Stațiune din Spania impune noi reguli: interzice îmbrăcămintea nepotrivită, muzica tare și petrecerile care lasă gunoi

01 Iun. 2024, 08:29
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Iun. 2024, 08:29 // Actual //  bani.md

Autorităţile din staţiunea spaniolă Platja d’Aro încearcă să limiteze comportamentele antisociale ale turiştilor, prin ipostazele vizate figurând umblatul pe străzi în lenjerie intimă sau afişând păpuşi gonflabile, informează DPA, preluată Agerpres.

Noile reguli adoptate de municipalitatea catalană de pe Costa Brava au ca scop limitarea exceselor turismului de petrecere.

Contravenienţii se pot aştepta la amenzi cuprinse între 300 şi 1.500 de euro, dacă ordonanţa municipală va primi aprobarea finală. Măsurile sunt prevăzute să intre în vigoare la sfârşitul lunii iunie.

Platja d’Aro va interzice pe viitor şi îmbrăcămintea nepotrivită, muzica excesiv de tare şi adunările deranjante, precum şi petrecerile care lasă în urma lor gunoi pe străzi.

În plus, nu va mai fi permisă plimbarea fără o cămaşă sau în bikini în zonele aflate departe de plajă, a relatat ziarul ABC, alături de alte media.

Platja d’Aro este o destinaţie populară pentru petreceri, cei 10.000 de locuitori ai săi găzduind până la 150.000 de turişti în fiecare zi în timpul sezonului estival.

“Nu este vorba despre interzicerea petrecerilor de burlaci, nu putem face asta”, a declarat primarul Mauricio Jimenez citat de ziarul El Periódico. “Dar ceea ce putem interzice, reglementa şi sancţiona este comportamentul deranjant în spaţiile publice”, a precizat el.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Mai 2026, 17:09
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Mai 2026, 17:09 // Actual //  Grîu Tatiana

În aprilie, S.A. „Energocom” a cumpărat 333 493 MWh de energie electrică, cu aproximativ 12,6% mai puțin decât în luna martie, când volumul a fost de 381 513 MWh.

În același timp, prețul mediu ponderat a scăzut considerabil: de la 130,75 euro/MWh în martie la 110,85 euro/MWh în aprilie. Asta înseamnă o reducere de aproape 20 euro pentru fiecare MWh, sau circa 15%.

Structura achizițiilor arată o creștere a dependenței de importuri. În aprilie, 62,82% din energia cumpărată a venit din exterior, comparativ cu 51,76% în martie. Prin urmare, producția internă a acoperit 37,18% din necesar, în scădere față de 48,24% în luna precedentă.

Din totalul importurilor din aprilie, 37,45% au fost realizate prin contracte bilaterale cu furnizori și producători din România și Ucraina, iar 25,37% prin intermediul burselor de energie OPCOM și BRM de pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU). În martie, cea mai mare parte a importurilor, 46,33%, a fost achiziționată prin contracte directe, iar doar 5,43% de pe PZU.

Pe partea de producție locală, în aprilie, centralele CET-Nord și Termoelectrica au asigurat 14,05% din totalul energiei, iar sursele regenerabile, parcuri eoliene și fotovoltaice, au contribuit cu 23,13%.

Reprezentanții companiei precizează că prețurile de achiziție nu includ costurile suplimentare pentru transport, rezervarea capacităților sau alte cheltuieli logistice.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!