Bruxelles „cumpără” sprijinul lui Orbán: 550 milioane de euro pentru sancțiuni anti-Rusia

20 Sept. 2025, 09:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
20 Sept. 2025, 09:37 // Actual //  Ursu Victor

Comisia Europeană este pregătită să deblocheze 550 de milioane de euro pentru Ungaria, încercând astfel să depășească opoziția premierului Viktor Orbán și să evite un eventual veto asupra celui de-al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, scrie Financial Times, citând surse informate.

În Uniunea Europeană, adoptarea sancțiunilor necesită unanimitate, iar Ungaria, alături de Slovacia – printre cei mai mari importatori de petrol rusesc – a amenințat în repetate rânduri că va bloca noi măsuri. Pachetul prezentat de Comisie pe 19 septembrie vizează extinderea restricțiilor asupra băncilor și companiilor energetice ruse, dar și a operațiunilor cu criptomonede. Totodată, lista navelor din „flota din umbră” folosită de Moscova pentru exporturile de petrol va fi extinsă cu 118 unități, ajungând la peste 560. Un punct central îl constituie interzicerea completă a importurilor de gaze naturale lichefiate rusești până în 2027.

În 2022, Bruxelles-ul a înghețat circa 22 miliarde de euro destinate Ungariei prin programele europene, invocând probleme legate de independența justiției, respectarea drepturilor LGBT, situația refugiaților și libertatea academică. Ulterior, Comisia a folosit aceste fonduri ca pârghie politică: în 2023 Budapesta a obținut circa 10 miliarde de euro în schimbul renunțării la veto asupra unui ajutor de 50 de miliarde pentru Ucraina.

În 2025, Ungaria a mai primit 157 milioane de euro, valorificând o clauză legală ce permite redirecționarea fondurilor înghețate spre alte programe. Acum, guvernul Orbán speră să încaseze un nou tranș de 550 milioane, iar Comisia Europeană ar fi dispusă să accepte pentru a garanta adoptarea noilor sancțiuni contra Moscovei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

07 Iul. 2026, 17:05
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
07 Iul. 2026, 17:05 // Actual //  Grîu Tatiana

Consumatorii casnici de gaze naturale vor primi cu întârziere facturile pentru consumul din luna iunie. S.A. „Energocom” anunță că acestea vor fi emise estimativ în prima parte a lunii august, în contextul trecerii la propriul sistem de procesare a plăților.

Compania explică faptul că amânarea este necesară pentru testarea suplimentară a noului sistem și verificarea datelor, astfel încât procesul de facturare să se desfășoare corect și transparent.

Începând cu luna iunie, Energocom gestionează integral, în regim propriu, procesele de evidență comercială, facturare și deservire a consumatorilor finali de gaze naturale din Republica Moldova. Aceste servicii nu mai sunt prestate în baza contractului de externalizare cu Moldovagaz, fiind preluate direct de companie.

Potrivit Energocom, pentru administrarea acestor activități au fost dezvoltate propriile sisteme informatice, proceduri interne și echipe specializate. Compania susține că noul model va contribui la optimizarea cheltuielilor operaționale și la consolidarea capacităților sale interne.

Consumatorii care doresc pot achita în avans consumul de gaze pentru luna iunie. Sumele plătite vor fi înregistrate în sistem și vor fi luate în calcul la emiterea facturii.

Energocom precizează că facturile pentru consumul din luna iunie urmează să fie emise începând cu 1 august, iar cele pentru luna iulie – din 10 august.

Compania dă asigurări că întârzierea vizează exclusiv emiterea facturilor și nu afectează livrarea gazelor naturale. De asemenea, nu vor fi aplicate penalități sau majorări de întârziere, iar termenul de plată va începe să curgă din momentul emiterii facturii și va fi indicat în documentul de plată.