Banca Mondială a deschis supapa cu bani pentru Moldova. Acordă 160 mil. USD pentru reînvierea economiei

03 Iun. 2022, 10:17
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Iun. 2022, 10:17 // Actual //  bani.md

Consiliul directorilor executivi al Băncii Mondiale a aprobat o Operațiune de politici de dezvoltare cu privire la răspunsul la situații de urgență, reziliență și competitivitate (OPD) în valoare de 159,24 milioane de dolari SUA pentru Republica Moldova. Acest sprijin bugetar va ajuta Guvernul R. Moldova să atenueze impactul războiului din Ucraina asupra refugiaților și gospodăriilor, precum și să fortifice reziliența și să sporească competitivitatea pentru a reduce vulnerabilitățile la șocuri viitoare.

Moldova a fost afectată de multiple șocuri în ultimii ani, de la pandemia de COVID-19 la o secetă severă care a redus producția agricolă cu 34% în 2020, și criza europeană a gazelor care a determinat creșterea prețurilor la gaze cu circa 400% în a doua jumătate a anului 2021. În momentul în care Moldova ieșea din aceste șocuri, repercusiunile sociale și economice ale războiului din Ucraina au pus în pericol redresarea economică pe termen scurt și perspectivele economice pe termen lung.

„Seria de șocuri care a lovit R. Moldova recent a avut un impact semnificativ asupra cetățenilor moldoveni, dar mai ales asupra familiilor sărace și întreprinderilor mici”, a declarat Inguna Dobraja, director de țară al Băncii Mondiale pentru Moldova. „În timp ce răspunde provocărilor fără precedent și imediate, generate de războiul din Ucraina, Guvernul se angajează să abordeze agenda de reformă de dezvoltare nefinalizată pentru a sprijini transformarea economică, socială și structurală a țării. Acest sprijin bugetar va ajuta guvernul să răspundă nevoilor imediate ale țării, menținând în același timp dinamica actuală pe agenda pe termen lung de consolidare a rezilienței și sporire a competitivității în R. Moldova”.

Această operațiune face parte dintr-un pachet de asistență financiară coordonată din partea partenerilor internaționali, inclusiv FMI, UE și BERD, pregătit ca răspuns la urgența socioeconomică actuală din R. Moldova. OPD include finanțare BIRD cu un împrumut în valoare de 43 milioane de dolari SUA și o contribuție concesională pe bază nerambursabilă în cadrul Facilității Globale de Finanțare Concesională (FGFC) în valoare de 9,24 milioane de dolari SUA, precum și un credit IDA în valoare de 107 milioane de dolari SUA. Se preconizează că Agence Française de Développement va oferi o finanțare paralelă în valoare de 60 de milioane de euro.

De când Moldova a aderat la Banca Mondială în 1992, peste 1,3 miliarde de dolari SUA au fost alocați pentru mai mult de 60 de operațiuni din țară. În prezent, portofoliul Băncii Mondiale include 12 proiecte active cu un angajament total de 638,1 milioane de dolari SUA. Domeniile de sprijin includ reforma reglementării și dezvoltarea afacerilor, modernizarea serviciilor guvernamentale, administrație fiscală, cadastru, educație, drumuri, sănătate și sectoarele sociale, inclusiv răspunsul la situația de urgență, cauzată de COVID-19, agricultura, apă și canalizare și energie.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

02 Mai 2026, 10:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Mai 2026, 10:46 // Actual //  bani.md

Republica Moldova trebuie să creeze reguli „clare și lejere” pentru mediul de afaceri, dar și să sancționeze prompt orice încălcare, a declarat ministrul Economiei, Eugen Osmochescu, în cadrul evenimentului Reinvent Moldova 2.0 organizat de grupul media Realitatea.

Oficialul a subliniat că rolul statului este să faciliteze accesul companiilor pe piață, funcționarea și chiar ieșirea din piață, însă în același timp autoritățile trebuie să intervină rapid acolo unde apar nereguli, inclusiv pe baza evaluării riscurilor. Cu toate acestea, ministrul a recunoscut deschis că Republica Moldova nu se află încă la nivelul de dezvoltare dorit.

„Nu suntem acolo unde ne-am dorit. Nu suntem la nivelul de prosperitate despre care vorbim”, a spus Osmochescu, explicând că efectele reformelor implementate în ultimii ani nu se văd imediat, ci abia după doi-trei ani.

Ministrul a punctat că, deși progresele există și „ce s-a făcut, s-a făcut foarte frumos”, acestea nu sunt suficiente pentru a genera un impact economic rapid într-o țară mică, expusă presiunilor geopolitice dintre Est și Vest.

În același timp, oficialul a reafirmat direcția strategică a țării, subliniind că Republica Moldova a ales ferm calea europeană, considerată singura capabilă să aducă prosperitate reală populației.

Potrivit lui, autoritățile se află acum într-o etapă critică. Or, după implementarea rapidă a reformelor, accentul trebuie mutat pe cheltuirea eficientă a fondurilor și valorificarea oportunităților oferite de planurile de creștere economică.

Osmochescu a evidențiat și obiectivele ambițioase ale Chișinăului. Este vorba de semnarea tratatului de aderare la Uniunea Europeană până în 2028 și obținerea statutului de stat membru până în 2030, mizând pe ritmul accelerat al reformelor și pe sprijinul extern fără precedent.