Aeroportul Chișinău zboară spre record! 4,64 milioane de pasageri în opt luni

09 Sept. 2026, 14:08
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Sept. 2026, 14:08 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Aeroportul  Chișinău a înregistrat în luna august 2026 un trafic total de 853 mii de pasageri, în creștere cu 12,6% față de aceeași lună a anului trecut. Comparativ cu august 2025, prin aeroport au trecut cu 95.377 de pasageri mai mult, arată datele aeroportului.

Cele mai mari creșteri de trafic au fost raportate pe destinațiile Istanbul, cu un plus de 11.762 de pasageri, Yerevan – 8.371 de pasageri, Sharm el Sheikh – 6.889, Atena – 5.648 și Tel Aviv – 5.471 de pasageri.

Creșteri au mai fost înregistrate pe cursele spre Praga, cu 5.219 pasageri în plus, Bruxelles – 4.383, Veneția – 4.242, Barcelona – 4.166 și Berlin – 3.636 de pasageri.

Totodată, noile destinații lansate de pe Aeroportul Chișinău au generat 38.287 de pasageri, ceea ce reprezintă aproximativ 4,49% din traficul total al lunii august.

În aceeași perioadă au fost înregistrate 5.322 de mișcări de aeronave, cu 3,3% mai mult decât în august 2025. Volumul de mărfuri și poștă procesat a constituit 305 tone, față de 301,6 tone în aceeași lună a anului trecut, ceea ce înseamnă o creștere de 1,1%.

Cumulativ, în primele opt luni ale anului 2026, Aeroportul Chișinău a fost tranzitat de circa 4,64 milioane de pasageri, față de aproximativ 3,92 milioane în perioada similară din 2025. Creșterea este de circa 719 mii de pasageri, echivalentul a aproximativ 18,4%.

15 Oct. 2026, 14:45
 // Categoria: Politic // Autor:  Catalina Boico
15 Oct. 2026, 14:45 // Politic //  Catalina Boico

Autoritățile vor intensifica lupta cu site-urile ilegale de jocuri de noroc, în special cele cu rădăcini în Rusia. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan la ședința de joi a Guvernului în contextul aprobării taxei de viciu pentru sector.

„În paralel, și asta cred că e provocarea de partea noastră, trebuie să combatem toate site-urile ilegale care operează fără licență. Multe din ele sunt rusești, apropo, n-o să le numesc, ca să nu le fac reclamă. Noi le închidem unul, apare altul. E și responsabilitatea noastră acolo, pe de o parte, am crescut taxele, dar trebuie și să combatem site-urile ilegale care operează pe teritoriul Moldovei. Aici se face foarte mult lucru, și cu Banca Națională pentru a bloca canalul ăsta de bani și cu STISC pentru a bloca accesul la ele”, spune Tofan.

Executivul propune Parlamentului să aprobe o taxă de 6% pe mizele depuse de persoanele fizice care participă la jocuri de noroc și un alt impozit, de 25% din venitul brut al Loteriei Naționale a Moldovei sau a partenerului său.

Anterior, prim-ministrul a anunțat că Guvernul ar putea reexamina și restricțiile privind publicitatea jocurilor de noroc legale. Tofan a menționat în mod special situația Loteriei Naționale, care e într-o poziție dezavantajoasă în raport cu platformele străine, care continuă să investească în promovare și să atragă jucători din Republica Moldova.

„Loteria Națională acum am limitat-o foarte mult la publicitate și a fost o intenție bună, […] dar am pus-o într-o situație în care ei nu pot lucra de la egal la egal cu jucătorii din alte țări care investesc în reclamă și fac ce vor”, a explicat Tofan.

Premierul consideră că soluția trebuie să reprezinte un compromis între o taxare mai mare a sectorului și crearea unor condiții în care operatorii legali să poată concura cu piața gri.