai mari decât cele luate în calcul la stabilirea actualului tarif. În consecință, furnizorul acumulează devieri tarifare negative și susține că este obligat de legislație să solicite ANRE revizuirea prețurilor reglementate.

Deocamdată, Energocom nu precizează în comunicat nivelul noului preț solicitat. Eventuala modificare a tarifului și mărimea acesteia urmează să fie stabilite de ANRE în urma examinării cererii companiei.