(FOTO) Ce găsim astăzi la Piața Centrală? Câți bani trebuie să scoți din buzunar pentru a umple frigiderul

08 Nov. 2022, 12:08
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
08 Nov. 2022, 12:08 // Actual //  MD Bani

Zilnic, Întreprinderea Municipală „Piața Centrală” publică prețurile pentru cele mai importante produse. Așadar, până a ajunge să faci cumpărături este bine să cunoști prețul pentru a planifica bugetul. Te îndemnă să ai mai mulți bani cu tine, pentru că vei găsi o varietate largă de fructe și legume pe care vei dori să le procuri.

De exemplu, astăzi, 8 noiembrie, veți găsi diverse soiuri de mere care se vând cu 8 lei kilogramul. Pentru pere, prețurile diferă și încep de la 13 lei și ajung la 25.

Populare sunt și pomușoarele, un kilogram de cătină se vinde cu 100 de lei, măceș – 25 lei și porumbele – 30 de lei.

De asemenea, veți găsi diverse soiuri de roșii, inclusiv pentru murături, prețul cărora variază între 10-25 lei. Un kilogram de morcov costă 12 lei. Și la cartofi veți găsi diverse prețuri care variază între 7-13 lei. Pentru un kilogram de ceapă va trebui să scoateți din buzunar 9-12 lei.

Așadar, dacă ajungeți la Piața Centrală, trebuie să aveți cu voi câteva sute de lei pentru a umple frigiderul.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

10 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
10 Nov. 2026, 13:40 // Actual //  Grîu Tatiana

Economia Republicii Moldova ar putea pierde aproximativ 10 milioane de euro într-o singură zi dacă unul din cinci angajați și-ar opri lucrul. Estimarea apare într-o analiză Euronews realizată înaintea grevei generale din Spania, programată pentru 11 noiembrie.

Pentru a compara țările, produsul intern brut din 2025 a fost împărțit la 365 și calculat cât ar însemna 20% din producția medie a unei zile. Ponderea de 20% este ipoteza folosită pentru toate țările din analiză. În cazul unei greve reale, efectul ar depinde de sectoarele în care se oprește lucrul. Transportul, școlile și serviciile publice pot fi afectate mai puternic, în timp ce multe fabrici și birouri își pot continua activitatea.

Germania este prima în clasament, cu o pierdere estimată la 2 miliarde 482 de milioane de euro, urmată de Franța, cu 1 miliard 639 de milioane de euro, și Italia, cu 1 miliard 241 de milioane de euro. Spania ocupă locul al patrulea, cu 926 de milioane de euro, iar Turcia încheie topul cinci, cu 773 de milioane de euro. Urmează Țările de Jos, cu 641 de milioane de euro, Elveția, cu 507 milioane, Polonia, cu 506 milioane, Belgia, cu 351 de milioane, și Irlanda, cu 330 de milioane de euro. În România, costul estimat ar ajunge la 210 milioane de euro.

Republica Moldova se află spre finalul clasamentului în valoare absolută, la același nivel cu Macedonia de Nord. Dintre economiile incluse în comparație, doar Kosovo, cu 6 milioane de euro, și Muntenegru, cu 5 milioane de euro, au estimări mai mici.

O parte din activitatea întreruptă poate fi recuperată după grevă. Banca Franței a estimat că protestele împotriva reformei pensiilor au redus creșterea economică cu aproximativ 0,1 puncte procentuale în primul trimestru din 2023, iar reluarea activității a adăugat aproximativ tot atât în trimestrul următor. O livrare poate fi amânată, o consultație poate fi reprogramată, iar o fabrică poate adăuga un schimb. Totuși, greviștii pot pierde plata pentru ziua respectivă, statul poate rata încasări fiscale, iar un zbor anulat sau o cameră de hotel rămasă liberă poate însemna venituri pierdute definitiv.

Efectele se acumulează când grevele se repetă. Belgia a pierdut peste 1,35 milioane de zile de muncă în 2025, echivalentul a 313 zile la mia de angajați, depășind recordul din 1993. În același an, în Țările de Jos s-au pierdut aproape 60 000 de zile de muncă în urma a 23 de greve, iar în Germania, aproximativ 645 000. Datele preliminare ale Institutului Sindical European sugerează că 2025 a fost anul cu cea mai intensă activitate grevistă din UE de după 1991.