Ultima oră! BNM continuă ieftinirea leului. A redus dobânda cheie la 3,60%

07 Mai 2024, 17:20
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
07 Mai 2024, 17:20 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

BNM continuă ieftinirea leului și a redus dobânda cheie la 3,60% anual față de 3,75%.

Consiliul de administrație al băncii centrale a redus și dobânzile pentru creditele și depozitele overnight, la 5,60% și 1,60%, comparativ cu 5,75% și 1,75%.

Totodată, BNM a diminuat și norma rezervelor obligatorii în lei moldovenești de la 33%, la 31% de la jumătatea lunii iunie și la 29% din 16 iulie.

Rezervele obligatorii în valută au fost reduse la 41%, față de 43%, iar din 16 iulie, la 39%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

02 Oct. 2026, 17:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Oct. 2026, 17:02 // Actual //  Grîu Tatiana

Trei zboruri de pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău înregistrează întârzieri în urma alertei de minare anunțate vineri, 2 octombrie. 

Potrivit administrației aeroportului, sunt afectate cursele spre Istanbul (TK274), Frankfurt (LH1559) și Viena (OS718). Pasagerii sunt îndemnați să verifice statutul curselor pe panoul online al aeroportului și să urmărească informațiile transmise de companiile aeriene.

Anterior, Poliția de Frontieră a anunțat că la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău a fost declanșată o alertă de minare.

În urma alertei, pasagerii și angajații aeroportului au fost evacuați, iar la fața locului au fost mobilizate subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Totodată, procedura de înregistrare a pasagerilor a fost suspendată temporar. Autoritățile au avertizat că situația poate provoca modificări în programul zborurilor.

Călătorii care au curse programate pentru vineri sunt îndemnați să urmărească actualizările aeroportului și ale companiilor aeriene.