Cât gaz va cumpăra Energocom de pe platforma unică de achiziție a gazelor din UE

18 Mai 2023, 13:24
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Mai 2023, 13:24 // Actual //  bani.md

Energocom SA a solicitat oferte de cumpărare pe Platforma unică de achiziție gaze a UE volume de 5.000 MWh/lunar, în total 60.000 MWh (echivalentul a 5,6 milioane metri cubi de gaz), acesta fiind volumul minim admis de platformă,  cu scopul de a testa funcționarea acesteia. Prețurile primite la solicitarea Energocom cu livrare la punctul de livrare virtual din Republica Moldova se bazează pe cotația TTF.

Energocom spune că  va căuta în continuare cele mai bune opțiuni pentru a achiziționa gaze naturale la momentul oportun și la cele mai competitive prețuri pentru consumatorii din Republica Moldova.

Companiile energetice din bloc și alte țări participante – Ucraina, Moldova, Georgia și statele din Balcanii de Vest – au depus până săptămâna trecută oferte de 11,6 miliarde de metri cubi (bcm) pe platforma AggregateEU, în timp ce oferta furnizorilor ce au participat la prima rundă a fost de 13,4 miliarde metri cubi.

Consumul anual de gaze al Republicii Moldova este de 1,2 miliarde metri cubi, iar cei mai mari consumatori sunt populația și întreprinderile termoenergetice din Chișinău și Bălți.

În emisiunea de marți de la RLive, ministrul Energiei, Victor Parlicov spunea că tariful la gaz pentru populație va fi între 10 și 20 de lei față de 29,27 de lei metrul cub cât este în prezent. „Republica Moldova așteaptă cel mai bun preț pentru a achiziționa gaz pentru sezonul de încălzire”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

14 Oct. 2026, 15:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
14 Oct. 2026, 15:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Întreprinderile mici și mijlocii ar urma să primească sprijin financiar pentru instalarea bateriilor de stocare a energiei, printr-un program de granturi finanțat prin Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, la ONE TV.

„Consiliul Concurenței a emis o decizie privind programul de granturi care urmează să fie finanțat prin ODA pentru IMM-urile care doresc să-și instaleze sisteme de stocare”, a declarat Junghietu.

Sprijinul urmărește consolidarea autonomiei energetice a companiilor. Pentru întreprinderile care au panouri fotovoltaice, bateriile permit folosirea unei cantități mai mari din energia proprie și reducerea consumului din rețea.

„Când sunt zile însorite, energia respectivă poate fi stocată în sistemele de stocare și utilizată în orele de vârf, în orele de seară, când e nevoie de mai multă energie”, a explicat ministrul.

Ministrul nu a precizat valoarea granturilor, contribuția proprie pe care ar trebui să o asigure beneficiarii sau data de la care întreprinderile vor putea depune cereri.

Junghietu a menționat și alte facilități pentru investițiile în acest domeniu. El a amintit că taxa de import pentru bateriile destinate proiectelor de stocare a fost redusă de la 5% la zero pentru următorii doi ani. În paralel, autoritățile discută modificări privind mecanismul TVA, pentru a diminua capitalul blocat al investitorilor.

Republica Moldova dispune, potrivit estimărilor prezentate în interviu, de aproximativ 240–250 MWh de capacități de stocare, instalate de investitori privați. Până la sfârșitul anului, acestea ar putea ajunge la 300–350 MWh.