BNM: contagiunea internă rămâne insignifiantă, dar patru bănci locale ar putea fi vulnerabile la șocuri externe majore

25 Iun. 2025, 16:55
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
25 Iun. 2025, 16:55 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Analiza stabilității macroprudențiale publicată de Banca Națională a Moldovei (BNM) pentru trimestrul I 2025 indică un risc de contagiune directă foarte redus în interiorul sistemului bancar local, de vreme ce expunerile interbancare autohtone însumează doar 1,5 milioane MDL, adică 0,01 % din plasările nete totale. Testele de stres simulate pe acest canal n-au generat situații de potențială insolvabilitate; indicele de contagiune internă rămâne la cote „infime”, între 0,003 și 0,004.

În schimb, expunerea externă a băncilor moldovenești se amplifică: plasările brute în instituții din afara țării au ajuns la 13,1 miliarde MDL (7,6 % din activele sectorului), cu aproape 17 % mai mult față de trimestrul precedent. Circa 90 % din aceste fonduri sunt concentrate în bănci din Germania, Franța, Italia, Spania și Austria, jurisdicții cu rating investițional ridicat.

BNM subliniază că simularea unui „șoc simultan” – neîncasarea plasamentelor la primele trei contrapartide străine – ar coborî rata fondurilor proprii sub pragul minim de 10 % pentru patru bănci comerciale din Moldova, relevând vulnerabilitatea la riscuri externe, deși probabilitatea unui asemenea scenariu rămâne redusă datorită calității ratingului acestor bănci.

La rândul lor, pasivele externe ale băncilor (linii de credit atrase) totalizează 1,08 miliarde MDL, predominant de la instituții de dezvoltare precum BEI, BERD și CEB, dar și de la BCR România, Alfa-Bank Rusia și Intesa Sanpaolo Italia. Aceste datorii reprezintă doar 0,6 % din active, ceea ce menține poziția net creditoare a sectorului față de contrapartidele externe – un amortizor de risc suplimentar, notează BNM.

Pentru a evalua impactul unui șoc la nivel de țară, BNM a testat și nerambursarea simultană a tuturor plasamentelor într-o singură jurisdicție cu rating înalt; rezultatul ar pune sub presiune trei bănci, care ar coborî sub pragul minim de capital. Totuși, banca centrală precizează că probabilitatea unui astfel de eveniment este scăzută, întrucât plasamentele sunt concentrate în economii dezvoltate.

Concluzia BNM este clară: contagiunea internă nu este o amenințare, iar diversificarea plasamentelor către bănci străine cu rating bun reduce riscul de contrapartidă – însă expunerea externă tot mai mare face ca eventuala materializare a unui șoc global să lovească direct patru bănci moldovenești, motiv pentru care autoritatea va continua monitorizarea scenariilor de stres și va menține cerințe stricte de capital.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 16:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să dețină un pachet de 62.500 de acțiuni la producătorul rus de camioane KAMAZ, cu sediul în Republica Tatarstan, Federația Rusă. Titlurile, evaluate contabil la aproximativ 1,45 milioane de lei, figurează în evidența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deși ar fi trebuit transmise Agenției Proprietății Publice. Carența a fost semnalată din nou de Curtea de Conturi în cadrul auditului financiar pentru anul 2025, prezentat pe 21 octombrie în Parlament.

Potrivit auditorilor, netransmiterea celor 62.500 de valori mobiliare către Agenția Proprietății Publice a determinat supraevaluarea cu aproximativ 1,4 milioane de lei a conturilor ministerului aferente acțiunilor și altor participații deținute peste hotarele țării.

Acțiunile au o istorie de peste trei decenii. Acestea au fost procurate în 1991 din mijloacele bugetului republican, însă reorganizările succesive ale instituțiilor publice au complicat stabilirea și înregistrarea corespunzătoare a drepturilor patrimoniale.

Pachetul deținut de Republica Moldova reprezintă 0,00883% din capitalul social al KAMAZ, una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de camioane din Federația Rusă.

Deși participația este una minoritară, situația juridică a acțiunilor a atras în mod repetat atenția auditorilor. Încă în rapoartele precedente, Curtea de Conturi constata că autoritățile moldovenești nu au notificat corespunzător compania rusă despre modificările privind succesiunea drepturilor asupra acțiunilor și nu au participat la adunările generale ale acționarilor.