Știrea zilei! Curentul electric se scumpește până la 6 lei KW/h

02 Nov. 2022, 09:32
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Nov. 2022, 09:32 // Actual //  bani.md

Curentul electric urmează să se scumpească până la 6 KW/h pentru consumatorii casnici, potrivit propunerilor celor doi distribuitori Premier Energy și FEE Nord.

Astfel, Premier Energy solicită un tarif de 4,88 lei KW/h, cu 55% mai mult față de tariful actual 3,15 lei KW/h, în timp ce FEE Nord solicită un tarif de 6,03 lei KW/h, cu 88% mai mult față de tariful actual – 3,21 lei KW/h.

Cei doi operatori justifică solicitarea de majorare a tarifului urmare a prețurilor în ascensiune a energiei electrice cumpărate de pe piața europeană de către Energocom.

În aceste condiții, S.A. „Energocom”, entitatea desemnată cu obligația de serviciu public de procurare a energiei electrice, va fi nevoită să acopere acest deficit prin achiziții de pe platformele bursiere din România, prețul energiei electrice achiziționate fiind la nivelul pieței europene.

06 Nov. 2026, 17:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
06 Nov. 2026, 17:09 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Banca Națională a Moldovei (BNM) suspendă pentru șase luni licența sistemului de plăți electronice BPAY, începând cu 7 noiembrie. Comitetul executiv al BNM a luat decizia pe 5 noiembrie, după ce un control a scos la iveală mai multe încălcări în activitatea companiei. 

Verificările au vizat activitatea BPAY din perioada 27 octombrie 2023 – 23 februarie 2026. Potrivit BNM, compania a încălcat cerințe de licențiere și de activitate și nu a îndeplinit prescripțiile autorității de supraveghere. Controlul a scos la iveală și încălcări legate de controlul intern și de gestionarea riscurilor.

Pe durata suspendării, BPAY trebuie să le permită clienților să consulte soldurile conturilor și să le elibereze extrase la cerere. Compania trebuie să păstreze și funcțiile necesare pentru a-și gestiona obligațiile existente față de utilizatori și să remedieze încălcările constatate de BNM.

BPAY oferă servicii de plată, transferuri de bani și carduri de debit. Potrivit datelor financiare raportate pentru 2025, BPAY a avut venituri din vânzări de aproximativ 40,4 milioane de lei.