AIPA a aprobat 3,9 milioane de lei pentru agricultori, destinate dezvoltării fermelor și infrastructurii rurale

08 Sept. 2026, 11:38
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
08 Sept. 2026, 11:38 // Actual //  Grîu Tatiana

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a autorizat, în perioada 1–4 septembrie, plăți în valoare totală de 3,9 milioane de lei pentru agricultori.

Banii provin din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural și sunt destinați achitării celei de-a doua tranșe pentru 16 cereri depuse în anii 2023 și 2024, în cadrul formei de plată în avans.

Cea mai mare parte a banilor, 2,95 milioane de lei, revine pentru 14 cereri privind modernizarea exploatațiilor zootehnice.

Alte 500 de mii de lei au fost alocate pentru o cerere privind îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii economice rurale, iar 450 de mii de lei pentru o cerere ce ține de transferul de cunoștințe, inovare și formare.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 16:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să dețină un pachet de 62.500 de acțiuni la producătorul rus de camioane KAMAZ, cu sediul în Republica Tatarstan, Federația Rusă. Titlurile, evaluate contabil la aproximativ 1,45 milioane de lei, figurează în evidența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deși ar fi trebuit transmise Agenției Proprietății Publice. Carența a fost semnalată din nou de Curtea de Conturi în cadrul auditului financiar pentru anul 2025, prezentat pe 21 octombrie în Parlament.

Potrivit auditorilor, netransmiterea celor 62.500 de valori mobiliare către Agenția Proprietății Publice a determinat supraevaluarea cu aproximativ 1,4 milioane de lei a conturilor ministerului aferente acțiunilor și altor participații deținute peste hotarele țării.

Acțiunile au o istorie de peste trei decenii. Acestea au fost procurate în 1991 din mijloacele bugetului republican, însă reorganizările succesive ale instituțiilor publice au complicat stabilirea și înregistrarea corespunzătoare a drepturilor patrimoniale.

Pachetul deținut de Republica Moldova reprezintă 0,00883% din capitalul social al KAMAZ, una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de camioane din Federația Rusă.

Deși participația este una minoritară, situația juridică a acțiunilor a atras în mod repetat atenția auditorilor. Încă în rapoartele precedente, Curtea de Conturi constata că autoritățile moldovenești nu au notificat corespunzător compania rusă despre modificările privind succesiunea drepturilor asupra acțiunilor și nu au participat la adunările generale ale acționarilor.