ABBA revine pe scenă. Vânzările de discuri și de bilete au înregistrat cifre record

08 Sept. 2021, 17:16
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
08 Sept. 2021, 17:16 // Au Bani //  MD Bani

După ce a anunțat săptămâna trecută că revine cu un nou album, dar și cu un nou turneu, după 40 de ani de pauză, ABBA scrie din nou istorie. Vânzările de discuri și de bilete pentru au înregistrat cifre record.

Universal Music anunță că fanii au pre-comandat peste 80.000 de exemplare din noul album, și asta doar în primele 3 zile de la anunțarea lui. Asta, spun ei, depășește orice așteptare și cifră de până acum.

Precedentul record a fost stabilit de Take That, cu albumele lor Progress și III.

„Voyage” va fi lansat pe 5 noiembrie pe CD, vinyl, digital și chiar și pe casetă audio. Deja nu mai găsești anumite ediții limitate. Ambele single-uri lansate joia trecută, “I Still Have Faith In You” și “Don’t Shut Me Down” se îndreaptă către o clasare în TOP 10 cele mai ascultate piese de săptămâna asta, și toate cifrele astea îi dau emoții lui Adele. Care își lansează și ea noul album tot pe 5 noiembrie, e o confruntare de urmărit – The Winner Takes It All!

Cum stau cu vânzările de bilete pentru noul turneu

Ieri dimineață s-au pus în vânzare biletele pentru turneul Voyage care începe pe 27 mai la Londra, într-o sală special construită pentru ABBA.

Deja nu mai găsești bilete, pentru primele reprezentații, cele din mai, grăbește-te dacă vrei să-i vezi în vară. Fanii se înghesuie să vadă în premieră aceste ABBA-tare, hologramele lui Agnetha (Agnieta), Bjorn, Benny și Anni-Frid așa cum arătau ei în tinerețe, proiectate pe scenă, alături de muzicieni live. Au generat haos pe site-urile de specialitate. Au stat ore întregi la coadă și au blocat chiar serverele.

Asta deși sala are o capacitate de 3000 de locuri, sunt chiar și câte două spectacole pe zi, și au fost anunțate reprezentații până în octombrie inclusiv, de joi până luni, săptămâna de săptămână.

13 Oct. 2026, 16:52
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
13 Oct. 2026, 16:52 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Producătorii de energie regenerabilă din Republica Moldova se confruntă cu o situație financiară dramatică, după intrarea în vigoare, la 1 iulie 2026, a noii metodologii de calcul al dezechilibrelor pe piața energiei electrice. Un parc fotovoltaic cu o capacitate de 1 MW, care ar încasa aproximativ 150 mii de lei lunar, ar fi primit o obligație de plată de până la 720 mii de lei pentru dezechilibre, sumă de aproape cinci ori mai mare decât veniturile sale. Situația a provocat nemulțumiri în rândul participanților la piață, iar grupul de echilibrare Navitas Energy, din cadrul Premier Energy, pregătește contestarea calculelor emise de Moldelectrica.

Contactat de BANI.MD, Mihai Gidei, directorul general al Navitas Energy, a declarat că problema afectează nu doar micii producători de energie fotovoltaică, ci și alți participanți la piață, inclusiv furnizori și operatori de distribuție.

Potrivit acestuia, noua metodologie de calcul, aplicată începând cu luna iulie, a generat obligații financiare neobișnuit de mari, iar piața energetică din Republica Moldova nu este suficient de matură pentru implementarea unor mecanisme similare celor utilizate pe piețele europene dezvoltate.

„Piața noastră încă nu este atât de pregătită ca să trecem la niște prevederi care funcționează într-o piață matură, cum este cea europeană”, a explicat Gidei.

Directorul Navitas Energy susține că situația este una generalizată, după ce grupurile responsabile de echilibrare au primit de la Moldelectrica actele de decontare pentru luna iulie.

„Avem de achitat sume enorme. Situația aceasta nu este normală. Eu o văd foarte complicată și chiar critică. Noi, din experiența noastră, nu am avut așa ceva”, a declarat Mihai Gidei.

Potrivit acestuia, efectele noilor reguli nu se limitează la parcurile fotovoltaice. Printre participanții expuși costurilor dezechilibrelor se numără furnizori și operatori de distribuție, inclusiv Premier Energy Distribution și RED-Nord.

