Ce surpriză pregătește Kremlinul Chișinăului. Vrea să preia puterea cu bandiți

19 Feb. 2023, 13:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Feb. 2023, 13:48 // Actual //  bani.md

Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui Volodimir Zelenski, a declarat într-un interviu pentru televiziunea TV8 că „Rusia vrea să preia puterea în Moldova”, dar acest lucru nu se va întâmpla „cu tancuri”, ca în Ucraina, ci cu „bandiţi”, aluzie la o posibilă lovitură de stat.

Oficialul ucrainean a îndemnat Republica Moldova să facă „alegerea corectă”, referindu-se inclusiv la protestele anunţate pentru duminică în capitala Republicii Moldova, care au loc într-un context tensionat, pe fondul unor temeri că s-ar putea organiza o lovitură de stat în care să fie implicate forţe proruse. El s-a adresat moldovenilor şi le-a sugerat să aleagă Rusia, dacă vor să trăiască într-un „lagăr de concentrare”, sau puterea actuală, pe Maia Sandu, dacă vor o viaţă „într-o lume liberă”.

„Faceţi întotdeauna alegerea corectă. Invariabil. De ce? Pentru că, dacă te laşi prins de emoţiile greşite sau te sperii, te poţi trezi într-o ţară foarte, foarte rea. Ea poate strica viitorul multor oameni, mai ales al copiilor. Noi înţelegem foarte bine acest lucru şi Rusia a fost atât de nerăbdătoare cu noi, înţelegând că noi aici nu vom ceda niciodată sub nişte proteste, mitinguri pro-ruseşti, adică acest lucru este imposibil de imaginat aici, la Kiev, şi de aceea, Rusia a adus tancuri. În Moldova, Rusia vrea să facă altceva, vrea să preia puterea pentru a vă face ceea ce ne-a făcut şi nouă. Numai că nu cu tancuri, ci cu bandiţi. Gândiţi-vă corect ce înseamnă un protest pro-rusesc. Pe urmă veţi fi gata să alergaţi prin lume în căutarea unei alte case? Pentru că acolo unde e Rusia, nu există Ucraina, Moldova, nu există România, nu există Bulgaria, nu există nicio ţară în afară de lumea lagărului rusesc. Unde domină şi conduc bandiţii, unde domină şi conduc condamnaţii, unde conduc militarii care jefuiesc, ucid şi violează”, a declarat Mihail Podoliak în interviul pentru jurnaliştii de la TV8.

Avertismentul vine în condiţiile în care preşedintele Volodimir Zelenski a declarat în faţa liderilor UE şi apoi în faţa participanţilor de la Conferinţa de Securitate de la Munchen că Rusia are planuri pentru a „distruge” şi „sugruma” Republica Moldova.

La rândul său, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a confirmat luni că a fost dejucat un plan al Moscovei de a destabiliza Moldova prin acţiuni subversive, inclusiv luări de ostatici şi atacuri asupra unor instituţii, în care ar fi urmat să fie implicaţi cetăţeni „cu pregătire militară” din Federaţia Rusă, Belarus, Serbia şi Muntengru.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

24 Sept. 2026, 17:16
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
24 Sept. 2026, 17:16 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Guvernul Republicii Moldova anunță că va analiza toate opțiunile legale și avantajoase economic pentru aprovizionarea țării cu gaze naturale, inclusiv din Statele Unite, Azerbaidjan, Qatar sau Turkmenistan. Precizarea a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, în contextul discuțiilor din spațiul public privind diversificarea surselor de import.

Potrivit lui Ciorici, consumul anual de gaze naturale pe malul drept al Nistrului este de aproximativ 700-800 de milioane de metri cubi, iar la prețurile actuale de pe bursele internaționale factura ar putea ajunge la 600-700 de milioane de euro.

„Sunt bani plătiți, până la urmă, de cetățenii și companiile din Moldova”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului.

În aceste condiții, Guvernul susține că nu intenționează să rămână dependent exclusiv de evoluțiile bursiere și va căuta inclusiv contracte pe termen mai lung și surse alternative de aprovizionare.

„Nu vom sta pasiv, uitându-ne la graficele de la bursă. Vom căuta activ orice opțiune suplimentară serioasă care poate aduce Moldovei gaze mai ieftine și condiții mai bune”, a precizat Ciorici.

Potrivit acestuia, autoritățile sunt gata să examineze inclusiv posibilitatea procurării gazelor americane, azere, qatareze sau turkmene, cu condiția ca soluțiile respective să fie legale, sigure și avantajoase pentru Republica Moldova.

În acest sens, Guvernul intenționează să poarte discuții atât cu alte guverne, cât și cu producători, traderi și specialiști din domeniul energetic.

„Avem doar un criteriu: prețul final pentru Moldova, siguranța livrării și independența noastră energetică”, a declarat Dumitru Ciorici.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai precizat că, în momentul în care discuțiile vor genera oferte concrete, autoritățile vor face publice prețurile, condițiile contractuale și rezultatele negocierilor.