Companiile moldovenești care au livrat piese de avion în Rusia, în ciuda sancțiunilor, și-au pierdut licențele

12 Aug. 2024, 13:27
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Aug. 2024, 13:27 // Actual //  bani.md

Trei companii moldovenești – SRL „AEROSTAGE SERVICES”, SRL „MAX JET SERVICE” și SRL „AIRROCK SOLUTIONS” și-au pierdut licențele de activitate, potrivit deciziei  Consiliului pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională.

„Membrii Consiliului au propus refuzul avizării prealabile a investițiilor pentru aceste firme, invocând prevederile articolului 6, litera e) din Legea 174/2021, care interzice colaborarea cu entități ce prezintă riscuri pentru securitatea națională a Republicii Moldova. Această decizie reflectă preocupările privind securitatea națională și respectarea sancțiunilor internaționale”, se arată în decizia consiului.

Cele trei companii au fost incluse în lista agenților economici sancționați de Statele Unite ale Americii pentru livrarea de piese de schimb pentru avioane către entități rusești, inclusiv LLC AVIAKOMPANIYA POBEDA și LLC S7 ENGINEERING. Cele trei companii au continuat să intermedieze tranzacții cu Rusia chiar în 2022 și 2023.

Companiile implicate – Airrock Solutions și Aerostage Services – au fost înființate în noiembrie 2021 și aprilie 2022, respectiv, de către Ivan Melnikov, fost șef al departamentului de achiziții și logistică al Air Moldova, care se află în prezent în lichidare. Maxjet Service, înregistrată în raionul Hâncești în 2011, este condusă de Serghei Ranga. Aceste companii au livrat piese de schimb către operatori aerieni rusești majori, cum ar fi Pobeda, S7 Engineering, Sibiri și Rossia.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

13 Nov. 2026, 16:52
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2026, 16:52 // Actual //  Grîu Tatiana

Producătorii și furnizorii de energie electrică din Republica Moldova pot încheia, prin licitații, contracte de cumpărare și vânzare a energiei cu livrare la o dată ulterioară. Piața Organizată a Contractelor Bilaterale (POCB) a devenit operațională, iar Operatorul Pieței de Energie a publicat prima ofertă de cumpărare, anunță Ministerul Energiei.

La licitații pot participa producătorii, furnizorii și alte companii eligibile de pe piața angro, după ce se înregistrează la Operatorul Pieței de Energie (OPEM). Aceștia pot răspunde ofertelor publicate și pot propune ajustări de preț, în condițiile stabilite pentru fiecare sesiune. Prima ofertă de cumpărare este disponibilă pe site-ul OPEM.

Prin contractele încheiate în avans, furnizorii își pot estima mai bine costurile de achiziție, iar producătorii își pot planifica vânzările. Prețul convenit înainte de livrare reduce expunerea companiilor la fluctuațiile de pe piața angro pentru energia deja contractată.

Noua piață este administrată de OPEM în colaborare cu operatorul român OPCOM și completează Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieței de energie electrică, de la 1 iulie 2027, marii consumatori vor cumpăra energie de la furnizori independenți.