Carburanții se ieftinesc: benzina ajunge la 29,39 lei, motorina va costa 31,42 lei

16 Apr. 2026, 11:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
16 Apr. 2026, 11:49 // Actual //  Grîu Tatiana

Șoferii vor plăti puțin mai puțin pentru carburanți începând cu 17 aprilie, după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a anunțat o nouă ajustare a prețurilor maxime.

Astfel, benzina A95 se ieftinește cu 4 bani și va costa cel mult 29,39 lei per litru, iar motorina se reduce cu 10 bani, ajungând la un preț maxim de 31,42 lei. Scăderile sunt ușoare, dar continuă tendința de ajustare zilnică a tarifelor, în funcție de evoluțiile de pe piața internațională.

Potrivit datelor publicate ieri de Ministerul Energiei, peste 17 mii tone de benzină și 16 mii tone de motorină au fost importate în perioada 9–14 aprilie în Republica Moldova.

Stocurile de produse petroliere au constituit 20 de zile de consum de benzină, 17 zile de consum de gaz petrolier lichefiat și 11 zile de motorină.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

01 Sept. 2026, 17:14
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Sept. 2026, 17:14 // Actual //  Ursu Victor

Nivelul de trai în 2025 scoate la iveală diferențe între Chișinău și restul țării, dar și între mediul urban și cel rural. În timp ce un locuitor al capitalei dispune, în medie, de aproape 8.845 de lei pe lună, în regiunea Sud venitul este de numai 4.287 de lei. Diferențele se văd nu doar în bani, ci și în alimentație, utilități, capacitatea de economisire și chiar în numărul de calorii consumate, arată datele Biroului Național de Statistică.

Datele statistice relevă că persoanele din prima grupă socială, adică cei 20% din populație cu cele mai mici cheltuieli de consum au avut un aport alimentar mediu de 2.046,5 calorii pe zi. În cazul grupei sociale, care cuprinde cei 20% cu cele mai mari cheltuieli, consumul urcă la 2.964,7 calorii, cu circa 45% mai mult.

Diferența este și mai mare atunci când este analizată structura alimentației. În prima prima grupă socială, 45,9% din calorii provin din pâine și produse de panificație, în timp ce la cei din grupul social superior ponderea scade la 35,3%. În schimb, aportul caloric provenit din carne și preparate din carne crește de la 10,5% la 15,3% între cele două extreme.

Aceeași tendință apare și în cazul altor produse considerate mai scumpe. Laptele și produsele lactate asigură 6,8% din aportul caloric al populației din prima quintilă, față de 8,9% în cea mai înstărită categorie. La fructe și pomușoare diferența este aproape dublă: 3,3% din calorii în prima grupă socială și 5,9% în al V-lea grup social.

În schimb, gospodăriile cu cheltuieli mai reduse depind mai mult de alimentele de bază. Uleiurile vegetale reprezintă 11% din aportul caloric în prima quintilă, față de 8,6% în ultima, iar cartofii – 4% față de 3,2%.

La nivelul întregii populații, valoarea energetică medie a alimentației a fost de aproximativ 2.588 de calorii pe persoană pe zi, iar pâinea și produsele de panificație rămân principala sursă de calorii, cu o pondere de 40,2%. Consumul mediu anual a fost de 111,2 kilograme de pâine și produse de panificație pe persoană și de 60,5 kilograme de carne și produse din carne.