Ce ”cadou” îi pregăteșe UE lui Putin, după un an de război. Anunțul, făcut ”cu plăcere” de șefa Comisiei Europene

03 Feb. 2023, 05:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Feb. 2023, 05:00 // Actual //  bani.md

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat joi, 2 februarie, la Kiev, că un Centru internaţional de Urmărire Penală a ”crimei de agresiune” din Ucraina urmează să fie înfiinţat la Haga, relatează CNN.

”Rusia trebuie să dea socoteală în justiţie pentru crimele sale odioase. Procurori din Ucraina şi din Uniunea Europeană (UE) lucrează deja împreună. Culegem probe, iar ca un prim pas îmi face plăcere să anunţ că un Centru Internaţional de Urmărire Penală a crimei de agresiune din Ucraina urmează să fie înfiinţat la Haga”, a declarat, alături de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, Ursula von der Lyen.

ONU defineşte ”agresiunea” drept ”folosirea forţei armate de către un stat împotriva suveranităţii, integrităţii teritoriale sau independeţei politice ale altui stat sau în orice alt fel incompatibil cu Charta ONU”.
”Centrul va coordona culegerea de probe şi va fi integrat în Echipa de Anchetă Comună (JIT) susţinută de EUROJUST”, Agenţia UE de Cooperare în Justiţie Penală, a mai spus von der Leyen.

”Aşadar, vom fi pregătiţi să lansăm foarte rapid lucrări împreună cu EUROJUST, Ucraina, parteneri din Echipa noastră de Anchetă Comună şi Olanda”, a adăugat ea.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

05 Oct. 2026, 15:13
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
05 Oct. 2026, 15:13 // Actual //  Grîu Tatiana

Uniunea Europeană deblochează încă 157 de milioane de euro pentru Republica Moldova, iar finanțarea pusă la dispoziția țării prin Planul de Creștere ajunge la 661 de milioane de euro. Anunțul a fost făcut la Bruxelles de șefa diplomației europene, Kaja Kallas, care a subliniat că menținerea ritmului reformelor este „imperativă”. Banii vor susține investiții în drumuri, energie, apă și canalizare, sănătate și educație.

Noua tranșă a fost anunțată după cea de-a zecea reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova–Uniunea Europeană. Finanțarea vine după îndeplinirea a 18 angajamente de reformă în primul semestru al anului. Potrivit autorităților, Moldova a realizat aproximativ 95% din măsurile prevăzute pentru această perioadă în Agenda de Reformă.

Reformele vizează dezvoltarea sectorului privat, reziliența și guvernanța economică, coeziunea socială și piața muncii, energia, tranziția verde și buna guvernanță.

Kaja Kallas a evidențiat apropierea Moldovei de piața unică europeană, inclusiv prin aderarea la sistemul european de plăți și extinderea beneficiilor de roaming. Aprecierea progreselor a fost însoțită de un mesaj privind continuarea reformelor.

„Moldova a făcut pași importanți înainte, iar reformele avansează într-un ritm alert, totuși, menținerea acestui ritm al reformelor este imperativă”, a declarat șefa diplomației europene.

Premierul Vasile Tofan a afirmat că finanțarea europeană trebuie să aducă schimbări pe care oamenii să le vadă în propriile localități și familii.

„Acești bani ne ajută să finanțăm investiții în transport, energie, apă și canalizare, sănătate și educație. Dar, în cele din urmă, cifrele contează dacă oamenii pot vedea rezultatele. Întrebarea importantă este ce înseamnă toate acestea pentru oameni: ce se schimbă în localitatea în care trăiesc, în afacerea pe care o conduc, în viața familiei lor”, a declarat șeful Guvernului.

Tofan a subliniat că sprijinul UE nu poate înlocui responsabilitatea instituțiilor moldovenești de a implementa proiectele și de a simplifica procedurile.

„Bruxelles-ul ne poate oferi acces la piață, finanțare, expertiză și sprijin politic. Dar Bruxelles-ul nu poate face instituțiile noastre să funcționeze mai bine. Nu poate executa proiectele în locul nostru. Nu poate simplifica procedurile noastre. Această parte a muncii trebuie făcută la Chișinău”, a afirmat premierul.

Autoritățile își mențin obiectivul de a finaliza lucrările tehnice necesare pentru încheierea negocierilor până la începutul anului 2028 și de a pregăti Moldova pentru aderare până în 2030. După deschiderea, în această vară, a clusterelor „Elemente fundamentale” și „Relații externe”, Guvernul lucrează pentru deschiderea celor rămase. Planul de Creștere pentru Moldova a fost anunțat de Comisia Europeană în octombrie 2024 și prevede un sprijin de 1,9 miliarde de euro pentru perioada 2025–2027.