România – stocurile de gaz sunt aproape 99%: Putem ajuta și Moldova

07 Oct. 2023, 17:39
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Oct. 2023, 17:39 // Actual //  bani.md

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță că stocurile de gaz au ajuns la 99%, angajamentale față de Uniunea Europeană fiind asumate. Ministrul precizează că, în condiții normale, vom trece cu bine peste iarnă, doar cu gaz românesc.

”Stăm bine cu pregătirile pentru iarnă. Stocurile de gaz sunt aproape 99% (!) Ne-am atins toate angajamentele asumate în fața Comisiei Europene și, în condițiile unei ierni normale, vom trece cu bine peste sezonul rece doar cu gaz românesc”, a transmis ministrul Energiei, citat de news.ro.

Sebastian Burduja anunță că putem ajuta și Moldova.

”Stăm și la dispoziția fraților noștri de peste Prut. Independență și securitate pentru o Românie puternică”, a mai transmis ministrul Energiei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

08 Aug. 2026, 15:41
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
08 Aug. 2026, 15:41 // Actual //  Ursu Victor

Energocom anunță că a reușit să rezerve volumele necesare de energie electrică pentru acoperirea consumului Republicii Moldova în ziua de sâmbătă, 8 august. Compania avertizează însă că situația pe piețele regionale rămâne volatilă, iar energia din import continuă să fie scumpă, în special în orele de vârf.

Potrivit Energocom, pentru ziua de astăzi au fost achiziționați în total 10.989 MWh de energie electrică.

Cea mai mare parte, 68,50%, este asigurată prin contracte bilaterale de import. Alte 5,78% din necesar au fost cumpărate de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri (BRM).

Astfel, 74,28% din energia necesară Republicii Moldova pentru sâmbătă provine din importuri.

Producția locală din surse regenerabile asigură 24,56% din necesar, în timp ce centralele electrice de termoficare (CET) contribuie cu doar 1,16%.

Deși necesarul pentru 8 august este acoperit, Energocom atrage atenția că situația regională rămâne volatilă, iar energia disponibilă pe piețele externe continuă să fie scumpă, în special în orele de vârf.

În aceste condiții, compania îndeamnă populația să utilizeze rațional energia electrică, în special în intervalul 18:00–23:00, să evite risipa și, acolo unde este posibil, să amâne folosirea aparatelor cu un consum ridicat pentru alte ore ale zilei.