Cerere mai slabă pentru „aurul negru” – OPEC

12 Aug. 2024, 15:35
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Aug. 2024, 15:35 // Actual //  bani.md

Conform unui raport recent, în luna iulie 2024, țările membre ale OPEC+ au depășit planul de producție de petrol cu 84 de mii de barili pe zi. Rusia a produs cu 111 de mii de barili pe zi peste planul stabilit, în timp ce Irakul și Kazahstanul au depășit cu 321 de mii și respectiv 95 de mii de barili pe zi.

În același timp, Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a revizuit în scădere prognoza de creștere a cererii globale de petrol pentru anul 2024, citând date mai slabe decât se aștepta pentru prima jumătate a anului și așteptări reduse pentru China. OPEC estimează acum o creștere a cererii de 2,11 milioane de barili pe zi în 2024, față de 2,25 milioane de barili pe zi, cât se prognoza luna trecută.

Aceasta este prima reducere a prognozei OPEC pentru 2024 de la prima ajustare făcută în iulie 2023. Divergențele între previziuni sunt semnificative, în special în ceea ce privește cererea de petrol din China și tranziția globală către surse de energie mai curate.

Deși prognoza revizuită este încă optimistă în comparație cu alte estimări din industrie, raportul subliniază incertitudinile cu privire la cererea globală de petrol, în special pe fondul preocupărilor legate de ritmul tranziției energetice. Prețul petrolului a rămas stabil după publicarea raportului, menținându-se peste 80 de dolari pe baril.

OPEC+ a implementat o serie de reduceri ale producției începând cu sfârșitul anului 2022 pentru a sprijini piața, iar grupul a decis recent să prelungească aceste reduceri până la sfârșitul lunii septembrie 2024.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

09 Oct. 2026, 16:08
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
09 Oct. 2026, 16:08 // Actual //  Grîu Tatiana

Moldovenii vor putea semnala online produsele care le pun în pericol sănătatea sau siguranța, printr-o secțiune specială a portalului pentru produsele periculoase. Totodată, firmele care recheamă asemenea produse vor trebui să explice clar riscurile și ce pot face cumpărătorii pentru repararea, înlocuirea lor sau recuperarea banilor. Prevederile se regăsesc într-un proiect de hotărâre a Guvernului, elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării.

Proiectul prevede amenajarea unei secțiuni pentru sesizările consumatorilor pe portalul privind schimbul rapid de informații pentru produsele periculoase.

Persoanele care vor transmite o sesizare vor trebui să ofere informații despre produs, despre magazinul sau platforma online de unde l-au cumpărat și să explice de ce îl consideră periculos. Dacă s-a produs un accident, vor putea descrie împrejurările și eventualele vătămări sau alte prejudicii suferite. Sesizarea va include și numele, datele de contact, precum și informații despre discuțiile avute cu vânzătorul. Datele personale vor fi păstrate doar atât cât este necesar pentru gestionarea cazului, dar nu mai mult de cinci ani.

O altă schimbare vizează anunțurile prin care companiile îi informează pe cumpărători că un produs este rechemat din motive de siguranță. Acestea vor urma un model unic și vor trebui să arate clar despre ce produs este vorba, ce pericol prezintă și ce trebuie să facă persoanele care îl dețin.

Firmele nu vor putea folosi formulări care minimalizează riscul, precum „preventiv”, „voluntar” sau „în situații rare”. De asemenea, anunțurile nu vor putea invoca faptul că nu au fost raportate accidente pentru a diminua percepția consumatorilor asupra pericolului.

Pentru ca produsul să fie recunoscut ușor, anunțul va include fotografii, denumirea și marca, numărul lotului sau de serie. Atunci când informațiile sunt disponibile, vor fi precizate și locul și perioada în care acesta a fost comercializat.

Cumpărătorilor li se va explica ce măsuri trebuie să ia, inclusiv oprirea utilizării produsului rechemat, și cum pot să îl returneze la magazin ori să programeze ridicarea de la domiciliu sau repararea acestuia. Companiile vor preciza soluțiile oferite — reparare, înlocuire sau rambursare — și datele de contact pentru informații suplimentare.

Potrivit notei informative, obligația companiilor de a emite anunțuri de rechemare există deja. Proiectul stabilește un format comun pentru aceste mesaje și o procedură unitară prin care consumatorii pot semnala produsele suspectate că prezintă riscuri.

Documentul reglementează și schimbul de informații cu sistemul european de alertă rapidă „Safety Gate”. Alertele validate despre produse periculoase din alte state vor ajunge la autoritățile competente din Moldova, inclusiv la Serviciul Vamal.

Dacă proiectul va fi aprobat în forma propusă, regulile privind sesizările și anunțurile de rechemare vor intra în vigoare la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial. Prevederile referitoare la „Safety Gate” se vor aplica la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană sau la obținerea statutului de membru al sistemului.