Lupta pentru conducerea Moldovagaz! Tofilat: Vadim Ceban, sprijinit pe ascuns și de Gazporm și din Republica Moldova

27 Oct. 2024, 08:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
27 Oct. 2024, 08:31 // Actual //  Ursu Victor

Sergiu Tofilat, membru al Consiliului de Observatori de la Moldovagaz, a declarat că există interese atât din partea Rusiei, cât și din Republica Moldova pentru a-l menține pe Vadim Ceban în fruntea companiei. Tofilat susține că cei care îl sprijină pe Ceban se tem să facă acest lucru public și încearcă să-l promoveze subtil, inclusiv prin scurgeri de informații pe Telegram.

Tofilat a explicat în cadrul emisiunii de la „RliveTV” că, în lipsa unui acord cu Gazprom, autoritățile moldovenești ar putea să acorde atribuții suplimentare Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), inclusiv prin modificarea legislației. Această schimbare ar permite reglementatorului să numească un management temporar pentru Moldovagaz până la găsirea unui consens cu Gazprom.

Pe 25 septembrie, urma să fie stabilit un nou Consiliu de Administrație la Moldovagaz, dar Ceban a rămas interimar, în lipsa unei decizii a Consiliului de Observatori. Acest consiliu are șase membri: patru din partea Gazprom și doi din partea Republicii Moldova, iar deciziile se iau cu cel puțin cinci voturi, ceea ce complică luarea unei hotărâri clare.

Moldovagaz este controlată majoritar de Gazprom (50%), urmată de Agenția Proprietății Publice (35,3%) și Tiraspoltransgaz (13,14%). Conform datelor financiare, compania a înregistrat un profit de 1,282 miliarde de lei în 2023, comparativ cu pierderile de 323 milioane de lei în 2022.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

02 Mai 2026, 10:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Mai 2026, 10:46 // Actual //  bani.md

Republica Moldova trebuie să creeze reguli „clare și lejere” pentru mediul de afaceri, dar și să sancționeze prompt orice încălcare, a declarat ministrul Economiei, Eugen Osmochescu, în cadrul evenimentului Reinvent Moldova 2.0 organizat de grupul media Realitatea.

Oficialul a subliniat că rolul statului este să faciliteze accesul companiilor pe piață, funcționarea și chiar ieșirea din piață, însă în același timp autoritățile trebuie să intervină rapid acolo unde apar nereguli, inclusiv pe baza evaluării riscurilor. Cu toate acestea, ministrul a recunoscut deschis că Republica Moldova nu se află încă la nivelul de dezvoltare dorit.

„Nu suntem acolo unde ne-am dorit. Nu suntem la nivelul de prosperitate despre care vorbim”, a spus Osmochescu, explicând că efectele reformelor implementate în ultimii ani nu se văd imediat, ci abia după doi-trei ani.

Ministrul a punctat că, deși progresele există și „ce s-a făcut, s-a făcut foarte frumos”, acestea nu sunt suficiente pentru a genera un impact economic rapid într-o țară mică, expusă presiunilor geopolitice dintre Est și Vest.

În același timp, oficialul a reafirmat direcția strategică a țării, subliniind că Republica Moldova a ales ferm calea europeană, considerată singura capabilă să aducă prosperitate reală populației.

Potrivit lui, autoritățile se află acum într-o etapă critică. Or, după implementarea rapidă a reformelor, accentul trebuie mutat pe cheltuirea eficientă a fondurilor și valorificarea oportunităților oferite de planurile de creștere economică.

Osmochescu a evidențiat și obiectivele ambițioase ale Chișinăului. Este vorba de semnarea tratatului de aderare la Uniunea Europeană până în 2028 și obținerea statutului de stat membru până în 2030, mizând pe ritmul accelerat al reformelor și pe sprijinul extern fără precedent.