Bani cu sacul pentru Mitropolia de peste Prut în Republica Moldova! Câte milioane promite noul premier de la București

22 Iun. 2023, 14:39
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Iun. 2023, 14:39 // Actual //  bani.md

Premierul Marcel Ciolacu a inițiat, în calitate de deputat, un proiect legislativ prin care propune alocarea anual, începând din 2024, de la bugetul de stat, a unei sume în lei, echivalentă cu 2 milioane euro, pentru Mitropolia Basarabiei, Republica Moldova, mitropolie care este parte componentă a Bisericii Ortodoxe Române.

Ciolacu arată că anul acesta se împlinesc 30 de ani de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei, unitate de cult din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.

”De altfel, grija Bisericii Ortodoxe Române pentru credincioșii românii ortodocși din Republica Moldova a fost neîntreruptă, manifestându-se și după intrarea teritoriului dintre Prut și Nistru în componența U.R.S.S., fapt subliniat de Sfântul Sinod al Bisericil Ortodoxe Române în comunicatul de presă din data de 9 aprilie 1992. ”Biserica Ortodoxă Română nu a recunoscut niciodatà desfiinșarea Mitropoliei Basarabiei, cu sediul la Chișināu”. La 19 decembrie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat act de reactivarca Mitropoliei Basarabiei și a recunoscut această Mitropolie ca autonomă și de stil vechi, fâcând parte integrantã din Biserica Ortodoxă Română, cu reședința în Chișinău”, explică premierul.

Echivalentul sumei de 2 milioane euro va fi prevăzut distinct în bugetul Secretariatului General al Guvernului, respectiv Secretariatului de Stat pentru Culte şi se va acorda ca sprijin financiar Mitropoliei Basarabiei, destinaţiile sumei urmând a fi stabilte de Administraţia Patriarhală şi Mitropolia Basarabiei prin Arhiepiscopia Chișinăului.

Banii vor putea fi utilizați pentru pentru dezvoltarea de proiecte și programe destinate activităților sociale, filantropice, culturale, de înväțământ teologic, de construire sau reparare a lăcășurilor de cult, de acoperire a cheltuielilor de întreținere și funcționare a unităților de cult cu venituri reduse și de achiziționare a unor obiecte de cult necesare desfäșurării activităților religioase.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

04 Mart. 2026, 17:18
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Mart. 2026, 17:18 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) va anunța în următoarele două-trei zile dacă tarifele la energia electrică vor fi majorate sau nu. Declarația a fost făcută de directorul ANRE, Alexei Taran, care a precizat că instituția finalizează în prezent calculele privind toate componentele tarifare.

Potrivit lui Taran, pentru a stabili prețul final plătit de consumatori, regulatorul trebuie să analizeze mai întâi tarifele pentru serviciile din întreg lanțul energetic, inclusiv transportul și distribuția energiei electrice.

„Solicitările au venit de la mai mulți operatori – de la operatorul sistemului de transport, operatorii sistemului de distribuție și de la furnizori. Pentru a afla prețul final de furnizare, trebuie mai întâi să calculăm pe rând tarifele pentru serviciile de transport și distribuție, iar ulterior putem decide tariful final pentru furnizorii cu obligație de serviciu universal”, a explicat directorul ANRE.

El a precizat că instituția se află în etapa finală a calculelor și că rezultatele vor fi făcute publice în curând.

„La moment suntem în proces de finalizare a calculelor. Cred că în următoarele două-trei zile le vom definitiva și le vom publica pe site-ul agenției. Deocamdată este prea devreme să spunem cu cât vor fluctua tarifele, pentru că nu am finalizat toate calculele”, a declarat Taran.

Directorul ANRE a mai spus că doar după stabilirea tarifelor pentru transportul energiei și a componentei de distribuție pentru anul 2026 va putea fi calculat prețul final de furnizare.

La 16 februarie, Premier Energy și FEE Nord au depus la ANRE solicitări de majorare a tarifelor la energia electrică. Premier Energy a cerut aprobarea unui tarif de 3,83 lei/kWh, cu 24 de bani (6,6%) peste nivelul actual, în timp ce FEE Nord solicită 4,32 lei/kWh, cu 32 de bani mai mult decât tariful în vigoare.

Solicitările urmează să fie examinate în una dintre ședințele viitoare ale ANRE. Dacă vor fi aprobate, noile tarife se vor reflecta în facturile consumatorilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!