Cât mai avem de așteptat pentru eliminarea ambuteiajelor din Chișinău? La ce etapă a ajuns construcția Centurii

13 Mai 2021, 10:19
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
13 Mai 2021, 10:19 // Actual //  MD Bani

Lucrările de reabilitare a drumului de centură M2 – Chișinău înregistrează un progres de peste 46%, se anunță în cadrul unui comunicat de presă al Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor”.

În cadrul unei vizite în teritoriu, Directorul General Interimar al ASD, Veaceslav Potop a monitorizat derularea lucrărilor de reparație desfășurate pe șantier.

 

 

 

În prezent, pe segmentul de drum cu o lungime de 6,5 km se desfășoară lucrări de excavare, frezare a betonului asfaltic existent, construcție a fundației structurii rutiere și a unui podeț tubular.

 

 

,,Îmbunătățirea drumului de ocolire situat la circa 10 km vest de Chișinău are ca obiectiv reducerea fluxului de transport de mare tonaj care tranzitează în prezent intravilanul capitalei, reducerea ambuteiajelor, asigurarea circulației rutiere, dar și diminuarea poluării aerului din oraș”, a comunicat Veaceslav Potop.

 

Proiectul privind reabilitarea drumului de centură cu 4 benzi de circulație prevede reconstrucția sistemului rutier existent, instalarea a circa 90 de indicatoare rutiere, construcția a două intersecții cu sens giratoriu, reabilitarea a 5 podețe existente și construcția a 5 podețe noi.

 

 

Lucrările de reabilitare a drumului de ocolire au fost inițiate la sfârșitul lunii septembrie 2019, fiind efectuate în asociere de către companiile locale S.R.L. Rutador și S.A. Lusmecon. Antreprenorii și-au asumat angajamentul de a finaliza integral reparația centurii către sfârșitul lunii septembrie a anului curent.

 

 

Reabilitarea centurii municipiului Chișinău este finanțată din sursele Băncii Europene de Investiții, care a acordat Guvernului Republicii Moldova un împrumut de peste 9,9 milioane de euro.

07 Aug. 2026, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei au coborât la 5,198 miliarde de euro la sfârșitul lunii iulie 2026, în scădere cu 18,35 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 iunie, arată datele BNM.

La sfârșitul lunii iunie, rezervele valutare ale băncii centrale însumau 5,216 miliarde de euro. Diminuarea lunară reprezintă aproximativ 0,35%.

Cea mai mare presiune asupra rezervelor a venit din plățile aferente serviciului datoriei publice externe, care au totalizat 24,35 milioane de euro.

Deprecierea valutelor care intră în componența rezervelor le-au au redus cu 12,9 milioane de euro.

Totodată, plățile efectuate de Ministerul Finanțelor au însumat 1,85 milioane de euro, iar ieșirile nete din conturile Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă – 40.000 de euro.

Scăderea a fost temperată de veniturile obținute din gestionarea rezervelor valutare, care au ajuns la 12,94 milioane de euro. Intrările nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate au adăugat 3,06 milioane de euro.

Încasările în favoarea Ministerului Finanțelor au constituit 1,71 milioane de euro, iar operațiunile de swap valutar pe piața internă au avut un rezultat pozitiv de 80.000 de euro. Categoria „alte intrări nete” a contribuit cu 5,92 milioane de euro.

În pofida reducerii din iulie, rezervele oficiale rămân cu 93,47 milioane de euro peste nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Activele externe nete au constituit 5,173 miliarde de euro la 31 iulie, diminuându-se cu 18,34 milioane de euro într-o singură lună. Comparativ cu sfârșitul anului trecut, acestea sunt mai mari cu 98,44 milioane de euro.