Țara în care te vaccinezi și poți câștiga o vacă. Metodă inedită utilizată pentru a încuraja imunizarea

21 Mai 2021, 14:19
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
21 Mai 2021, 14:19 // Actual //  MD Bani

O localitate din Thailanda a organizat tombolă inedită pentru a-i stimula pe cei care încă nu s-au imunizat. Mai exact, persoanele care se vor vaccina împotriva coronavirusului vor putea câștiga o vacă.

Oricare sătean vaccinat din districtul Mae Chaem, din provicinia Chiang Mai, poate să fie fericitul câștigător al unei vaci tinere în valoare de aproximativ 320 de dolari, transmite CNN.

Tombola se va desfășură pe parcursul a 24 de săptămâni.

„Numărul de vaccinați a crescut de la sute la mii în doar câteva zile. Sătenii noștri iubesc vacile. Vacile pot fi vândute pe bani”, spune seful de district, Boonlue Thamtharanurak. Totodată, el spune că peste 4.000 de persoane din grupurile de risc, inclusiv oameni de peste 60 de ani sau cu boli cronice, s-au înregistrat pentru a se vaccina anti-Covid.

02 Mai 2026, 10:34
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Mai 2026, 10:34 // Actual //  bani.md

Societatea civilă cere implicare reală pentru viitorul european al Republicii Moldova. Mesajul a fost transmis de directoarea executivă a Fundației Soros Moldova, Daniela Vidaicu, în cadrul evenimentului Reinvent Moldova 2.0, organizat de Grupul Media Realitatea.

Aceasta a vorbit despre legătura personală cu țara și despre responsabilitatea comună pentru direcția ei. „Eu sunt Moldova și Moldova este parte din ceea ce sunt eu”, a spus Vidaicu, subliniind că fiecare generație contribuie la construirea statului.

Daniela Vidaicu a trecut în revistă momente-cheie din istoria recentă, de la renașterea națională și protestele din 7 aprilie 2009 până la parcursul european,  și a evidențiat lecțiile învățate. „Am înțeles că nu este suficient să fim implicați individual. Avem nevoie de implicare colectivă, de solidaritate, de un efort comun”, a declarat aceasta.

Potrivit ei, democrația nu este doar o alegere formală, ci un angajament zilnic. „Democrația nu există fără participare”, a punctat Vidaicu, menționând că dezvoltarea țării depinde de acțiunile concrete ale fiecărui cetățean, de la respectarea regulilor până la implicarea civică.

Referindu-se la parcursul european, directoarea Fundației Soros Moldova a subliniat că integrarea nu se face doar la nivel politic sau instituțional. „Integrarea europeană nu va fi făcută de altcineva în locul nostru (…), ci de noi aici, acasă”, a afirmat ea.

„Urmează să ne asumăm împreună responsabilitatea unui viitor comun (…) și să ne apucăm serios de treabă pentru a avansa pe drumul integrării europene” .

Discursul s-a încheiat cu un îndemn adresat societății de a continua eforturile pentru dezvoltarea țării și apropierea de valorile europene: „Pentru că noi suntem Moldova și viitorul ei depinde de fiecare dintre noi.