Banii trimiși de diasporă în Republica Moldova – 156,3 milioane de dolari în martie

25 Apr. 2023, 09:51
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
25 Apr. 2023, 09:51 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Moldoveni care muncesc în străinătate au trimis acasă, în luna martie, echivalentul a 156,3 milioane de dolari, cu 15,2% mai mult față de luna similară a anului precedent, arată datele Băncii Naționale a Moldovei.

În funcție de valută – euro a avut cea mai mare pondere în totalul transferurilor, 78,8%, iar în dolari – 21,2%.

Prin sistemele de transfer bancar, moldovenii au transferat acasă – 121,1 milioane de dolari.

Volumul remiterilor în anul 2022 a constituit 1,7 miliarde de lei, 134 milioane dolari mai mult față de anul 2021.

Rolul remitenţelor în toată lumea, nu doar în Moldova, este de a finanţa consumul. Faptul că aceste remitenţe nu au contribuit în mod direct la creşterea investiţiilor, nu s-au transformat direct în investiţii, este o situaţie absolut normală pentru că factorii principali care au determinat emigrarea şi, respectiv, creşterea remitenţelor au fost de ordin social-economic, adică din cauza sărăciei, cei care au plecat nu au reuşit din surse interne să acopere acest consum. Respectiv, remitenţele în mod logic vin să compenseze această insuficienţă de venituri la nivel local.

Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație, peste 237 mii de familii din Republica Moldova primesc bani de la rudele aflate la muncă peste hotare, iar aproape jumătate din acestea depind în totalitate de remitențe.

În prezent, estimativ, peste hotarele Republicii Moldova se află circa 1 milion de cetățeni.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

17 Oct. 2026, 13:48
 // Categoria: Homepage // Autor:  bani.md
17 Oct. 2026, 13:48 // Homepage //  bani.md

Activitatea platformelor digitale de comandă a taxiurilor, inclusiv Yandex Go, Bolt și Letz, contribuie la creșterea transparenței pieței și a încasărilor fiscale la bugetul Republicii Moldova. În acest context, afirmațiile potrivit cărora activitatea Yandex nu generează venituri fiscale pentru stat nu reflectă situația în ansamblu. Asupra acestui fapt a atras atenția expertul economic al centrului analitic Expert-Grup, Stas Madan, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, potrivit Infomarket.md.

Expertul a acordat o atenție deosebită încasărilor fiscale. Potrivit lui Madan, din punct de vedere fiscal, comisionul perceput pentru serviciile Yandex Go este tratat drept plată pentru servicii importate și este supus taxei pe valoarea adăugată (TVA). Conform datelor prezentate de expert, în anul 2025, încasările corespunzătoare la buget, provenite de la operatorii de taxi care colaborează cu Yandex, au constituit aproximativ 12,5 milioane de lei.

Madan explică și modelul economic de funcționare a pieței serviciilor de taxi. Platformele digitale asigură infrastructura tehnologică necesară pentru comandarea curselor, în timp ce serviciile propriu-zise de transport sunt prestate de companii locale licențiate.

Conform exemplului oferit de expertul economic ”la comisionul perceput de Yandex, care ar fi de 12%, rezultă că de exemplu, la o cursă unde ai plătit 100 de lei, 12 lei ajunge la Yandex, iar restul 88 rămân la companiile locale”.

Potrivit datelor citate de economist, în anul 2025, companiile locale de taxi au generat vânzări de aproximativ 1,2 miliarde de lei.

Totodată, expertul atrage atenția asupra creșterii încasărilor fiscale din acest sector. Conform informațiilor Ministerului Finanțelor, prezentate de Madan, în anul 2024, companiile de taxi au achitat la bugetul de stat impozite și contribuții în valoare de 151,5 milioane de lei, iar în 2025 această sumă a ajuns la 215,9 milioane de lei, înregistrând o creștere de peste 42%.

În opinia economistului, anume datorită unor platforme precum Yandex Go, Letz și Bolt, piața serviciilor de taxi a devenit, în ultimii ani, considerabil mai transparentă din punct de vedere fiscal, iar încasările din impozite și contribuții au crescut comparativ cu perioadele anterioare.