2,3 milioane dolari pentru reformarea achizițiilor publice: din 2027, Moldova ar putea trece la sistemul e-Achiziții

02 Dec. 2025, 16:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
02 Dec. 2025, 16:35 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Din 1 ianuarie 2027, achizițiile publice ar urma să fie gestionate printr-un nou sistem electronic — Registrul de stat al achizițiilor publice (e-Achiziții), potrivit conceptului elaborat de Ministerul Finanțelor și examinat în ședința secretarilor de stat. Sistemul va fi lansat concomitent cu intrarea în vigoare a Legii achizițiilor publice în redacție nouă.

Documentul prevede înlocuirea treptată a platformei MTender și trecerea la un mecanism complet digitalizat, care să acopere toate etapele procesului de achiziție publică: planificarea și publicarea planurilor, inițierea și desfășurarea procedurilor, utilizarea licitațiilor electronice, acordurilor-cadru, sistemelor dinamice de achiziții și cataloagelor electronice, depunerea, deschiderea și evaluarea ofertelor, atribuirea contractelor, gestionarea contestațiilor, semnarea și monitorizarea contractelor, precum și raportarea și controlul conformității.

Platforma va funcționa exclusiv online, cu autentificare, depunere a ofertelor, comunicare și semnare electronică. Sistemul va fi integrat cu serviciile guvernamentale MPass, MSign, MDocs, MPay, precum și cu registrele de stat, ceea ce va permite verificarea automată a documentelor și eliminarea depunerii repetate a actelor de către operatorii economici.

Se așteaptă că implementarea e-Achiziții va duce la formarea și actualizarea unei baze unice de date a achizițiilor publice, sectoriale și concesiunilor, unde vor fi înregistrate planuri, anunțuri, proceduri, oferte, contracte și contestații, împreună cu toate documentele și deciziile asociate. Sistemul va oferi acces online la aceste informații în formate structurate, astfel încât autoritățile contractante, operatorii economici, societatea civilă și cetățenii să poată consulta și utiliza datele în mod transparent.

Costul dezvoltării sistemului este estimat la 2,3 milioane dolari, bani proveniți din proiectul finanțat de Banca Mondială „Sprijinirea eficienței și valorii pentru bani în achizițiile publice din Moldova”. Finanțarea acoperă dezvoltarea tehnică a platformei, integrarea cu alte sisteme de stat, instruirea utilizatorilor, securitatea cibernetică, mentenanța inițială și suportul tehnic după implementare.

15 Iun. 2026, 15:31
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
15 Iun. 2026, 15:31 // Actual //  Ursu Victor

Datele publicate de Biroul Național de Statistică pentru primul trimestru al anului 2026 arată o realitate care nu poate fi ascunsă în spatele unei cifre pozitive. Da, PIB-ul Republicii Moldova a crescut cu 0,4%. Dar atunci când privești în profunzime structura acestei creșteri, imaginea este mult mai puțin optimistă, susține economistul Marin Gospodarenco.

Potrivit economistului, în primul rând, valoarea adăugată brută pe economie a scăzut cu 0,1%. Cu alte cuvinte, economia reală nu a produs mai mult decât anul trecut. Creșterea PIB-ului a fost susținută inclusiv de majorarea impozitelor nete pe produse, ceea ce înseamnă că statistic avem o economie pe plus, însă fără o expansiune semnificativă a activității productive.

„Mai îngrijorătoare este situația investițiilor. Formarea brută de capital a avut o contribuție negativă de 3,9 puncte procentuale la evoluția PIB. Acesta este probabil cel mai important semnal de alarmă din raport. O economie poate supraviețui o perioadă bazându-se pe consum, dar nu poate construi prosperitate pe termen lung fără investiții în capacități de producție, tehnologii noi și infrastructură”, a puncta Gospodarenco.

Declinul unor sectoare-cheie confirmă această problemă. Construcțiile au scăzut cu 12,9%, tranzacțiile imobiliare cu 7,8%, iar sectorul informațiilor și comunicațiilor cu 8,1%. În special reculul IT-ului și al comunicațiilor este îngrijorător, deoarece acesta este unul dintre puținele domenii capabile să genereze productivitate ridicată, exporturi și salarii competitive.

Există și vești bune, după cum spune Gospodarenco: „Industria prelucrătoare a crescut cu 6,1%, transporturile cu 6,6%, iar exporturile de bunuri și servicii au avansat cu 10,8%. Aceste sectoare au împiedicat economia să intre în stagnare sau chiar în teritoriu negativ”.

„Problema este că Moldova continuă să consume mai mult decât investește. Iar atunci când investițiile scad, iar sectoarele cu valoare adăugată înaltă încetinesc, perspectivele de convergență cu economiile europene devin mai îndepărtate.

„O creștere economică de 0,4% nu este o criză. Dar nici nu este un motiv de satisfacție. Este mai degrabă un semnal că actualul model de dezvoltare își atinge limitele și că economia are nevoie de un nou impuls bazat pe investiții, productivitate și competitivitate, nu doar pe consum”, a spus Gospodarenco.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!