Lovitură de proporţii pentru Uber: Gigantul de ridesharing a încasat o amendă record de 324 mil. dolari

26 Aug. 2024, 16:37
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  bani.md
26 Aug. 2024, 16:37 // Bani și Afaceri //  bani.md

Gigantul de ridesharing Uber a fost amendat de autorităţile olandeze cu 324 mil. dolari. Compania este sancţionată pentru nerespectarea normelor europene privind protecţia datelor şi clienţilor după ce s-a descoperit că informaţii sensibile ale şoferilor  au fost expediate şi stocate pe servere din SUA, scrie Bloomberg.

Aceasta este cea mai mare amendă încasată vreodată de compania de ridesharing dar totodată şi cea mai mare amendă emisă de autorităţile din Olanda.

Potrivit autorităţilor olandeze, Uber colecta informaţii despre şoferii din Europa, cum ar fi detalii din licenţele de taximetrie, locaţia şoferilor şi în unele caze date privind istoricul medical şi penal al acestora.

Autoritatea olandeză pentru protecţia datelor a început investigaţia privind Uber după ce peste 170 de şoferi francezi au depus plângeri la un grup francez de apărare a drepturilor omului. Ancheta a fost responsabilitatea autorităţilor olandeze, mai ales că sediul european al Uber este localizat în Ţările de Jos.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

21 Sept. 2026, 11:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
21 Sept. 2026, 11:40 // Actual //  Grîu Tatiana

Prețurile la carburanți ating noi maxime. Pentru 22 septembrie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit un preț maxim de 33,99 lei pentru un litru de benzină A95, cu 19 bani mai mult decât în ziua precedentă.

În cazul motorinei, prețul maxim ajunge la 36,52 lei pentru un litru, după o majorare de 41 de bani.

Astfel, benzina se apropie de pragul de 34 de lei pentru un litru, iar motorina urcă vertiginos spre 37 de lei.

Prețurile maxime de comercializare sunt stabilite de ANRE în baza metodologiei de calcul, care ține cont de evoluția cotațiilor internaționale și de alți indicatori relevanți.