Henry Kissinger trage un semnal de alarmă. Germania a făcut o greșeală uriașă

13 Oct. 2023, 17:45
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Oct. 2023, 17:45 // Actual //  bani.md

Renumitul politolog american Henry Kissinger trage un semnal de alarmă pentru autoritățile de la Berlin în urma ultimelor evenimente din Germania. Autorul celebrului tratat „Diplomația” a avertizat că Germania a primit prea mulți imigranți, subliniind riscurile asociate cu această decizie, scrie POLITICO.

Kissinger a adus în discuție numărul mare de simpatizanți care au salutat atacurile grupării Hamas din Israel pe străzile din Berlin, considerând acest fenomen ca un semn al problemelor legate de integrarea imigranților. Fostul secretar de stat american, ajuns la vârsta de 100 de ani, a argumentat că Germania a greșit atunci când a permis accesul unui număr mare de imigranți ai căror contexte culturale, religioase și conceptuale diferă semnificativ față de populația majoritară.

„Faptul că atacul grupării Hamas asupra Israelului este sărbătorit pe unele străzi din Berlin arată că Germania a primit pe teritoriul său prea mulți străini”, a declarat Kissinger, adăugând că aceasta ar putea crea un „grup de presiune” în interiorul țării.

În cadrul unui interviu cu directorul executiv al Axel Springer, Mathias Döpfner, Kissinger a subliniat că este dureros să vadă arabi sărbătorind la Berlin atacurile asupra Israelului. Acest lucru reprezintă o experiență personală pentru Kissinger, născut în capitala Germaniei și emigrat în 1938 după preluarea puterii de către NSDAP (Partidul Muncitoresc Național-Socialist German).

Politologul a avertizat că conflictul din Orientul Mijlociu este în pericol să se intensifice și să aducă și alte țări arabe sub presiunea opiniei publice. El a subliniat că gruparea Hamas își propune să mobilizeze statele arabe împotriva Israelului și să submineze negocierile de pace.

În privința răspunsului Israelului la atacurile recente, Kissinger a speculat că armata israeliană ar putea acționa împotriva Iranului dacă se descoperă implicarea acestuia în atacuri. Fostul diplomat a comparat cele două conflicte recente, cel din Ucraina și cel din Israel, văzându-le ca pe un „atac fundamental asupra sistemului internațional”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

13 Ian. 2026, 16:42
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
13 Ian. 2026, 16:42 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Modificarea legislației privind activitatea concertată în sectorul asigurărilor a fost discutată în cadrul unor consultări organizate de Ministerul Finanțelor, împreună cu Banca Națională a Moldovei (BNM), cu participarea reprezentanților societăților de asigurare și ai asociațiilor de profil.

Inițiativa, elaborată de BNM și promovată de Ministerul Finanțelor, vizează consolidarea mecanismelor de supraveghere, clarificarea regulilor privind structura acționariatului și prevenirea riscurilor care pot afecta stabilitatea pieței de asigurări, prin sporirea transparenței și responsabilizarea acționarilor.

„Prin aceste consultări ne-am propus să ne asigurăm asupra nivelului de înțelegere a prevederilor, să clarificăm aspectele sensibile și să menținem un dialog deschis cu actorii direct vizați. De asemenea, am dorit să colectăm sugestii concrete pentru ajustarea proiectului”, a declarat secretara de stat a Ministerului Finanțelor, Cristina Ixari.

La discuții au participat și viceguvernatorii BNM, Tatiana Ivanicichina și Constantin Șchendra, alături de reprezentanți ai companiilor de asigurări și ai mediului investițional. Propunerile vor fi examinate și integrate în procesul de definitivare a proiectului de lege, care va parcurge etapele de avizare și transparență decizională prevăzute de legislație.

La situația din 30 septembrie 2025, în Republica Moldova activau 9 societăți de asigurare (dintre care 8 societăți practicau doar activitate de asigurări generale și o societate compozită desfășura simultan activitate în categoriile „asigurări generale” și „asigurări de viață”), 56 brokeri de asigurare și/sau de reasigurare, 53 agenți de asigurare și 34 agenți bancassurance.

Potrivit datelor BNM, în primele 9 luni ale anului trecut, activele totale ale societăților de asigurare au însumat 5,63 miliarde de lei, înregistrând o ușoară scădere față de sfârșitul trimestrului II, profitul net a ajuns la 121,3 milioane de lei, fiind cu 50,3% mai mic față de perioada similară a anului 2024, iar despăgubirile brute plătite au ajuns la 1,04 miliarde de lei, cu aproape 16% mai mult față de aceeași perioadă a anului 2024.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!