Bugetul 2025, ajustat în prima lectură: deficitul depășește 18 miliarde de lei

13 Nov. 2025, 15:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
13 Nov. 2025, 15:53 // Actual //  Grîu Tatiana

Parlamentul a aprobat în prima lectură rectificarea bugetului de stat pentru anul 2025, decizie luată de 61 de deputați. Veniturile bugetului s-au majorat cu 4,3 miliarde de lei, de la 71,5 la 75,8 miliarde de lei, iar cheltuielile au fost stabilite la 94 de miliarde de lei. Deficitul bugetar va ajunge la 18,2 miliarde de lei, adică 5,2% din PIB.

Autoritățile motivează aceste ajustări prin necesitatea de a asigura plata salariilor, a compensațiilor sociale și a altor angajamente prevăzute de legislația în vigoare, menținând în același timp disciplina fiscală.

Principalele măsuri prevăd creșteri de cheltuieli pentru sectorul bugetar și sprijin social: peste un miliard de lei pentru salariile angajaților, aproape 825 milioane de lei pentru compensațiile la energie, inclusiv 232 milioane pentru facturile la electricitate, 15 milioane pentru transportul persoanelor cu dizabilități și 58,7 milioane pentru salarizarea instituțiilor publice de învățământ la autogestiune. Transferurile către bugetele locale se ridică la 909,7 milioane de lei, preponderent pentru cheltuieli de personal.

Pe de altă parte, rectificarea prevede și reduceri de cheltuieli: alocațiile pentru deservirea datoriei de stat scad cu 416,2 milioane de lei, iar fondurile pentru atenuarea riscurilor bugetare se reduc cu 400 de milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

04 Sept. 2026, 17:11
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
04 Sept. 2026, 17:11 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Căldura la Comrat ar urma să se scumpească după ce Î.M. „Rețelele și Centralele Termice Comrat” a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică ajustarea prețului. Potrivit calculelor prezentate de întreprindere, noul tarif solicitat pentru energia termică este de 4405 lei/Gcal, față de 3591 lei/Gcal, ceea ce înseamnă că majorarea solicitată este de aproape 23%.

Principalul factor care a influențat solicitarea de majorare a tarifului este prețul gazelor naturale. În proiectul de tarif, prețul de achiziție al gazelor este calculat la circa 13 750 de lei pentru mia de metri cubi, față de aproximativ 11 851 de lei în tariful aprobat anterior. Cheltuielile pentru combustibil ar urma astfel să crească de la aproximativ 8,83 milioane de lei la 10,25 milioane de lei.

În același timp, cresc și cheltuielile operaționale reglementate. Acestea sunt estimate la aproximativ 9,39 milioane de lei, față de 8,77 milioane de lei în calculele anterioare. Cea mai mare parte revine cheltuielilor de personal, care urcă de la circa 8,43 milioane la 9,06 milioane de lei.

Solicitarea depusă la ANRE mai arată că, în perioada ianuarie-august 2026, întreprinderea a înregistrat venituri efective de aproximativ 12,24 milioane de lei, în timp ce venitul aferent tarifului calculat era de 13,56 milioane de lei. Diferența negativă este de aproximativ 1,32 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!