Buzunare goale pentru șoferi! Scumpirea carburanților continuă

08 Nov. 2022, 12:14
 // Categoria: Slider // Autor:  MD Bani
08 Nov. 2022, 12:14 // Slider //  MD Bani

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețul carburanților pentru miercuri, 9 noiembrie. Astfel, mâine, benzina și motorina se vor scumpi.

Potrivit informațiilor, mâine, 9 noiembrie, benzina se va scumpi cu 0,22 lei, iar motorina cu 0,02 lei. Mai exact, litrul de benzină va costa 26,49 lei, iar litrul de motorină 27,72 lei.

Prețul carburanților pentru 9 noiembrie

De menționat că, de la 1 septembrie 2021 au intrat în vigoare modificările la legea produselor petroliere. Așadar, ANRE stabilește prețurile plafon pentru benzina cu cifra octanică 95 și pentru motorină.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

09 Oct. 2026, 09:59
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
09 Oct. 2026, 09:59 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Rezervele valutare ale Republicii Moldova au crescut cu 39,22 milioane de euro în luna septembrie, ajungând la 5,453 miliarde de euro. Potrivit datelor publicate de Banca Națională a Moldovei (BNM), la 30 septembrie 2026, activele oficiale de rezervă constituiau 5 453,29 milioane de euro, față de 5 414,07 milioane de euro la 28 august.

Creșterea, de aproximativ 0,7%, a fost determinată în principal de aprecierea valutelor care intră în componența rezervelor în raport cu euro. Acest factor a adus un plus contabil de 59,85 milioane de euro, fiind principalul motor al majorării activelor de rezervă.

Alte 13,61 milioane de euro au provenit din veniturile obținute de BNM din gestionarea rezervelor valutare, în timp ce încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au totalizat 5,76 milioane de euro.

Din această sumă, 4,68 milioane de euro au reprezentat credite și granturi destinate proiectelor investiționale, iar 1,08 milioane de euro au constituit sprijin bugetar debursat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Pe de altă parte, rezervele au fost diminuate de o serie de plăți și ajustări financiare. Cea mai importantă ieșire a fost legată de serviciul datoriei publice externe, pentru care Republica Moldova a achitat 18,97 milioane de euro.

Totodată, reevaluarea valorilor mobiliare deținute în portofoliul investițional al BNM a generat o diminuare de 14,43 milioane de euro, iar plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au redus rezervele cu încă 4,30 milioane de euro.

Alte ieșiri au inclus 1,35 milioane de euro aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor comerciale, 700 de mii de euro din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă și 120 de mii de euro rezultate din operațiunile de swap valutar pe piața internă. Alte ieșiri nete au însumat 130 de mii de euro.

Datele BNM arată că majorarea rezervelor din septembrie a fost susținută în special de evoluția cursurilor valutare și de veniturile din administrarea activelor, nu de intrările de finanțare externă.