SUA trimite Ucrainei un nou pachet de ajutoare în valoare de 125 de milioane de dolari

10 Aug. 2024, 10:41
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Aug. 2024, 10:41 // Actual //  bani.md

Departamentul american al Apărării a anunţat acordarea de asistenţă militară suplimentară Ucrainei în valoare de aproximativ 125 de milioane de dolari, relatează Ukrainska Pravda.

Noul pachet de ajutor american este alocat în cadrul programului Presidential Drawdown Authority (PDA) al SUA, adică direct din depozite, şi este a 63-a tranşă de acest tip.

Acesta include mai multe echipamente militare, printre care muniţie pentru sistemele HIMARS, muniţie de artilerie de 155 mm şi 105 mm, MANPADS Stinger, sisteme antitanc Javelin şi AT-4 şi rachete ghidate antitanc TOW.

Anunţul vine în timp ce armata ucraineană a lansat un atac în regiunea Kursk din vestul Rusiei.

Rusia se pregăteşte să apere centrala nucleară de la Kursk, în timp ce trupele ucrainene se apropie de aceasta, a relatat vineri postul independent de ştiri rus Istories, potrivit Kyiv Independent.

Centrala nucleară Kursk este situată la aproape 80 de kilometri (49 de mile) de oraşul Sudzha din regiunea Kursk.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

02 Mai 2026, 10:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Mai 2026, 10:46 // Actual //  bani.md

Republica Moldova trebuie să creeze reguli „clare și lejere” pentru mediul de afaceri, dar și să sancționeze prompt orice încălcare, a declarat ministrul Economiei, Eugen Osmochescu, în cadrul evenimentului Reinvent Moldova 2.0 organizat de grupul media Realitatea.

Oficialul a subliniat că rolul statului este să faciliteze accesul companiilor pe piață, funcționarea și chiar ieșirea din piață, însă în același timp autoritățile trebuie să intervină rapid acolo unde apar nereguli, inclusiv pe baza evaluării riscurilor. Cu toate acestea, ministrul a recunoscut deschis că Republica Moldova nu se află încă la nivelul de dezvoltare dorit.

„Nu suntem acolo unde ne-am dorit. Nu suntem la nivelul de prosperitate despre care vorbim”, a spus Osmochescu, explicând că efectele reformelor implementate în ultimii ani nu se văd imediat, ci abia după doi-trei ani.

Ministrul a punctat că, deși progresele există și „ce s-a făcut, s-a făcut foarte frumos”, acestea nu sunt suficiente pentru a genera un impact economic rapid într-o țară mică, expusă presiunilor geopolitice dintre Est și Vest.

În același timp, oficialul a reafirmat direcția strategică a țării, subliniind că Republica Moldova a ales ferm calea europeană, considerată singura capabilă să aducă prosperitate reală populației.

Potrivit lui, autoritățile se află acum într-o etapă critică. Or, după implementarea rapidă a reformelor, accentul trebuie mutat pe cheltuirea eficientă a fondurilor și valorificarea oportunităților oferite de planurile de creștere economică.

Osmochescu a evidențiat și obiectivele ambițioase ale Chișinăului. Este vorba de semnarea tratatului de aderare la Uniunea Europeană până în 2028 și obținerea statutului de stat membru până în 2030, mizând pe ritmul accelerat al reformelor și pe sprijinul extern fără precedent.