Prețurile petrolului au luat-o razna: totul a început din Sahara

06 Ian. 2024, 07:23
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Ian. 2024, 07:23 // Actual //  bani.md

Preţurile petrolului au urcat cu aproximativ 3% miercuri și își păstrează trendul crescător, după ce o întrerupere a activităţii la cel mai mare câmp petrolier al Libiei s-a adăugat la temerile că tensiunile din Orientul Mijlociu ar putea reduce livrările globale de petrol, transmite Reuters.

Contractele futures pentru petrolul Brent au crescut cu 2,44 dolari sau cu 3,2%, la 78,33 dolari pe baril, în timp ce preţul ţiţeiului U.S. West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 2,45 dolari, sau cu 3,5%, la 72,83 dolari pe baril.

Ambele valori de referinţă ale petrolului au crescut pentru prima dată în cinci zile şi cel mai mult într-o singură zi de la jumătatea lunii noiembrie.

Oprirea  completă a producţiei la câmpul petrolier Sharara, din Libia, stat membru al OPEC, de 300.000 de barili pe zi (bpd), a fost determinată de nişte acţiuni de protest.

”Închiderea Sharara se adaugă cu siguranţă la creşterea preţurilor, în special pentru Brent”, a spus Viktor Katona, de la firma de analiză energetică Kpler, care a evaluat că întreruperea este probabil de scurtă durată.

Atacurile din Marea Roșie

Preţurile petrolului au crescut şi din cauza atacurilor continue asupra navelor din Marea Roşie ale luptătorilor Houthi.

Grupul din Yemen susţinut de Iran a declarat că ”a ţintit” o navă container cu destinaţia Israel, la o zi după ce Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a declarat că rebelii Houthi au tras două rachete balistice antinavă în sudul Mării Roşii.

Israelul şi-a intensificat bombardarea Fâşiei Gaza după ce războiul s-a extins în Liban, cu uciderea la Beirut a liderului adjunct al Hamas.

Israelul nu a confirmat nici nu a infirmat responsabilitatea.

Traderii de energie s-au îngrijorat că un conflict mai larg din Orientul Mijlociu ar putea închide căi navigabile cruciale, cum ar fi Marea Roşie şi Golful Persic, pentru transportul petrolului şi ar putea perturba fluxurile comerciale.

Amplificând incertitudinea din Orientul Mijlociu, două explozii au ucis peste 100 de persoane în Iran, stat membru al OPEC, şi au rănit zeci de oameni la o ceremonie de comemorare a comandantului superior Qassem Soleimani, care a fost ucis de o dronă americană în 2020.

Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a declarat că cooperarea şi dialogul în cadrul alianţei mai extinse a producătorilor de petrol OPEC+ vor continua, după ce Angola, membru OPEC, a anunţat luna trecută că va părăsi grupul.

OPEC+ include OPEC şi aliaţi precum Rusia.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

25 Aug. 2026, 08:03
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
25 Aug. 2026, 08:03 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Republica Moldova a depășit recent România la unii dintre principalii indicatori care arată dimensiunea sectorului bancar raportată la economie, susține guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu. Declarația a fost făcută în cadrul ZF Bankers Summit 2026.

Potrivit guvernatorului BNM, creditele acordate sectorului privat în Republica Moldova reprezintă în prezent aproape 30% din Produsul Intern Brut, iar activele bancare au ajuns la aproximativ 53% din PIB. Pentru comparație, în România ponderea activelor bancare este de circa 51% din PIB.

„Recent am depășit ușor indicatorii României. România și Republica Moldova sunt comparabile din perspectiva dimensiunii sectorului bancar, atât în ceea ce privește activele bancare, cât și creditele acordate sectorului privat raportate la PIB”, a declarat Anca Dragu.

Guvernatorul BNM a precizat însă că atât Republica Moldova, cât și România rămân mult sub media europeană în ceea ce privește gradul de intermediere financiară.

Anca Dragu a amintit că dezvoltarea sectorului bancar moldovenesc a pornit practic de la zero și a fost afectată puternic de criza bancară din 2014.

„În Republica Moldova a trebuit să o luăm de la zero. Din păcate, pe parcurs a existat și o criză bancară foarte serioasă, în 2014, care a frânat dezvoltarea sectorului”, a spus guvernatorul BNM.

Potrivit acesteia, în ultimii ani autoritățile au accelerat reformarea cadrului legislativ și apropierea sectorului financiar de standardele Uniunii Europene.

„În ultimii ani a început un amplu proces de îmbunătățire a cadrului legislativ pentru sectorul bancar. De atunci, ne aflăm într-un adevărat maraton cu sprinturi de aliniere la legislația europeană”, a declarat Anca Dragu.

Datele invocate de guvernator arată că sistemul bancar din Republica Moldova și-a majorat semnificativ ponderea în economie, însă nivelul creditării sectorului privat rămâne în continuare redus în raport cu economiile dezvoltate din Uniunea Europeană.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!