Bulgaria interzice publicitatea jocurilor de noroc, doar Loteria Națională nu este vizată

02 Mai 2024, 15:13
 // Categoria: Slider // Autor:  bani.md
02 Mai 2024, 15:13 // Slider //  bani.md

Parlamentul Bulgariei a votat pentru interdicția oricărei forme de publicitate în mass-media a jocurilor de noroc. Interdicțiile au fost votate pe 30 aprilie și vor intra în vigoare la 3 zile după adoptate. Acestea vizează promovarea la TV, radio, în presa scrisă și online, dar și pe pagini web, în general. Excepție de la aceste reguli se face doar pentru Loteria Națională a Bulgariei.

Inițiativa a venit de la două formațiuni politice – GERB/ (Grazhdani za evropeysko razvitie na Bulgariya) și DPS (Dvizhenie za prava i svobodi). Noua lege permite doar publicitatea pe panouri, amplasate la o distanță de cel puțin 300 de metri de instituții de învățământ. Operatorii mai pot plasa bannere pe fațadele sălilor cu aparate de joc și ale cazinourilor. Este permisă publicitatea în săli de sport și pe inventar sportiv, dacă acestea nu sunt destinate minorilor, scrie ziarulnational.md.

O condiție suplimentară prevede că 10% din suprafața bannerelor trebuie să fie rezervată pentru sintagma ”Jocurile de noroc pot provoca dependență”. Anunțurile publicitate nu pot conține cifre, ci doar denumiri, tipuri și varietăți de jocuri de noroc, extrageri de loterie și anunțare a rezultatelor câștigurilor.

Loteria de stat a fost exceptată din șirul de interdicții pe motiv că este obligată, prin lege, să aloce o parte din profiturile sale pentru activități legate de sport și sănătate. Operatorii privați nu aveau o astfel de obligațiune până acum.

Autorii au propus, de asemenea, ca operatorii de jocuri de noroc autorizați să-și păstreze dreptul de a sponsoriza evenimente sportive, culturale, de sănătate. Iar contribuțiile obligatorii din profitul acestora să fie divizat, egal, între ministerele Tineretului și Sportului și Sănătății. Acum, veniturile din jocuri de noroc ajung doar la Ministerul Tineretului și Sportului.

De asemenea, operatorii de plăți vor avea interdicții să proceseze plăți de la și spre operatorii de jocuri de noroc fără licență.

În Republica Moldova interdicțiile pentru publicitatea jocurilor de noroc au fost aplicate de la 1 ianuarie 2022. Autoritățile au decis să revină, însă, la acest subiect și să relaxeze o parte din prevederi legate de publicitate. Potrivit ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, acest lucru va permite, printre altele, creșterea finanțărilor pentru sportul profesionist și de amatori.

Mai mult, proiectul noii legi a sportului, care a trecut de etapa consultărilor publice și urmează să fie propus Guvernului pentru avizare, prevede finanțarea sportului profesionist și de amatori, inclusiv, din veniturile de la pariuri sportive și alte tipuri de jocuri de noroc.

Jocurile de noroc în Republica Moldova sunt gestionate de întreprinderea de stat ”Loteria Națională a Moldovei” (LNM) și reprezintă monopol de stat.

Un raport al Curții de Conturi, făcut public în decembrie 2023, arată că aproximativ 60% din piața jocurilor de noroc din Republica Moldova este în zona gri, iar bugetul de stat ratează venituri substanțiale din impozite și taxe aplicate domeniului. Relaxarea interdicțiilor de publicitate, precum și combaterea mai eficientă a jocurilor de noroc neautorizate vor permite statului să obțină venituri mai mari, care să fie folosite pentru dezvoltarea sportului și a altor proiecte sociale și economice.

Recent, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a comunicat că anume din contul unui credit oferit de LNM au fost achitate practic salariile feroviarilor pentru luna decembrie 2023.

07 Nov. 2026, 14:21
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
07 Nov. 2026, 14:21 // Actual //  Ursu Victor

Turcia pune presiune pe Rusia pentru reducerea prețului gazelor naturale și avertizează că ar putea diminua în continuare importurile rusești în favoarea gazului natural lichefiat (GNL) din Statele Unite. Ministrul turc al Energiei și Resurselor Naturale, Alparslan Bayraktar, a declarat că gazul rusesc a devenit „extrem de scump”, iar Ankara nu mai este dispusă să plătească prețuri necompetitive.

„Motivul pentru care cumpărăm mai puțin gaz din Rusia și mai mult din Statele Unite este foarte simplu: nu este vorba despre politică, ci despre preț. Gazul rusesc este extrem de scump”, a declarat Bayraktar în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii la Istanbul, potrivit Türkiye Today.

Oficialul a explicat că prețurile ridicate obligă Turcia să caute furnizori alternativi și să își diversifice sursele de aprovizionare. Mesajul transmis Moscovei este că, dacă gazul rusesc nu devine mai competitiv, Ankara va continua să îl înlocuiască treptat cu importuri mai ieftine.

Declarațiile reprezintă și un posibil instrument de negociere în relația cu Gazprom. Potrivit analistului energetic Isaac Levi, citat de Kyiv Independent, Ankara ar putea încerca să obțină reduceri de preț, amenințând Rusia cu pierderea unei cote și mai mari din piața turcă.

Schimbarea este deja vizibilă în structura importurilor. În 2006, Rusia asigura aproape 64% din gazele naturale importate de Turcia. Până în 2025, această pondere coborâse la aproximativ 37%, pe fondul creșterii livrărilor din Azerbaidjan și al importurilor de GNL.

În 2025, Turcia a importat aproximativ 21,16 miliarde de metri cubi de gaze rusești prin conducte, în timp ce livrările de GNL din Statele Unite au ajuns la 9,19 miliarde de metri cubi. SUA au devenit astfel principalul furnizor de gaze lichefiate al Turciei.

Ankara și-a extins masiv și infrastructura de import. Capacitatea zilnică de regazificare a GNL a crescut de la 32 de milioane de metri cubi în 2016 la aproximativ 161 de milioane de metri cubi în prezent, ceea ce permite recepționarea unor volume considerabil mai mari de gaze transportate pe mare.

Un element important în negocierile cu Moscova îl reprezintă contractele de furnizare. La sfârșitul anului 2025, compania turcă de stat BOTAȘ a prelungit cu numai un an două contracte importante cu Gazprom, care însumează aproximativ 22 de miliarde de metri cubi anual. Acestea urmează să expire la sfârșitul anului 2026, ceea ce sporește importanța discuțiilor privind prețurile și condițiile viitoarelor livrări.

Cu toate acestea, ministrul turc a exclus o ruptură completă de Rusia, subliniind că țara sa va avea în continuare nevoie de gazele rusești. Ankara intenționează însă să cumpere din sursele care oferă cele mai avantajoase condiții comerciale.

Turcia mizează inclusiv pe dezvoltarea propriilor zăcăminte din Marea Neagră. Producția de gaze din perimetrul Sakarya ar urma să ajungă la 7,5 miliarde de metri cubi anual până în 2027, diminuând dependența de importuri.

Presiunile Ankarei vin într-un moment sensibil pentru Gazprom, în condițiile în care Uniunea Europeană pregătește eliminarea completă a importurilor de gaze rusești până în 2027. În acest context, menținerea pieței turce devine tot mai importantă pentru exporturile energetice ale Moscovei.