Scădere semnificativă a achizițiilor de gaze naturale în Moldova în prima jumătate a anului 2023

11 Oct. 2023, 10:22
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Oct. 2023, 10:22 // Actual //  bani.md

În prima jumătate a anului 2023, Moldova a înregistrat o scădere semnificativă a volumului achizițiilor de gaze naturale, potrivit datelor furnizate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2022, volumul achizițiilor în termeni fizici a înregistrat o reducere de 41,2%, ajungând la 355,86 milioane de metri cubi.

În ciuda acestei diminuări cantitative, în termeni valorici, reducerea nu a fost atât de accentuată, situându-se la 12,7%. Astfel, volumul achizițiilor de gaze naturale în ianuarie-iunie 2023 a scăzut de la 7 miliarde 459,1 milioane de lei la 6 miliarde 511,4 milioane de lei. În același timp, prețul mediu de achiziție a gazelor în lei a înregistrat o creștere semnificativă de 48,3%, ajungând la 18297 lei pentru 1000 mc în prima jumătate a anului 2023, față de 12334 lei în aceeași perioadă a anului precedent.

Datele ANRE arată că volumul livrărilor de gaze naturale către consumatorii finali a înregistrat o scădere de 42,8% din punct de vedere fizic, ajungând la 341,74 milioane de metri cubi, în timp ce, din punct de vedere valoric, s-a înregistrat o creștere de 4,8%, atingând 8 miliarde 905,4 milioane de lei.

Consumatorii casnici au primit 170 milioane 068 mii metri cubi de gaze naturale în primul semestru al anului 2023, iar consumatorii noncasnici au primit 171 milioane 672 mii metri cubi. Întreprinderile din sectorul energetic, cele industriale și instituțiile bugetare au fost principalii consumatori, utilizând 93 milioane 233 mii, 8 milioane 190 mii și 22 milioane 458 mii metri cubi, respectiv.

Energocom, companie de stat, a asigurat importul a 90,3% din totalul volumelor de gaze naturale necesare, urmată de Transautogaz (4,5%), Rotalin Gaz Trading (1,8%), Natural Gaz DC (1,4%) și alții (2%). În privința livrărilor de gaze către consumatorii finali, Moldovagaz a deținut o cotă de 93,4%, fiind urmată de Rotalin Gaz Trading cu 1,7%, în timp ce ceilalți furnizori de gaze naturale au avut o cotă de piață totală de 4,9%.

La sfârșitul lunii iunie a anului 2023, Moldova a avut 2 titulari de licențe de transport al gazelor naturale, 20 de titulari de licențe de distribuție și 25 de titulari de licențe de furnizare a gazelor naturale, inclusiv 5 furnizori cu obligație de serviciu public. În plus, 5 companii au deținut licențe pentru vânzarea de gaze naturale comprimate destinate autovehiculelor la stațiile de alimentare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

24 Sept. 2026, 17:01
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
24 Sept. 2026, 17:01 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

La nivel conceptual, proiectul de lege cu privire la consolidarea independenței Băncii Naționale a Moldovei este bun, a declarat deputatul Ion Chicu. Însă potrivit deputatului nemulțumirile societății față de instituție sunt alimentate de cheltuielile și salariile foarte mari din interiorul BNM.

Chicu a declarat că independența regulatorului bancar este necesară pentru a preveni eventuale ingerințe politice și utilizarea rezervelor Băncii Naționale în scopuri guvernamentale.

„Dacă o instituție care este regulator pe piața bancară poate fi influențată politic de instituțiile statului, tot timpul va fi ispita: hai să mai iau niște bani de acolo. Iar luatul de bani din Banca Națională, din rezervă, este calea directă spre falimentul statului, spre devalorizarea valutei naționale”, a declarat deputatul.

Proiectul examinat de Parlament prevede că BNM și membrii organelor sale de conducere își vor exercita atribuțiile independent și nu vor putea solicita sau accepta instrucțiuni din partea Parlamentului, Guvernului sau altor autorități publice. Documentul transpune norme europene privind independența băncilor centrale.

Chicu spune însă că discuția despre independența BNM nu poate fi separată de modul în care instituția își gestionează cheltuielile.

„Este foarte greu de înțeles și explicat cetățenilor pentru ce un șef de cabinet care îi face cafea guvernatoarei primește peste două milioane de lei salariu pe an”, a declarat deputatul. El a criticat și remunerările de ordinul milioanelor de lei acordate unor angajați sau foști funcționari ai instituției.

Potrivit lui Chicu, nivelul cheltuielilor BNM are relevanță și pentru bugetul de stat, deoarece banca centrală transferă anual o parte din profit către buget.

„Dacă cheltuielile sunt atât de mari, de milioane pe salarii, profitul respectiv este mai mic. Deci întrebarea cetățenilor este logică”, a spus deputatul.

Chicu consideră că BNM trebuie să beneficieze de independență în luarea deciziilor de politică monetară și de reglementare, dar această independență nu ar trebui interpretată drept lipsă de transparență sau ignorarea interesului public.

El s-a pronunțat și pentru menținerea posibilității Curții de Conturi de a verifica activitatea instituției, fără însă a interveni în politica monetară sau în instrumentele specifice ale băncii centrale.

Proiectul cu privire la consolidarea independenței BNM a fost votat de Parlament în prima lectură la 24 septembrie. Inițiativa urmărește alinierea legislației Republicii Moldova la standardele Uniunii Europene privind independența băncilor centrale și interzicerea finanțării directe a sectorului public de către banca centrală.