Lista terenurilor de joacă de interior din Chișinău, deschise după relaxarea restricțiilor anti-covid. FOTO

01 Iun. 2021, 06:10
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
01 Iun. 2021, 06:10 // Actual //  MD Bani

Relaxarea măsurilor restrictive, stabilite pentru oprirea răspândirii Covid, au permis și redeschiderea centrelor de joacă pentru copii. Au revenit să-i  bucure pe cei mici:

Centrul de distracție „Winnie the Pooh”

Сentrul de distracție oferă  oportunități pentru odihna cu familia, inclusiv și teren de joacă bine dotat cu zone delimitate potrivit vârstei copiilor. În apropiere este amplasată o cafenea, astfel, atâta timp cât cei mici sunt ocupați cu joaca și distracția, părinții îi pot supraveghea delectându-se cu o cafea sau o gustare bună, într-un mediu de-a dreptul confortabil.

„Happy Kids” — teren de joacă la Family Shopping Center

Happy Kids a creat un teren de joacă mega-distractiv pentru copii! Îți pune la dispoziție 14m2 de veselie și jucării diverse pentru toți picii.

„Kid’s Club Café ” — teren de joacă la CC „Elat”

Teren de joacă bine dotat — trambulină, labirint distractiv, piscină cu bile colorate, balansoare etc. Totodată, există un colțișor special amenajat pentru copiii creativi, aici picii vor putea desena sau picta pe figurine de gips.
La intrarea pe terenul de joacă fiecărui copil i se oferă o mică surpriză.
Pentru părinți este amenajată o mini-cafenea, cu acces gratuit la wi-fi.

Zona de agrement la Shopping Malldova

Inclusiv pentru copii mai mari.

Happy Land. Teren de joaca si Club Pentru copii

Se redeschide pe data de 1 iunie 2021.

Andersen – Centru de distracții pentru copii și restaurant de familie

Referitor la joacă, aici găsiți:

  • Zona de jocuri active: labirint imens, trambuline, arme cu aer, tobogane, zonă pentru cei mici și cursă cu obstacole;
  • Șantier de construcții: zona unde fiecare copil va putea manevra un excavator adevărat, o bandă transportatoare sau o macara, să organizeze curse de tractoare și basculate sau să construiască o casă;
  • Lego room: orășelul Lego, nave, mare, gara de trenuri și zona de construcții Lego;
  • Art room: pictură, desen cu nisip, origami, confecționarea lumânărilor, decorarea cărților poștale, cursuri culinare etc.


 

08 Aug. 2026, 15:27
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Aug. 2026, 15:27 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Moldovenii care aleg Bulgaria drept destinație de vacanță sau tranzitează această țară în drum spre Grecia vor trebui să se obișnuiască cu o nouă schimbare. Bulgaria încheie perioada în care comercianții erau obligați să afișeze prețurile atât în leva, cât și în euro, iar de la 9 august prețurile oficiale vor fi indicate doar în moneda unică europeană.

Perioada de afișare dublă a prețurilor se încheie sâmbătă, 8 august. Măsura fusese introdusă temporar pentru a-i ajuta pe consumatori să se adapteze după trecerea Bulgariei la euro și pentru a limita eventualele scumpiri nejustificate.

Astfel, din data 9 august, magazinele, restaurantele și prestatorii de servicii vor fi obligați să indice prețurile și sumele de plată în euro. Comercianții vor putea păstra și echivalentul în leva, însă doar cu caracter informativ, potrivit presei bulgare.

Schimbarea este relevantă și pentru cetățenii Republicii Moldova, în condițiile în care Bulgaria este una dintre destinațiile turistice populare în sezonul estival, dar și principala țară de tranzit pentru moldovenii care călătoresc cu automobilul spre nordul Greciei, Halkidiki, Thassos sau către porturile de unde se poate ajunge pe insulele grecești.

Rata oficială de conversie rămâne fixă la 1 euro pentru 1,95583 leva. Astfel, un produs care anterior costa aproximativ 20 de leva va fi afișat la circa 10,23 euro, iar unul de 100 de leva – la aproximativ 51,13 euro.

Autoritățile bulgare precizează că dispariția obligației de afișare dublă nu înseamnă că toate meniurile, cataloagele sau broșurile trebuie înlocuite imediat. Materialele existente vor putea fi folosite în continuare, cu condiția ca suma în euro să fie prezentată clar drept prețul care trebuie achitat, iar cea în leva să aibă doar caracter informativ.

În același timp, controalele asupra comercianților vor continua. Autoritățile vor monitoriza eventualele conversii incorecte, practicile comerciale neloiale și majorările nejustificate ale prețurilor.

De la introducerea euro, autoritățile bulgare au aplicat circa 1.550 de amenzi și aproximativ 700 de alte sancțiuni în baza legislației privind trecerea la moneda unică, valoarea totală a acestora ridicându-se la aproximativ 1,8 milioane de euro.

Leva nu devine însă inutilizabilă pentru cei care mai dețin numerar în vechea monedă. Băncile comerciale din Bulgaria vor continua să schimbe leva în euro până la 31 decembrie 2026, iar Banca Națională a Bulgariei va efectua schimbul gratuit, fără limită de sumă și fără termen-limită.

Trecerea la afișarea exclusivă în euro va deveni vizibilă treptat în magazine și pe platformele online. METRO Bulgaria a anunțat că va elimina prețurile în leva din 9 august, iar Billa Bulgaria va face același lucru începând cu 10 august.