Belgradul a eșuat în negocierile cu SUA: principala rafinărie din Serbia, în prag de oprire

02 Dec. 2025, 15:15
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Dec. 2025, 15:15 // Actual //  Grîu Tatiana

Principala rafinărie din Serbia, de la Pancevo, deținută de gigantul rus Gazprom Neft, se va închide acum, pe 2 decembrie, urmând a fi declanșată o adevărată apocalipsă, dacă Statele Unite nu vor acorda o amânare a sancțiunilor impuse Naftna Industrija Srbije (NIS). Președintele Aleksandar Vučić a anunțat, în acest context, o ședință cu echipele responsabile de securitatea și stabilitatea energetică a țării, scrie presa sârbă.

„Nu am nicio noutate, și nici nu cred că va exista. O perioadă grea este în fața noastră, dar ne-am pregătit. Mâine, la 10:30, avem o întâlnire importantă și trebuie să stabilim toate măsurile până atunci, iar apoi vă vom informa ce facem”, a declarat Vučić.

Liderul de la Belgrad a confirmat că NIS nu a primit o decizie pozitivă din partea Washingtonului, iar oprirea instalațiilor rafinăriei devine inevitabilă. Totodată, el a dezvăluit că Banca Națională a Serbiei va suspenda tranzacțiile financiare cu NIS până la sfârșitul săptămânii pentru a evita riscul ca întregul sistem bancar să intre sub sancțiuni americane. Înainte de blocarea operațiunilor, instituția va permite companiei să achite salariile angajaților.

Vučić a afirmat că Serbia dispune de suficiente stocuri de carburanți pentru acoperirea consumului până la sfârșitul lunii ianuarie, însă a avertizat că închiderea benzinăriilor NIS, iar din 13 decembrie și a celor operate de Lukoil, ar putea genera presiune suplimentară asupra celorlalte rețele de alimentare.

În context, președintele a menționat că Belgradul caută alternative pentru importul de petrol și gaze, în eventualitatea în care acordurile existente cu Rusia nu vor putea fi prelungite.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

25 Iun. 2026, 16:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
25 Iun. 2026, 16:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Comisia de selectare a candidatului pentru funcția de director general al S.A. „Moldtelecom” a admis în etapa următoare a concursului doi candidați. Este vorba de actualul director general interimar al companiei, Viorel Motorniuc, și fostul director B2B și ICT al Orange Moldova, Andrei Preașcă.

Agenția Proprietății Publice (APP) a anunțat că, până la expirarea termenului de depunere a dosarelor, au fost înregistrate doar două candidaturi, iar ambele au fost declarate eligibile pentru continuarea concursului.

Viorel Motorniuc conduce interimar Moldtelecom din ianuarie 2024, după plecarea fostului director general Alexandru Ciubuc. Anterior, acesta a fost consilier în cadrul Agenției Proprietății Publice și consilier economic al prim-ministrului, iar în sectorul privat a ocupat funcții de conducere la Orhei-Vit, Bemol Retail și alte companii din domeniul comercial.

Contracandidatul său, Andrei Preașcă, vine din mediul privat, cu peste două decenii de experiență în industria telecom. Acesta a activat timp de aproximativ 24 de ani în cadrul Orange Moldova, unde a ocupat funcția de director B2B Sales & ICT și a fost membru al Consiliului de Administrație. Potrivit CV-ului său, Preașcă a coordonat dezvoltarea serviciilor destinate clienților corporativi și proiecte de transformare digitală, având responsabilități directe asupra performanței financiare a segmentului business.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!