Apa caldă aproape +30%. Electricitatea urcă din nou. Prognoza BNM zguduie portofelele

17 Nov. 2025, 09:48
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Nov. 2025, 09:48 // Actual //  Ursu Victor

Banca Națională a Moldovei anunță, în noul Raport asupra inflației, o serie de ajustări la tarifele reglementate care vor influența dinamica inflației în următoarele trimestre, în special între finalul anului 2025 și începutul anului 2027.

Potrivit proiecțiilor BNM, ritmul anual al prețurilor reglementate va fi determinat în principal de modificările tarifare programate pentru trimestrul IV 2025, trimestrul I 2026 și trimestrul I 2027.

Autoritatea monetară anticipează o majorare de 28,6% a tarifelor la aprovizionarea cu apă caldă în luna noiembrie 2025, ca urmare a aplicării formulei de calcul specifice sezonului rece. Ajustarea va avea un impact direct în coșul IPC și va reprezenta una dintre cele mai pronunțate creșteri din categoria serviciilor reglementate.

Tot în trimestrul IV 2025, BNM prognozează o scumpire a serviciilor de apeduct și canalizare în municipiul Soroca, ceea ce va genera o creștere de aproximativ 1,9% în luna octombrie 2025 la nivelul prețurilor acestor servicii incluse în IPC.

Pentru trimestrul I 2026, raportul indică o creștere de 16,7% a prețurilor la energia electrică, pe fondul presupusei reduceri cu circa două treimi a programului actual de compensare. BNM precizează că diminuarea ajutorului pentru consumatori va duce la o ajustare bruscă a prețurilor efectiv achitate.

La începutul anului 2027, odată cu finalizarea totală a programului de compensare, se estimează o nouă creștere de 7,1% a tarifelor la energia electrică.

În același timp, prognozele includ și o eventuală reducere a tarifului la gazele naturale cu aproximativ 10% în februarie 2026, în baza scenariilor actuale de cost și consum.

Pe segmentul transportului rutier, prețurile reglementate vor integra o majorare de 13,8% a tarifelor pentru transportul interurban și interraional, ca efect al noii metodologii de calcul a tarifelor elaborată de ANTA. Ajustarea ar urma să fie aplicată începând cu martie 2026.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

07 Oct. 2026, 15:16
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Oct. 2026, 15:16 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

La 1 octombrie, BPM PC Strand a găzduit la unitatea sa de producție din Chișinău reprezentanți ai Congresului Național al Ucrainenilor din Moldova (NCUM) și ai UNHCR Moldova. Vizita s-a axat pe oportunitățile de angajare pentru refugiații ucraineni și pe posibile direcții de cooperare ulterioară cu sectorul privat.

La întâlnire au participat Irina Basiul, reprezentantă NCUM responsabilă de relațiile de parteneriat, și Natalia Curnic, Development Officer în cadrul UNHCR Moldova. În timpul vizitei, oaspeții au făcut cunoștință cu capacitățile de producție ale BPM PC Strand și au discutat cu reprezentanții companiei posibile direcții practice de colaborare.

Unul dintre subiectele principale a fost integrarea profesională a refugiaților ucraineni în Republica Moldova. BPM și-a exprimat disponibilitatea de a analiza candidaturile recomandate prin intermediul NCUM, în aceleași condiții de muncă și remunerare aplicate celorlalți angajați ai companiei.

De asemenea, au fost discutate posibile formate de interacțiune ulterioară între BPM, NCUM și UNHCR Moldova, precum și rolul sectorului industrial din Republica Moldova în proiectele de dezvoltare regională și reconstrucție a infrastructurii.

Întâlnirea a creat premise pentru continuarea dialogului și identificarea unor direcții practice de cooperare.

P.