Prețul autovehiculelor Tesla a crescut pentru a cincea oară în ultimele luni. Explicația lui Elon Musk

01 Iun. 2021, 17:27
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
01 Iun. 2021, 17:27 // Au Bani //  MD Bani

Prețul vehiculelor Tesla crește din cauza presiunilor lanțului de aprovizionare din industria auto, în special în cazul materiilor prime, a declarat Elon Musk luni într-un mesaj pe Twitter.

„Prețurile cresc din cauza presiunii majore pe lanțurile de aprovizionare la nivelul întregii industrii. Mai ales în cazul materiilor prime”, a spus Musk într-un tweet.

Mesajul miliardarului vine ca răspuns la tweet-ul unui client care se plânge că prețul mașinilor Tesla a crescut și vorbește și despre decizia producătorului auto de a elimina opțiuni ale mașinilor, precum scaunele cu suport, scrie Aleph News.

Elon Musk a explicat că această opțiune a scaunelor a fost eliminată doar din scaunul șoferului și doar pentru Modelul Y. El a menționat că acea funcție nu este aproape niciodată folosită și nu merită costurile. În mai, Tesla majorat pentru a cinea oară în ultimele luni prețurile de pornire pentru Model 3 și Model Y.

În timpul unei conferințe din aprilie, Elon Musk spunea că, în acea perioadă, compania sa a trecut prin „una dintre cele mai dificile provocări în ceea ce privește lanțul de aprovizionare”, și a făcut referire la criza de cipuri care a afectat numeroși producători de automobile. Cu toate acestea, Musk a precizat că Tesla „a ieșit, în cea mai mare parte, din impas”. 

06 Oct. 2026, 17:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Oct. 2026, 17:29 // Actual //  Grîu Tatiana

Prețurile petrolului ar putea rămâne ridicate și în 2027, iar refacerea stocurilor mondiale consumate în timpul războiului din Iran ar putea dura până la doi ani. Avertismentul vine de la conducătorii marilor companii petroliere, reuniți pe 5 octombrie la o conferință la Londra, relatează Reuters. Blocajele din transportul maritim, reducerea producției rafinăriilor și retragerile din rezerve continuă să pună presiune pe piață.

Directorul general al Saudi Aramco, Amin Nasser, a declarat că, de la începutul conflictului, piața a pierdut aproximativ trei miliarde de barili din aprovizionare, iar un miliard de barili a fost retras din stocurile mondiale pentru a compensa deficitul.

„Până când strâmtoarea Ormuz se va redeschide complet și încrederea va reveni, presiunea asupra țițeiului și produselor rafinate se va intensifica. Chiar și atunci, refacerea stocurilor, concomitent cu acoperirea cererii, ar putea dura până la doi ani”, a spus Nasser la Energy Intelligence Forum.

Șeful companiei Petronas, Tengku Muhammad Taufik, a avertizat că turbulențele ar putea continua în cea mai mare parte a perioadei rămase până la sfârșitul anului și, posibil, în 2027.

La rândul său, directorul general al Kuwait Petroleum Corporation, Shaikh Nawaf Al-Sabah, a estimat că piața mondială se confruntă cu un deficit de aproximativ șase milioane de barili pe zi de produse petroliere rafinate, inclusiv motorină și combustibil pentru avioane. Potrivit acestuia, rafinăriile din alte regiuni nu au suficientă capacitate pentru a compensa producția oprită în zona Golfului.

În Kuweit, producția de petrol a scăzut de la aproximativ 2,6 milioane la două milioane de barili pe zi. Exporturile de țiței s-au menținut însă la circa un milion de barili pe zi, în pofida perturbărilor provocate de război.

Criza afectează și consumul. Președintele executiv al ConocoPhillips, Ryan Lance, a declarat că cererea mondială de petrol ar putea reveni după scăderea din acest an abia în 2028 sau 2029. El a adăugat că, dacă prețurile rămân suficient de ridicate, producția Statelor Unite ar putea depăși 14–14,5 milioane de barili pe zi.