(VIDEO) Va recunoaște UE certificatele moldovenilor vaccinați anti-COVID? Ce spune ambasadorul UE Peter Michalko

19 Mai 2021, 15:22
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
19 Mai 2021, 15:22 // Actual //  MD Bani

Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko este de părere că cetățenii moldoveni vor putea călători în spațiul european în perioada estivală. În cadrul unei emisiuni la NM, diplomatul a precizat că este important ca „statele-partenere al UE, precum Moldova” să fie conectate la sistemul european de certificare a documentelor privind imunizarea contra coronavirusului, transmite newsmaker.md.

Moderatoarea l-a întrebat pe ambasadorul UE în Moldova dacă certificatele de vaccinare moldovenești vor fi recunoscute în spațiul european.

„Cred că vor putea călători în UE, pentru că țări precum Grecia, dar și altele, își deschid deja frontierele pentru turiști. Desigur, rămâne în vigoare prevederea privind prezentarea rezultatului negativ al testului PCR, este important. De asemenea, continuă procesul de vaccinare, unii și-au administrat deja prima doză și o așteaptă pe cea de-a doua, trebuie să completeze imunizarea. Însă oamenii încep deja să călătorească și este un lucru bun”, a răspuns diplomatul.

Peter Michalko a precizat că oficialii din UE sunt în proces de reglementare al aspectelor privind certificatele de vaccinare și este important ca statele partenere să fie conectate la acestea.

„Pentru călătorii care vor să tranziteze mai multe state este mai bine să dețină un document privind vaccinarea. UE lucrează în prezent asupra acestui aspect. Cred că este foarte important să fie conectate și statele-partenere, precum Moldova. Procesul este în desfășurare”, a mai spus ambasadorul.

02 Sept. 2026, 12:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Sept. 2026, 12:31 // Actual //  Grîu Tatiana

Importul anumitor culturi cerealiere și oleaginoase va fi supus unui regim provizoriu de licențiere, în încercarea de a proteja agricultorii autohtoni de un eventual val de produse ieftine din țările vecine. Proiectul de lege a fost examinat de Comisia economie, buget și finanțe și urmează să fie propus Parlamentului pentru examinare în prima lectură.

Inițiativa aparține deputatului Serghei Ivanov, președintele Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară. Potrivit notei informative, situația de pe piața internă creează riscuri pentru producătorii locali, în condițiile în care prețul grâului din Republica Moldova este indicat cu aproximativ 1,5 lei mai mic decât cel din portul Constanța. Autorul avertizează că importurile masive, în special din Ucraina, ar putea pune presiune suplimentară pe prețurile oferite fermierilor moldoveni.

Documentul prevede că, pentru anumite categorii de grâu, porumb și semințe de floarea-soarelui, importul va putea fi efectuat doar în baza unei licențe eliberate de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Printre produsele vizate se numără grâul și meslinul, grâul dur, triticum spelta, grâul comun, porumbul și semințele de floarea-soarelui, inclusiv unele categorii destinate însămânțării.

Licențele nu ar urma să fie acordate oricărui importator. Cererile vor putea fi depuse de persoane fizice și juridice care desfășoară activități precum cultivarea cerealelor, fabricarea uleiurilor și grăsimilor, fabricarea produselor de morărit sau producerea preparatelor pentru hrana animalelor. Dosarele vor fi examinate de o comisie formată din reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și ai asociațiilor de profil.

Licența de import va fi eliberată gratuit, însă cei care o obțin nu vor avea dreptul să comercializeze sau să exporte mărfurile importate în baza acesteia.

Inițiatorii justifică măsura prin riscul ca cerealele importate la prețuri mai mici să provoace pierderi agricultorilor moldoveni, care deja se confruntă cu prețuri scăzute la producția proprie, costuri ridicate și dificultăți financiare. În nota informativă se menționează că o asemenea situație ar putea afecta capacitatea fermierilor de a-și achita creditele, salariile și obligațiile față de furnizori și ar putea avea consecințe sociale asupra familiilor acestora.

Un mecanism similar de licențiere a fost aplicat în Republica Moldova în perioada 2024–2025, iar autorul proiectului susține că acesta a avut un efect benefic pentru producătorii autohtoni.

Există însă o diferență între forma proiectului și propunerea Guvernului privind termenul de aplicare. Proiectul inițial prevede aplicarea regimului până la 31 decembrie 2027, cu posibilitatea unei prelungiri de către Guvern cu cel mult 12 luni, la propunerea Ministerului Agriculturii. Guvernul propune însă ca măsura să fie valabilă doar până la 31 octombrie 2026, fără posibilitatea prelungirii.

După adoptare, proiectul de lege cu privire la licențierea provizorie a importului de culturi cerealiere și oleaginoase va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!