Bitcoin a înregistrat o creştere de 27% de la minimul anului

06 Feb. 2022, 12:44
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Feb. 2022, 12:44 // Actual //  bani.md

Cea mai populară criptomonedă din lume, Bitcoin, a ajuns la 41.983 de dolari, marcând o creştere de 27% de la minimul anului de 32.950,72 dolari din 24 ianuarie, relatează Reuters.

Bitcoin a atins sâmbătă cel mai ridicat nivel din ultimele două săptămâni, extinzând creşterile puternice din sesiunea precedentă. Criptomonedele s-au bucurat de o revenire a pieţelor bursiere, iar ether, moneda legată de reţeaua blockchain ethereum, a depăşit pragul de 3.000 de dolari pentru prima dată din 21 ianuarie.

Revenirea criptomonedelor a venit în paralel cu o revenire a acţiunilor americane. Indicele Nasdaq, cu pondere mare în sectorul tehnologic, a încheiat săptămâna cu câştiguri, în pofida volatilităţii puternice generate de rezultatele financiare, inclusiv de creşterea Amazon şi de rezultatele dezamăgitoare ale Meta, proprietar al Facebook, mai scrie sursa citată de Mediafax.

30 Mai 2026, 09:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
30 Mai 2026, 09:49 // Actual //  Ursu Victor

Automobilele Mercedes-Benz ar putea ajunge, în practică, interzise pe piața din Statele Unite, din cauza unui nou proiect de lege discutat în Congresul american, care vizează producătorii auto cu legături directe sau indirecte cu China, relatează CNBC, citând surse din industrie.

Potrivit postului american de televiziune, cel mai mare acționar individual al Mercedes-Benz este compania de stat chineză BAIC (Beijing Automotive Industry Holding), fapt care ar putea plasa constructorul german în vizorul noilor restricții.

Inițiativa legislativă, susținută de congresmeni din ambele partide, prevede interzicerea importului, vânzării sau producerii de automobile destinate pieței americane de către companii care au participații directe sau indirecte ale guvernelor considerate „adversari străini” ai Statelor Unite, inclusiv China.

Dacă proiectul va fi adoptat în forma actuală, acesta ar putea afecta nu doar producătorii auto chinezi, ci și companii internaționale care au acționari majori sau influenți din China.

CNBC notează că măsura face parte din eforturile Washingtonului de a reduce influența economică și tehnologică a Chinei în sectoarele strategice ale economiei americane.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!