Batrîncea, liderul opoziției, trup și suflet lângă Rusia. Pregătește un gest controversat

06 Mai 2022, 22:16
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Mai 2022, 22:16 // Actual //  bani.md

Vicepreședintele Parlamentului Republicii Moldova Vlad Batrâncea, unul dintre liderii opoziţiei de la Chișinău, a anunțat vineri că va încălca interdicţia referitoare la afişarea în public a simbolurilor care susţin războiul Rusiei în Ucraina şi va purta panglica Sfântului Gheorghe în timpul paradei de 9 mai. Decizia pare o provocare directă adresată guvernului pro-occidental.

În 19 aprilie, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a promulgat o lege prin care este interzisă utilizarea panglicii Sfântului Gheorghe, purtată adesea de susţinătorii Kremlinului, precum şi afişarea literelor Z şi V, simboluri ale invaziei Rusiei în Ucraina.

De asemenea, Maia Sandu a anunțat anularea paradei anuale de 9 mai în contextul tensiunilor cu Rusia și a tentativelor de destabilizare a Transnistriei din ultimele săptămâni, însă se vor desfășura mai multe evenimente pentru a-i comemora pe cei căzuți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Socialiştii de opoziţie, consideraţi în Republica Moldova ca fiind pro-ruşi, deși resping această etichetă, numesc interdicţia drept o încălcare a dreptului la libertatea de exprimare şi afirmă că panglica, folosită în epoca sovietică, nu ar fi trebuit să fie interzisă.

Republica Moldova are o istorie îndelungată de manifestaţii politice în stradă, iar în ultimele zile ţara s-a pregătit pentru parada de 9 mai, zi sărbătorită în Rusia şi în alte state foste sovietice ca marcând victoria în al Doilea Război Mondial.

„9 mai este despre pace”

Vlad Batrâncea, vicepreşedinte al Parlamentului de la Chișinău și reprezentantul opoziţiei în cea mai înaltă funcţie, a declarat pentru Reuters că partidul şi-a informat membrii că reprezintă o decizie personală dacă să încalce sau nu interdicţia prin purtarea panglicii cu ocazia paradei.

”Personal, voi purta acea panglică, aşa cum am făcut-o în anii precedenţi şi după cum o voi purta şi în anii următori. Pentru mine, acest lucru nu reprezintă niciun simbol al agresiunii faţă de ţara vecină, Ucraina. Poliţia ar trebui să dea o amendă. Mă voi duce la tribunal şi o voi contesta. Acesta este dreptul meu ca cetăţean. (…) Acestea sunt drepturi care sunt garantate prin constituţie”, a declarat el.

Batrâncea a mai susținut că „9 mai este despre pace” și speră că „poliţia nu va permite nicio ciocnire”.

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a respins recursul parlamentarilor socialişti cu privire la interzicerea panglicii. Legea prevede amenzi de aproximativ 50 de dolari pentru persoanele care afişează simboluri pro-război interzise şi amenzi mai mari pentru organizaţii.

În 2014, în Ucraina, panglica Sfântului Gheorghe a devenit un simbol asociat separatiștilor pro-ruși, autoritățile ucrainene decizând să sărbătorească Ziua Victoriei de 9 mai prin simbolul Macului Roșu, renunțând la panglică.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

06 Oct. 2026, 17:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Oct. 2026, 17:29 // Actual //  Grîu Tatiana

Prețurile petrolului ar putea rămâne ridicate și în 2027, iar refacerea stocurilor mondiale consumate în timpul războiului din Iran ar putea dura până la doi ani. Avertismentul vine de la conducătorii marilor companii petroliere, reuniți pe 5 octombrie la o conferință la Londra, relatează Reuters. Blocajele din transportul maritim, reducerea producției rafinăriilor și retragerile din rezerve continuă să pună presiune pe piață.

Directorul general al Saudi Aramco, Amin Nasser, a declarat că, de la începutul conflictului, piața a pierdut aproximativ trei miliarde de barili din aprovizionare, iar un miliard de barili a fost retras din stocurile mondiale pentru a compensa deficitul.

„Până când strâmtoarea Ormuz se va redeschide complet și încrederea va reveni, presiunea asupra țițeiului și produselor rafinate se va intensifica. Chiar și atunci, refacerea stocurilor, concomitent cu acoperirea cererii, ar putea dura până la doi ani”, a spus Nasser la Energy Intelligence Forum.

Șeful companiei Petronas, Tengku Muhammad Taufik, a avertizat că turbulențele ar putea continua în cea mai mare parte a perioadei rămase până la sfârșitul anului și, posibil, în 2027.

La rândul său, directorul general al Kuwait Petroleum Corporation, Shaikh Nawaf Al-Sabah, a estimat că piața mondială se confruntă cu un deficit de aproximativ șase milioane de barili pe zi de produse petroliere rafinate, inclusiv motorină și combustibil pentru avioane. Potrivit acestuia, rafinăriile din alte regiuni nu au suficientă capacitate pentru a compensa producția oprită în zona Golfului.

În Kuweit, producția de petrol a scăzut de la aproximativ 2,6 milioane la două milioane de barili pe zi. Exporturile de țiței s-au menținut însă la circa un milion de barili pe zi, în pofida perturbărilor provocate de război.

Criza afectează și consumul. Președintele executiv al ConocoPhillips, Ryan Lance, a declarat că cererea mondială de petrol ar putea reveni după scăderea din acest an abia în 2028 sau 2029. El a adăugat că, dacă prețurile rămân suficient de ridicate, producția Statelor Unite ar putea depăși 14–14,5 milioane de barili pe zi.