Buncărele secrete ale lui Vladimir Putin. Au fost construite în toată Rusia și sunt legate de tuneluri lungi

03 Dec. 2022, 05:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Dec. 2022, 05:46 // Actual //  bani.md

Preşedintele rus Vladimir Putin are la dispoziţie o vastă reţea de buncăre secrete, care se întinde de la Moscova până în Munţii Ural. Noi adăposturi subterane sunt în continuare construite în Rusia, relatează vineri Ukrainska Pravda şi Rbc.ua, citate de Agerpres. Nu

Această informaţie are la bază o anchetă efectuată de săptămânalul rus Sobesednik (Interlocutorul), iar unul din autori este chiar redactorul-şef al publicaţiei, Oleg Roldughin, care a acordat un interviu despre investigaţie canalului de televiziune independent Dojdi (cu sediul în Letonia).

„Încă în perioada sovietică erau construite buncăre pentru înalţii funcţionari de stat, dar construcţia lor s-a intensificat în ultimul timp. Ştim cu certitudine că există buncăre la Moscova, în Ural şi în regiunea Volgăi”, a spus Roldughin.

Puțin dispune de două sisteme de buncăre: unele înregistrate şi altele neînregistrate, a spus el.

Sistemul de buncăre ţine de competenţa Direcţiei generale pentru programe speciale, un organism de securitate oficial distinct, subordonat direct preşedintelui rus. Şeful acestei direcţii este Aleksandr Lineţ, fost şef al unui departament în cadrul Serviciului Federal de Securitate (FSB) pentru Districtul militar Sud. În 2020, Putin i-a dăruit acestuia un apartament de 176,7 m.p. în imobilul în care se află Direcţia pentru administrarea patrimoniului preşedinţiei ruse din centrul Moscovei.

În cursul anchetei, Roldughin şi echipa sa de jurnalişti au descoperit că aceiaşi muncitori angajaţi pentru construirea buncărelor oficiale şi a tunelurilor pe sub palatul lui Putin de la Ghelendjik (ţinutul Krasnodar) construiesc de asemenea adăposturi private pentru preşedinte.

Numărul buncărelor private este net superior celor care pot fi identificate prin contracte oficiale sau alte documente.
Potrivit jurnalistului, un grup de muncitori a descoperit că tunelurile din Moscova coboară până la 200 de metri sub pământ. Ei au găsit din întâmplare aceste tuneluri. La scurt timp, aceştia au fost condamnaţi la diferite sancţiuni administrative, unii dintre ei fiind pasibili de pedeapsa cu închisoarea şi trebuind să părăsească Rusia.

Roldughin a adăugat că renovarea buncărelor a început după ce Putin a devenit preşedinte. De exemplu, ascensoarele buncărelor din Moscova au fost modernizate, valoarea lucrărilor ridicându-se la aproximativ 55 milioane de ruble (circa 902.000 dolari) pentru trei ascensoare.
„Amploarea proiectului permite să se tragă concluzii asupra profunzimii buncărelor şi ce tipuri de ascensoare şi puţuri sunt instalate sub Moscova. Agenţia care se ocupă de construirea puţurilor pentru lansatoare de rachete este responsabilă de această modernizare. Numeroase buncăre sunt legate unele de altele prin tuneluri lungi de mai multe zeci de kilometri”, susţine Roldughin, care explică unde se află buncărele lui Putin.

Mai întâi există tuneluri ascunse sub centrul Moscovei. Potrivit jurnaliştilor, celebrul sistem Metro-2 (denumire neoficială pentru buncărele clasificate anterior) leagă clădirile guvernamentale din Moscova (în principal Kremlinul) de buncărele capitalei, precum şi de oraşele Balaşiha, Cehov şi Kaluga.

Jurnaliştii de la Sobesednik au descoperit una din intrările secrete ale unui tunel în apropiere de bulevardul Miciurinski din Moscova.

Jurnaliştii au relatat că există zeci de instalaţii de acest tip în capitala Federaţiei Ruse în diferite locuri: Aleea Lucinikov ( nu departe de Piaţa Lubianka, adresa sediului şi a închisorii FSB), Aleea Krestovozdvijenski (în apropierea Ministerului Apărării) şi Taganka (lângă buncărul lui Stalin). Multe dintre ele sunt concentrate de asemenea în jurul fostului teren viran numit Ramenki-43, unde ar exista un întreg oraş subteran, legat de Kremlin prin tuneluri.

În plus, există adăposturi subterane sub palatul lui Putin din oraşul Ghelendjik, pe ţărmul Mării Negre.

