Noi scumpiri la benzină și motorină! Prețurile au luat-o razna la pompă

13 Sept. 2023, 12:26
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Sept. 2023, 12:26 // Actual //  bani.md

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat o nouă creștere a prețurilor la carburanți în Republica Moldova, în urma monitorizării permanente a proceselor de pe bursele internaționale ale produselor petroliere. Această creștere este cauzată de mai mulți factori, inclusiv creșterea cererii regionale, stocurile globale mai reduse decât în anii precedenți și limitările capacităților rafinăriilor în raport cu cererea.

Cotația Platts la benzină a depășit pentru prima dată în 2023 nivelul de 1000 $/tonă, iar cea la motorină se apropie tot mai mult de acest prag psihologic, mai ales după o majorare de peste 100 $/tonă în ultimele două săptămâni.

Potrivit Reuters, prețul petrolului Brent a depășit 92 $/baril și a atins un nou record pentru anul 2023. Această creștere survine în contextul în care Arabia Saudită și Federația Rusă continuă politica de reducere voluntară a producției cu 1,3 milioane de barili pe zi până la sfârșitul anului, fapt accentuat de închiderea temporară a patru terminale de export de petrol din Libia din cauza unei furtuni devastatoare din estul țării.

În plus, conform informațiilor furnizate de Energy Information Administration din SUA, stocurile globale de petrol sunt așteptate să scadă cu aproape jumătate de milion de barili pe zi în a doua jumătate a anului 2023, ceea ce determină o creștere a prețurilor petrolului pe piețele internaționale.

În acest context, ANRE a anunțat că pentru ziua de mâine, 14 septembrie 2023, prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard vor fi ajustate în conformitate cu noile realități:

  • 26,45 lei/litru – pentru benzina COR 95 (+10 bani);
  • 23,88 lei/litru – pentru motorina standard (+13 bani).

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Iun. 2026, 17:10
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Iun. 2026, 17:10 // Actual //  Grîu Tatiana

Serbia și-a asigurat prelungirea cu încă trei luni a contractului pentru livrările de gaze rusești de la Gazprom. Noul acord va fi valabil până la sfârșitul lunii septembrie, după ce actualul contract expiră pe 30 iunie.

Anunțul a fost făcut de ministra Energiei din Serbia, Dubravka Djedovic Handanovic, după o întâlnire cu șeful Gazprom, Alexei Miller, în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg.

Oficialul sârb a declarat că prelungirea este importantă pentru țară și economie, deoarece Serbia continuă să beneficieze de livrări stabile și la prețuri avantajoase. Potrivit acesteia, acordul oferă și flexibilitate în ceea ce privește volumele de gaze livrate.

Este a doua extindere consecutivă a contractului dintre Serbia și Gazprom, după ce, în luna martie, Belgradul obținuse deja o prelungire de trei luni.

În prezent, gazul rusesc acoperă aproximativ 90% din necesarul Serbiei. Totuși, autoritățile de la Belgrad încearcă să reducă dependența de Rusia prin importuri de gaze din Azerbaidjan și prin achiziții de gaze naturale lichefiate din terminalele aflate în Grecia.

Gazul rusesc ajunge în Serbia prin conducta „Balcanic Stream”, continuarea gazoductului „TurkStream”, care traversează Bulgaria și Serbia spre Ungaria.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!