Bolea i-a înfuriat pe fermieri cu declarația că vor primi subvenții la hectar dacă vor vota pentru integrarea în UE

01 Aug. 2024, 09:52
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Aug. 2024, 09:52 // Actual //  bani.md

Fermierii condamnă vehement declarația politică exprimată de ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, cu privire la introducerea sistemului de plată a subvențiilor per hectar și cer demisia acestuia.

„Ministrul Agriculturii, în situația de criză care continuă de 3 ani, ar trebui să fie promotorul măsurilor urgente și cardinale de redresare a sectorului. Însă, din păcate, acesta este preocupat mai mult de PR politic și agitația electorală în timpul serviciului public. Declarația sa despre legătura introducerii plăților directe cu participarea agricultorilor la referendumul din 20 octombrie este una aberantă și falsă, care, dimpotrivă, subminează aspirațiile europene. Este un șantaj cras, care nu are nicio legătură cu realitățile”, se arată în declrația fermierilor.

Accesarea fondurilor europene pentru agricultură, din momentul în care Moldova a primit statut de candidat în UE, depinde nu de rezultatele unui referendum fără mare valoare juridică, ci de prioritizarea agriculturii în cadrul negocierilor de aderare și profesionalismul echipei de negocieri. Totodată, menționăm că Moldova dispune de propriul fond de subvenționare cu valoare de 1,7 miliarde lei în 2024, iar o bună parte din acesta s-ar putea fi repartizată ca plăți directe.

Potrivit fermierilor, este rușinos ca un funcționar de asemenea rang, responsabil pentru una dintre cele mai importante ramuri ale economiei, să se ocupe cu manipulări, care pot provoca efectul invers în rândurile fermierilor în raport cu vectorul european.

În cadrul ședinței cu șefii direcțiilor agricole din raioane, de la începutul acestei săptămâni, ministrul Agriculturii , Vladimir Bolea a declarat: „Vreți subvenții la hectar? Mergeți la referendum pe 20 octombrie și votați integrarea în UE și veți avea subvenții la hectar”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

20 Feb. 2026, 17:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
20 Feb. 2026, 17:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Compania de asigurări Transelit riscă o amendă de 20 000 de lei dacă nu va executa, în termen de 60 de zile, o hotărâre a Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF) privind protecția consumatorilor, emisă ca urmare a unui control tematic desfășurat la aceasta.

Potrivit deciziei adoptate de CNPF, este vorba despre utilizarea unor practici comerciale agresive, includerea în contracte a unor clauze contrare legislației, refuzuri nejustificate sau tergiversări în achitarea despăgubirilor de asigurare, precum și nerespectarea termenelor legale de plată.

Autoritatea de supraveghere precizează că aceste acțiuni contravin prevederilor legale. În consecință, asigurătorul a fost somat să înlăture neregulile constatate și să se conformeze cerințelor impuse prin hotărâre.

CNPF a avertizat că, în cazul neexecutării obligațiilor stabilite, va aplica o amendă de constrângere în mărime de 400 de unități convenționale, echivalentul a 20 000 de lei.

În prima jumătate a anului 2025, activele totale ale Transelit au scăzut la 173,27 milioane de lei, față de 176,07 milioane în perioada similară din 2024. Numerarul s-a redus la 6,03 milioane de lei, iar activele de reasigurare au coborât la 55,92 milioane de lei. În același timp, datoriile au crescut ușor, până la 101,22 milioane de lei. Compania a înregistrat o pierdere netă de 4,76 milioane de lei în primele șase luni din 2025, comparativ cu un profit de 11,65 milioane de lei anul trecut. Deși veniturile din prime nete au crescut la 28,98 milioane de lei, majorarea cheltuielilor cu despăgubirile, care au ajuns la 26,4 milioane de lei, precum și a costurilor administrative, a dus la un rezultat operațional negativ de 4,71 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!