Aproape șase mii de locuitori din Zona de Securitate, lăsați de izbeliște. Cum vrea să-i ajute „Respect Moldova”

22 Mai 2025, 16:09
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Mai 2025, 16:09 // Actual //  bani.md

Aproape șase mii de locuitori din două sate din Zona de Securitate ar putea primi compensații pentru gaze și energie electrică, la inițiativa echipei Partidului „Respect Moldova”. Este vorba de satele Ursoaia și Tănătari din raionul Căușeni, omise din lista beneficiarilor de compensații la facturile pentru energie electrică și gaze naturale, prevăzute pentru alte sate din raioanele Căușeni, Dubăsari și Anenii Noi. În context, echipa Partidului „Mișcarea Respect Moldova” a elaborat o inițiativă legislativă menită să corecteze această nedreptate.

„Din motive neclare, deși sunt situate la doar 15 km distanță de zona de conflict, menționată în hotărârea de Guvern, satele Ursoaia și Tănătari nu au fost incluse în Legea nr. 1435 din 2002, care prevede acordarea de compensații pentru energie electrică și gaze naturale. Inițiativa Partidului „Respect Moldova” are ca scop corectarea unei omisiuni regretabile din actuala lege și să aducă echitate celor aproximativ 6.000 de locuitori ai satelor Ursoaia și Tănătari”, a declarat deputatul Veaceslav Nigai, deputatul și vicepreședintele formațiunii.

Secretarul general al partidului, fost șef al Comisariatului de poliției al sectorului Botanica al municipiului Chișinău, Nicolae Cicariov, a atras atenția că peste 300 de locuitori ai satelor Ursoaia și Tănătari sunt veterani ai războiului de la Nistru din 1992, precum și polițiști.

„Majoritatea locuitorilor celor două sate au activat la Bender, oraș aflat sub jurisdicția administrației de la Tiraspol. Peste 80% dintre locuitorii acestor sate și-au pierdut sursele de venit din cauza barierelor impuse de regimul separatist. Nu putem fi indiferenți, nu avem cum să nu-i susținem pe acești veterani ai războiului de la Nistru care au luptat pentru independența, integritatea și suveranitatea Republicii Moldova”, a adăugat Cicariov.

Radu Burduja, vicepreședintele partidului, a declarat că inițiativa este un pas concret către reducerea decalajelor sociale și economice între regiuni și întărirea solidarității naționale.

„Măsura propusă de echipa noastră este de a sprijini locuitorii satelor Ursoaia și Tănătari, uitate de Guvern. Avem datoria să reducem decalajele și să protejăm familiile vulnerabile. Totodată, considerăm că, pentru a reduce povara facturilor de pe de umerii cetățenilor, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) trebuie să inițieze, fără întârziere, procesul de revizuire și ajustare a tarifelor pentru gazele naturale, în concordanță cu scăderile prețurilor de pe piața internațională. Astăzi există toate premisele economice pentru reducerea tarifelor, așa cum arată realitățile pieței. Solicităm ca această ajustare să aibă loc acum, când condițiile sunt favorabile, nu în preajma alegerilor sau în toiul iernii, așa cum s-a întâmplat în 2022 și 2024”, a concluzionat Radu Burduja.

01 Oct. 2026, 17:38
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Oct. 2026, 17:38 // Actual //  Ursu Victor

Ideea reorganizării nivelului doi al administrației publice locale prin înlocuirea actualelor raioane cu regiuni, însă  reforma ridică probleme serioase de ordin juridic, constituțional și electoral, care trebuie soluționate într-un termen foarte scurt, a declarat deputatul Ion Chicu.

Potrivit lui Chicu, odată cu reducerea numărului de primării în urma procesului de amalgamare, menținerea actualului nivel raional nu mai este neapărat justificată.

„Eu consider că este o abordare corectă în condițiile noastre, pentru că la moment și Trezoreria de Stat și alte instituții centrale pot interacționa direct cu primăriile, mai ales că după reformă vor rămâne în jur de 300. Deci nu mai trebuie un intermediar sau atâția intermediari cum erau raioanele”, a declarat Chicu.

În același timp, deputatul spune că autoritățile trebuie să explice clar ce competențe vor avea viitoarele consilii regionale și din ce surse vor fi finanțate.

„Trebuie să înțelegem până la final care vor fi competențele acestor consilii regionale, acestor regiuni. Orice administrație trebuie să aibă niște competențe, iar în afară de competențe trebuie să-i oferi și resurse financiare”, a spus Chicu.

El a atras atenția și asupra termenelor pentru organizarea alegerilor locale generale din 2027. Potrivit deputatului, cadrul legal al reformei ar trebui adoptat, promulgat și publicat cu cel puțin un an înainte de scrutin.

Chicu susține că, ținând cont de calendarul electoral, timpul disponibil pentru adoptarea întregului pachet legislativ este extrem de redus.

„Astăzi este 1 octombrie. Eu nu văd cum timp de o lună o să se parcurgă acest proces. Deci avem o problemă”, a declarat deputatul.

O altă dificultate invocată de Chicu ține de Constituție, care conține referiri la raioane și consiliile raionale, în timp ce noul model ar urma să introducă regiuni și consilii regionale.

„Noi în Constituție avem prevăzute cele ce țin de raioane, consilii raionale. Nu știu dacă este ceva scris de consilii regionale. Deci nu știu cum este posibil de modificat Constituția în toată perioada asta”, a spus Chicu.

Deputatul afirmă că aceste aspecte juridice și legislative trebuie clarificate înainte ca reforma să fie pusă în aplicare și speră că Guvernul a analizat deja soluțiile necesare.