OnlyFans pierde în justiția europeană disputa privind TVA-ul pe care trebuie să îl plătească

01 Mart. 2023, 05:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Mart. 2023, 05:30 // Actual //  bani.md

Platforma pentru adulți OnlyFans a pierdut procesul intentat Fiscului britanic care stabilise că trebuie să plătească TVA pentru întreaga sumă primită de creatorii de conținut de la clienți, nu doar comisionul său de 20%, relatează Reuters.

Platforma fondată în 2016 și care a ajuns să aibă peste 150 de milioane de utilizatori la nivel global a cunoscut o creștere explozivă a popularității în timpul pandemiei de COVID-19.

Fenix International Limited, compania care deține și operează OnlyFans, a intrat însă într-o dispută cu autoritățile britanice după ce Fiscul de la Londra i-a ordonat să plătească TVA pe toți banii plătiți de clienți între 2017 și 2020, nu doar pentru comisionul său de 20% perceput creatorilor de conținut.

Compania a depus o contestație la o instanță din Marea Britanie, aceasta cerând opinia Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), cea mai înaltă instanță din blocul comunitar.
Solicitarea a fost transmisă înainte ca Marea Britanie să iasă oficial din UE în 2020.

CJUE a decis însă miercuri că prevederile Marii Britanii privind implementarea regulilor de TVA pentru platformele online sunt valide și, ca operator al platformei, OnlyFans este furnizorul serviciilor oferite și trebuie prin urmare să plătească taxe pentru întreaga sumă primită de la un utilizator.

Judecătorii au stabilit însă că această supoziție poate fi infirmată atunci când există o „înțelegere contractuală” în acest sens între părți. Decizia CJUE este definitivă și instanța din Marea Britanie trebuie acum să examineze cazul și să pronunțe o decizie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

09 Oct. 2026, 10:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
09 Oct. 2026, 10:44 // Actual //  Grîu Tatiana

BERD’S Hotel, hotel boutique de cinci stele din Chișinău, Republica Moldova, anunță includerea în Forbes Travel Guide Curated Collection. Noutatea aduce în atenție ospitalitatea autentică a Moldovei și experiența oferită călătorilor din întreaga lume. Hotelul este deja prezent și în selecția de hoteluri MICHELIN Guide.

Ce descoperă un oaspete despre Moldova prin locul în care este primit? La BERD’S, răspunsul începe cu identitatea hotelului. Conceptul semnat de arhitectul italian Luca Scacchetti îmbină designul contemporan cu arta și cultura locală. Covoarele țesute manual și lucrările de artă creează o legătură cu patrimoniul țării, într-un spațiu conceput pentru întâlnirea dintre călător și destinație.

Această perspectivă se regăsește și în BERD’S Restaurant Arome Locale, unde gastronomia moldovenească primește o interpretare contemporană. Hotelul propune astfel o experiență prin care vizitatorii pot cunoaște Moldova prin design, gastronomie și ospitalitate moldovenească.

Prezența în cele două ghiduri oferă un punct de pornire pentru o discuție despre vizibilitatea internațională a Republicii Moldova ca destinație turistică. Povestea BERD’S ilustrează felul în care identitatea locală poate deveni parte din experiența unui sejur în Chișinău și poate ajunge la un public care își caută următoarea destinație de călătorie.

BERD’S Hotel în Forbes Travel Guide Curated Collection și MICHELIN Guide

BERD’S este acum inclus în Forbes Travel Guide Curated Collection. Includerea nu reprezintă o clasificare Forbes în stele.

Anterior, BERD’S a fost inclus în selecția de hoteluri MICHELIN Guide. Mențiunea se referă la hotel și nu reprezintă o stea MICHELIN acordată restaurantului sau o distincție MICHELIN Key.

Despre BERD’S Hotel din Chișinău

BERD’S Hotel este un hotel boutique de cinci stele, creat de familia Berdos, pe bulevardul Dimitrie Cantemir 12, Chișinău, Republica Moldova. Hotelul reunește camere și suite, BERD’S Restaurant Arome Locale, spa și spații pentru întâlniri și evenimente. Identitatea sa pune în valoare arta, tradițiile și ospitalitatea Moldovei într-un concept de design contemporan. Site oficial: https://berdshotel.com/

Surse oficiale

Forbes Travel Guide: https://www.forbestravelguide.com/hotels/moldova-moldova/berds-hotel-chisinau

MICHELIN Guide: https://guide.michelin.com/en/hotels-stays/chisinau/berds-hotel-8969