Benzina se apropie de 30 de lei, iar motorina coboară la minimul ultimelor luni

02 Iun. 2026, 11:58
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Iun. 2026, 11:58 // Actual //  Grîu Tatiana

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică anunță noi ieftiniri la carburanți, iar benzina se apropie din nou de pragul de 30 de lei pe litru, un nivel care nu a mai fost înregistrat de aproape o lună.

Potrivit prețurilor maximale stabilite pentru 3 iunie, un litru de benzină A95 va putea fi vândut cu cel mult 30,03 lei, cu 64 de bani mai puțin decât în ziua precedentă.

În același timp, motorina standard se ieftinește cu 68 de bani, până la 27,72 lei pentru un litru, atingând astfel nivelul de la mijlocul lunii martie, când costa aproximativ 27,65 lei.

 

01 Oct. 2026, 16:12
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
01 Oct. 2026, 16:12 // Actual //  Grîu Tatiana

Fermierii care vor să-și dezvolte afacerea pot depune, începând de astăzi și până pe 30 octombrie, cereri pentru a obține sprijin financiar de la stat. Sunt vizate câteva categorii: tinerii și noii fermieri, dar și micii fermieri și fermele de familie din mediul rural.

Este primul apel lansat în cadrul Programului Strategic al Politicii Agricole pentru anii 2026–2030, finanțat din Agenda de reforme a Planului de creștere pentru Republica Moldova 2025–2027.

Pentru tinerii și noii fermieri, sprijinul poate acoperi până la 70% din valoarea proiectului, în limita a 3 milioane de lei. Micii fermieri și fermele de familie pot beneficia de un sprijin de 60–70%, de până la 2 milioane de lei pentru un proiect.

Banii pot fi obținuți în baza criteriilor și condițiilor de eligibilitate stabilite pentru fiecare măsură. Cererile pot fi depuse la direcțiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).

Pentru fermierii care vor să aplice, Centrul de Consiliere Agricolă și Rurală va organiza și un program de instruire cu tema „Managementul și dezvoltarea exploatației agricole”. Cursul este destinat celor care intenționează să solicite subvenții în cadrul celor două măsuri.