Amenzi, controale și executări silite: peste 43 milioane de lei recuperate de Fisc în cinci zile

23 Dec. 2025, 08:39
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
23 Dec. 2025, 08:39 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a aplicat sancțiuni, a dispus executări silite și a intensificat controalele fiscale în perioada 15–19 decembrie 2025, stabilind obligații suplimentare la buget în valoare de 17,67 milioane de lei. Potrivit datelor oficiale, 13,07 milioane de lei reprezintă impozite, taxe, majorări de întârziere și alte plăți, iar 4,60 milioane de lei sunt amenzi fiscale.

În intervalul menționat, Direcția generală control a emis 94 de decizii privind încălcarea legislației fiscale. Totodată, au fost întocmite 41 de procese-verbale contravenționale, cu amenzi aplicate în sumă de 61,6 mii de lei.

Pentru stingerea restanțelor față de bugetul public național, SFS a încasat prin executare silită 43,43 milioane de lei. Cea mai mare parte a sumei, 42,94 milioane de lei, a fost recuperată din conturile bancare ale contribuabililor restanțieri, iar alte 0,49 milioane de lei din casieriile acestora. În urma acțiunilor preliminare de conformare, contribuabilii au achitat suplimentar restanțe în valoare de 7,26 milioane de lei.

În ceea ce privește rambursările, SFS a emis 105 decizii privind restituirea TVA, fiind acceptată spre restituire suma de 133,59 milioane de lei.

Tot în această perioadă, Serviciul Fiscal de Stat a preluat în evidență 14 dosare cu bunuri confiscate, în valoare totală de 19,12 mii de lei, provenite de la MAI, CNA, instanțe de judecată și structuri ale SFS. Din comercializarea acestor bunuri, la bugetul de stat au fost transferate 43,22 mii de lei.

În ansamblu, în perioada 15–19 decembrie 2025, încasările la bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat au constituit circa 1,3 miliarde de lei. De la începutul anului, încasările au ajuns la aproximativ 76,6 miliarde de lei, în creștere cu 9,4 miliarde de lei sau cu 14% față de perioada similară a anului trecut.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

04 Sept. 2026, 18:16
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
04 Sept. 2026, 18:16 // Actual //  Grîu Tatiana

Funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne ar putea avea dreptul să desfășoare activități remunerate în sectorul privat, în afara orelor de program. Propunerea se regăsește într-un proiect de lege elaborat de MAI, care prevede modificarea Legii privind funcționarul public cu statut special.

Potrivit proiectului, activitatea suplimentară ar putea fi desfășurată cu acordul angajatorului, dacă aceasta nu are legătură directă cu atribuțiile de serviciu, iar compania privată nu este controlată, subordonată sau de competența autorității în care este angajat funcționarul.

Funcționarul care intenționează să desfășoare o activitate externă va trebui să-și informeze în scris conducătorul instituției înainte de începerea acesteia. Proiectul include printre activitățile permise și cele științifice, didactice, de instruire, creație sau practică medicală, precum și participarea la anumite proiecte finanțate din surse externe nerambursabile.

În același timp, angajații cu statut special nu vor putea administra o persoană juridică de drept privat cu scop lucrativ și nu vor putea desfășura activitate de întreprinzător. Ei vor putea însă deține calitatea de fondator sau asociat al unei societăți comerciale, dacă activitatea acesteia nu are legătură directă sau indirectă cu atribuțiile de serviciu și nu generează conflicte de interese.

MAI argumentează necesitatea modificărilor prin faptul că activitățile externe declarate de angajații ministerului sunt, în mare parte, remunerate, principala motivație fiind obținerea unor venituri suplimentare. Studiul realizat de minister a identificat inclusiv activități agricole și gospodărești generatoare de venit, activități comerciale, activități online și administrarea unor întreprinderi.

Autorii proiectului susțin că actualul cadru legislativ nu oferă un mecanism suficient de clar pentru stabilirea compatibilității unei activități externe înainte ca aceasta să fie începută. Prin noile prevederi se propune un mecanism de notificare, evaluare, autorizare, evidență și monitorizare a activităților externe.