Multă vreme, Marea Neagră a fost percepută ca o scenă geopolitică colaterală Europei. De la începutul războiului rusesc împotriva Ucrainei, perspectiva s-a schimbat, din cauza diverselor interese ce se ciocnesc aici.

Atacurile asupra navelor comerciale s-au înmulțit, odată cu expirarea acordului privind comerțul cu cereale convenit sub mediere turcă de Rusia și Ucraina.

La jumătatea lunii iulie, Moscova a refuzat prelungirea înțelegerii, multiplicând bombardamentele asupra porturilor ucrainene și amenințând că va ataca navele de marfă.

Și Kievul, la rândul lui, a declarat șase porturi de pe coasta rusă a Mării Negre drept zonă cu risc de război și amenință cu atacuri asupra transportorilor de marfă, a petrolierelor și instalațiilor portuare.

Pentru ambele țări, Marea Neagră este poarta de ieșire spre lume, iar importanța strategică și economică este imensă.

Dar și celelalte țări vecine, mai ales țările NATO Turcia, Bulgaria și România, au interese concrete în această mare interioară dintre Europa și Asia.

Interes rusesc de secole

Rusia a considerat întotdeauna acest bazin maritim ca fiind propria sa sferă de influență. Încă din timpul Imperiului Țarist și, mai târziu, în timpul celui sovietic, aici se afla flancul sudic al marii puteri. Flota Mării Negre își are sediul la Sevastopol din 1793.

Orașul-port din Peninsula Crimeea, anexată de la Ucraina în 2014, are o semnificație specială pentru Moscova: este una dintre foarte rarele amenajări portuare de apă adâncă fără gheață din Rusia, poate fi folosit de armată chiar și iarna și funcționează ca o trambulină de unde Kremlinul își poate afirma influența înspre Marea Mediterană, Orientul Mijlociu, Africa de Nord și sudul Europei.

Marea Neagră oferă Rusiei acces spre țări mai îndepărtate în care activează militar, precum Libia sau Siria (unde are deja propria sa bază navală, la Tartus).

Cât de dornică este Moscova să-și mențină hegemonia asupra regiunii Mării Negre o arată numeroasele conflicte regionale pe care le-a alimentat în ultimii ani.

Drept urmare, în timp ce Rusia deține teoretic doar aproximativ 10% din întreaga coastă a Mării Negre, în conformitate cu legislația internațională, ea controlează, de fapt, aproximativ o treime din coastă, extinzându-și continuu zonele aflate sub influența sa.

În 2008, Rusia a intervenit în Georgia și a înființat două republici pro-ruse nerecunoscute la nivel internațional, între care Abhazia, aflată chiar pe țărmul de est al Mării Negre. În 2014, Moscova a anexat peninsula Crimeea și, de la izbucnirea războiului din Ucraina în 2022, a ocupat mari părți din sudul Ucrainei cu ieșire la Marea Neagră.

Marea Neagră are, de asemenea, o importanță imensă pentru politicile comerciale ale Rusiei. Prin porturile de aici sunt gestionate majoritatea exporturilor de cereale sau îngrășăminte, dar și de alte bunuri. Ruta comercială prin Marea Neagră permite și livrarea de mărfuri către statele care nu s-au alăturat sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei.

Soluție vitală pentru comerțul Ucrainei

Pentru Ucraina, Marea Neagră este și mai importantă ca rută comercială decât pentru Rusia. În timp de pace, peste 50% din totalul exporturilor naționale plecau spre lume din cel mai mare port ucrainean de la Marea Neagră, Odesa.

Mai presus de toate, cerealele pentru piața mondială au fost livrate pe aici, până când acordul cu Rusia a expirat, la jumătatea lunii iulie. De altfel, regiunea Mării Negre este considerată a fi unul dintre cele mai mari coșuri de pâine ale omenirii.

Înainte de izbucnirea războiului, Rusia și Ucraina livrau împreună 60% din exporturile globale de ulei de floarea soarelui, aproape 24% din grâu și aproximativ 19% din orz.

Ambele state ar fi puternic afectate economic de o încetinire a traficului de marfă peste Marea Neagră, previzibil în condițiile în care deopotrivă Rusia și Ucraina țintesc de acum, din ce în ce mai mult, navele comerciale ale inamicului.

Chiar dacă, între timp, Kievul și-a diversificat rutele de export sub impactul războiului (60% din cerealele ucrainene sunt acum exportate pe uscat, prin Uniunea Europeană), pe viitor va rămâne dependent de ruta maritimă.

Europa: coridor între oponenții politici

În timp ce Rusia și Ucraina se luptă pentru rutele comerciale nord-sud, pentru Bruxelles devine din ce în ce mai importantă ruta est-vest. Cu România și Bulgaria, Uniunea Europeană are două state membre cu ieșire la litoralul Mării Negre. Acorduri de asociere au fost deja încheiate cu Georgia și Ucraina.

La Bruxelles, Marea Neagră este văzută din ce în ce mai mult ca un coridor important pentru transportul de mărfuri și energie între Asia și Europa.

Din moment ce Europa dorește să își asigure maximul de independentă față de petrolul și gazele din Rusia, accentul se pune tot mai insistent pe țările producătoare din Caucaz, mai ales pe Azerbaidjan. Baku exportă petrol și gaze către Europa prin Georgia și Turcia. Ruta peste Marea Neagră ocolește atât Rusia, cât și Iranul, două țări cărora europenii le-au impus sancțiuni severe.

Prin urmare, NATO are și interese puternice în materie de politică de securitate în Marea Neagră. Din 1997 până la izbucnirea războiului din Ucraina, NATO a desfășurat aici manevre majore în fiecare an. Cu toate acestea, prezențe permanente aliate au aici doar marinele militare din Bulgaria, România și Turcia, conform Acordului de la Montreux, încheiat în 1936, care a garantat Ankarei suveranitatea deplină asupra strâmtorilor Bosfor și Dardanele, singura ieșire din Marea Neagră spre Mediterana și lume.

Imediat după declanșarea invaziei rusești în Ucraina, în februarie 2022, Turcia a blocat trecerea tuturor navelor de război, nu ale Moscovei, astfel încât echilibrul de putere navală din Marea Neagră a fost păstrat de atunci.

Turcia, arbitrul stabilității militare pe mare

Cu poziția sa geostrategică, care îi permite, în limitele tratatelor internaționale, să controleze accesul la Marea Neagră, Turcia este cel mai important membru NATO din regiunea Mării Negre și se percepe drept placă turnantă comercială între Asia Centrală, Caucaz și Orientul Mijlociu.

Dar, pe lângă dorința de a-și prezerva rolul de lider regional în Alianța Nord-Atlantică, Ankara consideră foarte importantă relația cu Moscova.

Ambele capitale consideră Marea Neagră drept zonă de interes absolut prioritară. Turcia monitorizează cu atenție dacă echilibrul de putere din regiunea Mării Negre, dezvoltat de-a lungul deceniilor, este menținut relativ stabil.

Iar tratatul de la Montreux oferă Ankarei posibilitatea de a ține la distanță alți actori – inclusiv NATO – din regiunea Mării Negre. Or, acesta este și un avantaj pentru Moscova.

Thomas Latschan