Preţul uriaș cu care se vinde un exemplar rar al celei mai traduse cărţi din lume după Biblie

25 Oct. 2024, 13:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Oct. 2024, 13:40 // Actual //  Ursu Victor

Un rar exemplar dactilografiat al cărţii „Micul Prinţ” de Antoine de Saint-Exupery, care conţine corecturi făcute de mână de scriitorul francez şi care a fost descris de comercianţii de carte ca ”o comoară literară”, va fi pus în vânzare pentru suma de 1,25 milioane de dolari, informează Reuters, citat de Agerpres. 

Candidat la titlul de cea mai tradusă carte din lume după textele religioase, acest romanul, ce spune povestea unui băieţel care călătoreşte de pe o planetă pe alta pentru a câştiga înţelepciune, a văzut lumina tiparului în 1943, în toiul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Având o copertă uzată, de culoare neagră, exemplarul dactilografiat, în limba franceză, al romanului ”Le Petit Prince” a fost scris la New York, unde autorul se exilase din Franţa ocupată de nazişti, cu puţin timp înainte ca scriitorul să se înroleze în Forţele Aeriene Franceze Libere şi să lupte contra ocupaţiei germane.

Celelalte două copii, dintre cele trei exemplare cunoscute, se află la Biblioteca Naţională a Franţei, respectiv la Harry Ransom Center, din Texas.

Exemplarul dactilografiat scos la vânzare include prima menţiune în scris a uneia dintre celebrele fraze din carte: ”Bine nu se vede decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi”.

Comercianţii de cărţi rare tânjesc după ediţii care scot la iveală procesul creativ al unui scriitor, mai ales în cazul unor lucrări esenţiale cum este „Micul Prinţ”, a declarat Sammy Jay, specialist al departamentului de literatură din cadrul Peter Harrington Rare Books, compania care organizează vânzarea cărţii.

Colecţionar de cărţi: „Este cel mai remarcabil exemplar pe care l-am văzut vreodată”

„Pur şi simplu este cel mai remarcabil exemplar pe care l-am văzut vreodată sau cu care am avut ocazia să lucrez… Este un punct culminant şi mă simt puţin emoţionat pentru că nu cred cum ar putea exista ceva mai grozav”, a adăugat Sammy Jay, anticar şi colecţionar cu o vechime de 13 ani în domeniu.

În plus faţă de corecturile făcute de mână, exemplarul conţine două schiţe originale în creion, realizate de scriitor, inclusiv una dintre primele schiţe ale ilustraţiei de la finalul cărţii, când Micul Prinţ se întoarce acasă.

Antoine de Saint-Exupery a murit în 1944, atunci când avionul pe care îl pilota a dispărut în timpul unei misiuni militare de recunoaştere deasupra Mării Mediterane.

Exemplarul dactilografiat, care s-a aflat până acum în proprietatea unui colecţionar privat, va fi pus în vânzare la Abu Dhabi Art, în perioada 20-24 noiembrie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

22 Sept. 2026, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Sept. 2026, 16:40 // Actual //  Ursu Victor

Sistemul electroenergetic al Republicii Moldova se va confrunta astăzi cu un deficit comercial de energie electrică în patru intervale orare, anunță Energocom.

Potrivit companiei, deficitul apare în condițiile în care capacitatea intrazilnică alocată pe interconexiunile Ucraina–Republica Moldova și România–Republica Moldova nu a fost suficientă pentru acoperirea integrală a necesarului comercial în anumite ore.

Cele mai mari volume neacoperite sunt prognozate pentru intervalul 19:00–20:00, când deficitul va ajunge la 111 MWh.

Între orele 17:00–18:00 vor rămâne neacoperiți 4 MWh, între 18:00–19:00 – 59 MWh, iar în intervalul 20:00–21:00 – 55 MWh.

În total, pentru perioada 17:00–21:00, deficitul prognozat constituie 229 MWh.

Energocom precizează că pentru celelalte ore ale zilei a fost rezervată capacitatea necesară pentru acoperirea consumului de energie electrică.

În acest context, compania îndeamnă cetățenii să utilizeze rațional energia, în special în orele de vârf, între 18:00 și 23:00.