Jurnaliştii cred că există un alt buncăr sub muntele Iamantau, într-un oraş bine ascuns în Ural într-un oraş numit Mejgorie, situat la sud de Ekaterinburg, undeva între Magnitogorsk şi Ufa.

„Formaţiunea teritorială administrativă închisă” (oraşe secrete, cunoscute sub numele de ZATO, în limba rusă), Mejgorie a apărut combinând două orăşele militare, Beloreţk-15 şi Beloreţk-16, situate la 20 km unul de altul. În general, se presupune că circa 15.000 de persoane locuiesc acolo. Nici măcar localnicii din regiune nu pot intra în oraş decât cu permise speciale.

Jurnaliştii subliniază că anumite lucrări la muntele Iamantau s-au intensificat în ultimul timp. S-au cheltuit mulţi bani. Avioanele ruseşti au impus o zonă de excludere aeriană deasupra muntelui şi este dificil să pătrunzi acolo pe jos, afirmă jurnaliştii de la Sobesednik.

07 Nov. 2026, 14:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Nov. 2026, 14:21 // Actual //  Ursu Victor

Turcia pune presiune pe Rusia pentru reducerea prețului gazelor naturale și avertizează că ar putea diminua în continuare importurile rusești în favoarea gazului natural lichefiat (GNL) din Statele Unite. Ministrul turc al Energiei și Resurselor Naturale, Alparslan Bayraktar, a declarat că gazul rusesc a devenit „extrem de scump”, iar Ankara nu mai este dispusă să plătească prețuri necompetitive.

„Motivul pentru care cumpărăm mai puțin gaz din Rusia și mai mult din Statele Unite este foarte simplu: nu este vorba despre politică, ci despre preț. Gazul rusesc este extrem de scump”, a declarat Bayraktar în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii la Istanbul, potrivit Türkiye Today.

Oficialul a explicat că prețurile ridicate obligă Turcia să caute furnizori alternativi și să își diversifice sursele de aprovizionare. Mesajul transmis Moscovei este că, dacă gazul rusesc nu devine mai competitiv, Ankara va continua să îl înlocuiască treptat cu importuri mai ieftine.

Declarațiile reprezintă și un posibil instrument de negociere în relația cu Gazprom. Potrivit analistului energetic Isaac Levi, citat de Kyiv Independent, Ankara ar putea încerca să obțină reduceri de preț, amenințând Rusia cu pierderea unei cote și mai mari din piața turcă.

Schimbarea este deja vizibilă în structura importurilor. În 2006, Rusia asigura aproape 64% din gazele naturale importate de Turcia. Până în 2025, această pondere coborâse la aproximativ 37%, pe fondul creșterii livrărilor din Azerbaidjan și al importurilor de GNL.

În 2025, Turcia a importat aproximativ 21,16 miliarde de metri cubi de gaze rusești prin conducte, în timp ce livrările de GNL din Statele Unite au ajuns la 9,19 miliarde de metri cubi. SUA au devenit astfel principalul furnizor de gaze lichefiate al Turciei.

Ankara și-a extins masiv și infrastructura de import. Capacitatea zilnică de regazificare a GNL a crescut de la 32 de milioane de metri cubi în 2016 la aproximativ 161 de milioane de metri cubi în prezent, ceea ce permite recepționarea unor volume considerabil mai mari de gaze transportate pe mare.

Un element important în negocierile cu Moscova îl reprezintă contractele de furnizare. La sfârșitul anului 2025, compania turcă de stat BOTAȘ a prelungit cu numai un an două contracte importante cu Gazprom, care însumează aproximativ 22 de miliarde de metri cubi anual. Acestea urmează să expire la sfârșitul anului 2026, ceea ce sporește importanța discuțiilor privind prețurile și condițiile viitoarelor livrări.

Cu toate acestea, ministrul turc a exclus o ruptură completă de Rusia, subliniind că țara sa va avea în continuare nevoie de gazele rusești. Ankara intenționează însă să cumpere din sursele care oferă cele mai avantajoase condiții comerciale.

Turcia mizează inclusiv pe dezvoltarea propriilor zăcăminte din Marea Neagră. Producția de gaze din perimetrul Sakarya ar urma să ajungă la 7,5 miliarde de metri cubi anual până în 2027, diminuând dependența de importuri.

Presiunile Ankarei vin într-un moment sensibil pentru Gazprom, în condițiile în care Uniunea Europeană pregătește eliminarea completă a importurilor de gaze rusești până în 2027. În acest context, menținerea pieței turce devine tot mai importantă pentru exporturile energetice ale Moscovei.