Una dintre cele mai mari îngrijorări privește faptul că participanții au primit abia în octombrie decontările aferente lunii iulie. Între timp, aceștia au continuat să activeze în august, septembrie și o parte din octombrie, fără să cunoască impactul financiar efectiv al noii formule.

Gidei avertizează că, dacă rezultatele pentru lunile următoare vor fi similare celor din iulie, obligațiile financiare s-ar putea acumula până la niveluri greu de suportat pentru unii participanți la piață.

În acest context, Navitas Energy intenționează să conteste actul de decontare emis de Moldelectrica și să solicite organizarea unei ședințe de urgență cu reprezentanții operatorului de transport, ai Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) și ai Ministerului Energiei.

Printre soluțiile care ar urma să fie discutate se numără suspendarea aplicării noului mecanism sau identificarea unei formule tranzitorii de calcul, inclusiv posibilitatea revenirii temporare la metodologia anterioară.

Nemulțumirile sunt alimentate și de nivelul prețurilor pentru dezechilibre, care, potrivit informațiilor semnalate de participanții la piață, ar fi coborât în anumite intervale până la minus 8.000 de lei/MWh. În aceste condiții, diferențele dintre cantitățile de energie prognozate și cele efectiv livrate pot genera obligații financiare considerabile.

Solicitat de BANI.MD să explice situația, directorul Moldelectrica, Sergiu Carmanschi, a precizat că instituția nu stabilește discreționar aceste sume, ci efectuează calculele în baza regulilor aprobate de ANRE.

„Noi facem calculele în baza tuturor prevederilor legale care sunt acum. Fiecare participant la piață trebuie să fie responsabil de dezechilibrele pe care le provoacă, intenționat sau neintenționat”, a declarat Carmanschi.

Șeful Moldelectrica a confirmat că au fost emise note de decontare și că există deja contestații din partea participanților la piață. Totodată, acesta a refuzat să comunice valoarea totală a obligațiilor calculate și a spus că situația trebuie analizată individual pentru fiecare participant.

„Nu pot să vă spun care este impactul concret și care sunt dezechilibrele produse de fiecare parc separat. Aici trebuie analizat de la caz la caz”, a precizat directorul Moldelectrica.

Potrivit lui Carmanschi, notele de decontare erau emise și înainte de 1 iulie, însă de la această dată s-a modificat modalitatea de calcul al prețurilor pentru dezechilibre.

La rândul său, directorul general al ANRE, Alexei Taran, a declarat pentru BANI.MD că regulile de decontare a dezechilibrelor în baza prețului unic au fost aprobate încă din decembrie 2025 și au început să fie aplicate la 1 iulie 2026.

Acesta susține că operatorii economici au avut la dispoziție aproximativ jumătate de an pentru a se familiariza cu noua metodologie, perioadă în care Moldelectrica a prezentat calcule paralele, realizate atât după mecanismul vechi, cât și după cel nou.

„În acest interval, Moldelectrica a prezentat calculul dezechilibrelor prin ambele metode părților responsabile, pentru a se familiariza și a se pregăti să lucreze după metoda nouă”, a explicat Taran.

Referindu-se la cazul parcului fotovoltaic pentru care este invocată o obligație de plată de 720.000 de lei, șeful ANRE consideră că nivelul dezechilibrelor poate fi influențat și de modul în care producătorul își planifică activitatea.

„Din ce înțeleg, la acel parc fotovoltaic despre care menționați, ei practic au lucrat în dezechilibru toată luna. Deja mărimea obligațiilor de plată depinde și de gradul de responsabilizare și de cunoștințele privind specificul pieței ale producătorului”, a declarat Alexei Taran.

Directorul ANRE a mai precizat că instituția este disponibilă să ofere explicații și consultanță participanților la piață, subliniind că mecanismul a fost introdus după o perioadă de pregătire.

În esență, dezechilibrele apar atunci când energia electrică produsă sau consumată efectiv diferă de cantitățile prognozate și programate. Pentru producătorii fotovoltaici, aceste diferențe pot fi generate inclusiv de variațiile condițiilor meteorologice. În funcție de direcția dezechilibrului și de prețul aplicabil, participantul poate înregistra sume de încasat sau obligații de plată.

Aceste decontări nu reprezintă amenzi contravenționale, ci obligații financiare rezultate din funcționarea pieței de echilibrare. Totuși, amploarea sumelor contestate ridică întrebări privind capacitatea participanților, în special a micilor producători de energie regenerabilă, de a gestiona riscurile financiare.